Cu frică de Dumnezeu, modestie și devotament pentru știință

Un articol de: Carmen Hornea - 21 August 2016

Cel care a primit, încă de la începutul școlii, calificativul de întâiul între eminenţi, uimindu‑şi profesorii cu inteligenţa şi perseverenţa sa, Gregor Johann Mendel, a reușit, mai târziu, prin spiritul său de geniu, să pătrundă neînţelesul, contribuind semnificativ la evoluţia ştiinţei de astăzi. Cercetările şi descoperirile acestui mare om de ştiinţă, cu evlavie față de Dumnezeu, aveau să pună bazele geneticii.

Încă din cele mai vechi timpuri, toate eforturile minţii oamenilor de ştiinţă s‑au îndreptat spre a putea pătrunde sensul a tot ceea ce îi înconjura. Dintre figurile marcante ale secolului al XIX‑lea, una se detaşează fără echivoc. Atrasă de tot ce era necunoscut, această minte pătrunzătoare, ce a văzut lumina zilei la 22 iulie 1822, în Heinzendorf - o localitate din nordul Sileziei habsburgice, în sânul unei familii de ţărani înstăriţi (grossbauer), după criteriile acelor vremuri, Gregor Johann Mendel avea să pecetluiască soarta descoperirilor şi a teoriilor despre apariţia şi perpetuarea vieţii pe pământ. Considerat încă de la începutul școlii primul între eminenţi(erster vorzuglicher în der klasse), uimindu‑şi profesorii cu inteligenţa şi perseverenţa sa, Mendel a reușit mai târziu, prin spiritul său de geniu, săpătrundă neînţelesul, contribuind semnificativ la evoluţia ştiinţei de astăzi. Cercetările şi descoperirile acestui mare om de ştiinţă, savant şi geniu aveau să pună bazele unei noi ştiinţe - gene­tica.

Primii ani

Demonstrând înclinaţii clare spre cercetare, cel care la vârsta de 10 aniera încredinţat de părinţii săi, Anton şi Rosina Mendel, dascălului Thomas Makkita, încurajat de acesta, îşi continuă studiile la gimnaziul din Troppau. Însă mai multe evenimente nefericite, după cum el însuşi avea să le numească mai târziu, într‑o scrisoare autobiografică (1850), descoperită şi publicată de biograful său Hugo Iltis (1924), aveau să‑i întunece viaţa tânărului Mendel. În vremea aceea, ţăranii, indiferent de starea materială, deşi încetaseră să mai fie iobagi, erau obligaţi să presteze, săptămânal, pentru aristocraţii latifundiari, câte o zi de clacă. Abia ajuns elev de gimnaziu, Johann rămâne aproape fără sprijinul material al familiei, după ce tatăl, plecat să muncească în pădure pentru contele Kolloredo, lovit de un copac, e nevoit să recurgă la o soluţie radicală: îi lasă toată averea fiicei sale mai mari, Veronika, şi soţului ei, Alois Sturm, în schimbul întreţinerii întregii familii - părinţilor urma să li se asigure completa întreţinere, în casa construită de aceştia, Theresia, fiica mai mică, urma să primească o parte din bani drept zestre, iar pentru Mendel, o sumă de 10 florini drept sprijin pentru cheltuielile cu învăţătura din partea tatălui şi o altă sumă de 100 de florini drept compensaţie, dacă acesta avea să ajungă preot. Înţelegerea de împărţire a averii mai prevedea ca Johann să primească o optime din recoltă şi dreptul de a locui în casa părintească, în situaţia în care acesta nu ar fi reuşit să devină slujitor al Bisericii.

Intrarea în viața monahală

Banii insuficienţi pentru plata întreţinerii şi a studiilor au lăsat urme şi asupra stării de sănătate a lui Mendel, care absenta tot mai des de la examene. Cu o stare de sănătate şubrezită, din cauza precarităţii traiului, dar cu o dorinţă şi mai mare de a‑şi continua studiile, pasionat fiind de ştiinţă şi dorind să nu înşele aşteptările familiei, cu sprijinul surorii sale mai mici, care îi donează banii ce ar fi urmat să‑i revină drept zestre, Johann termină studiile claselor de filosofie ale unei şcoli ce aparţinea de Universitatea din Olmutz. Apoi, tot în 1843, la recomandarea profesorului său de fizică, călugărul Franz Friedrich, este primit la Mănăstirea St. Thomas din Brunn (Brno). Prin intrarea în viaţa monahală, Johann Mendel, devenit Gregor, promitea să renunţe la proprietăţi, asumân­du‑şi sărăcia, să adopte celibatul, păstrându‑şi castitatea, şi să slujească interesului superior al ordinului augustin ce îl primea în rândurile sale. Ca student la Institutul Teologic din Brunn (Brno), Gregor Johann Mendel a obţinut calificativele cele mai înalte: diligentissimum (cel mai sârguincios) şi primum eminentium (primul între eminenţi), iar conduita sa a fost apreciată prin termenul de ad prime conformes (întâiul grad de desăvârşire).În paralel cu studiile teologice, Mendel a urmat cu succes cursurile de agricultură, pomicultură şi viticultură la Institutul Filosofic din Brunn (Brno). Capacităţile sale intelectuale de excepţie, confirmate prin rezultatele obţinute la examene, l‑au ajutat pe acesta să câştige respectul şi simpatia fraţilor călugări mai vârstnici, cu deosebire pe cele ale prelatului Cyrill‑Franz Napp, şi să par­curgă treptele ierarhiei clericale rapid:din ostiarius ajunge paraclisier, citeț, ipodiacon, diacon şi preot, cele trei din urmă trepte fiind parcurse în doar 17 zile.Într‑o scrisoare adresată altui prelat, Cyrill‑Franz Napp scria despre Gregor Mendel: „Îmi îngădui să adaug că modul de viaţă al acestui canonic este cu frică de Dumnezeu, remarcabilă modes­tie, comportare virtuoasă, complet corespunzătoare demnităţii sale, cu mare devotament pentru ştiinţă”. În 1848, la terminarea cursurilor de teologie, primeşte permisiunea conducerii mănăstirii de a începe pregătirea pentru gradul de doctor în filosofie, însă cu puţin timp înainte de a‑şi exprima dorinţa de a fi examinat, i se înmânează dispoziţia de a ocupa un post de profesor suplinitor la gimnaziul imperial‑regal din Znaim, propunere pe care o acceptă cu multă bucurie. Activitatea de profesor ar fi constituit împlinirea a ceea ce își dorea foarte mult, însă acest vis avea să rămână împlinit doar pe jumătate. Mendel nu a reuşit niciodată să promoveze examenul pentru postul de profesor‑diplomat, în ciuda străduinţelor sale repetate.

Inspirație augustiniană în teoria eredității

În 1851 este trimis la Universitatea din Viena, unde, ca student auditor, studiază fizica, botanica, entomologia şi paleontologia. Pasiunea sa pentru cercetarea naturii vii a fost întreţinută de străluciţii şi prestigioşii săi profesori Doppler, Kner, Unger şi Kollar, care l‑au iniţiat în această direcţie, dar şi de colegul său Zawadskii, pe care l‑a considerat un model de urmat. După doi ani revine în sânul mănăstirii, unde i se încredinţează un post de profesor de fizică şi i se oferă posibilitatea de a continua cercetările, începute la Viena, privind hibridizarea plantelor. Pasionat de cercetare, între 1856 şi 1863, Gregor Mendel reuşea să cultive şi să studieze încrucişările pe mazăre, formulând ceea ce mai târziu aveau să se numească legile eredităţii.Lucrarea sa ştiinţifică, intitulată „Experienţe asupra hibridizării plantelor” („Versuche uber Pflanzen‑Hybriden”), deşi nu a avut ecoul scontat, i‑a întărit lui Mendel convingerea că, la un moment dat, lumea va recunoaşte rezultatele lucrării.Această minte strălucită, de geniu, dublată de o desăvârşită pregătire profesională, evlavie şi de o dragoste sinceră pentru Hristos, şi‑a închinat întreaga sa viaţă cercetării cu de netăgăduit folos pentru întreaga umanitate. Astfel, după un şir lung de experimente riguroase, ajunge să dezlege misterul evoluţiei speciilor. Într‑un moment al epocii, când se credea că trăsăturile ereditare se transmiteau „amestecat”, Mendel arată că trăsăturile speciilor nu se amestecă între ele, ci rămân distincte, descendenţii moştenind în proporţii egale trăsături de la ambii părinţi. Formulează astfel legile eredităţii, rolul acestora în apariţia şi dezvoltarea geneticii ca ştiinţă devenind incontestabil. Dragostea sa sinceră pentru Hristos şi doctrina despre rationes seminales a Sfântului Augustin l‑au influenţat în elaborarea teoriei factorilor ereditarişi l‑au determinat să pună întreaga sa activitate ştiinţifică în slujba oferirii argumentelor în favoarea principiului că între actul creaţiei şi evoluţie nu este o poziţie ireconciliabilă. Căci numai Dumnezeu este Creatorul a tot şi a toate, „istoria lumii nefiind altceva decât o evoluţie continuă a creaţiei”. Pentru Fericitul Augustin, Dumnezeu este singura cauză a apariţiei tuturor lucrurilor şi fiinţelor, a omului, a întregii lumi.Întreaga lume a fost creată de Dumnezeu, iar rationes seminales nu sunt altceva decât depozitare ale detaliilor tuturor viitorilor indivizi. Promovat ca abate, în 1866, Mendel este nevoit să îşi întrerupă cercetarea ştiinţifică, acaparat fiind de îndatoririle de ordin administrativ, precum şi de o nesfârşită dispută cu autorităţile statului privind legea impozitului pentru Fondul religios. În ciuda tuturor împotrivirilor sale, autorităţile pun sechestru pe veniturile şi pe domeniile abaţiei. Înfrânt de autorităţi şi doborât de boală, Gregor Johann Mendel se stingea din viaţă la 61 de ani, lăsând în urmă descoperiri ce mai târziu aveau să schimbe faţa lumii ştiinţifice.