Cum ajungem sfinți?

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a III-a, A doua convorbire cu părintele Theonas, Cap. XIII, 1-7, Cap. XIV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 699-701

„Scriptura afirmă limpede că bărbații drepți şi sfinți nu sunt în afara putinței de a greşi: «De şapte ori cade cel drept şi se ridică». Şi ce este a cădea dacă nu a păcătui? Totuşi, când se spune că de şapte ori cade cel drept, nu însemnează că şubrezenia omenească îi pune sub semnul întrebării dreptatea, fiindcă este mare deosebire între căderea omului drept şi a celui păcătos. Una este a săvârşi un păcat de moarte şi alta a-l prevesti prin gând, care nu este lipsit de păcat, a greşi din neştiință şi uitare, sau dintr-o vorbă spusă cu uşurință, a şovăi în problemele lăuntrice ale credinței, a simți mângâierea gloriei deşarte, a cădea de pe înălțimile de­săvârşirii, tras în jos de poruncile firii. Acestea sunt cele şapte feluri de cădere, în care chiar dacă cel înțelept alunecă, totuşi, el nu încetează de a fi drept. Acestea, oricât ar părea de uşoare şi de mici, totuşi îl fac să nu poată fi fără păcat. Căci are pentru ce să se căiască zilnic, să-şi ceară iertare şi să se roage fără încetare pentru păcatele sale zicând: «Şi ne iartă nouă greşelile noastre»... Ca să dovedim prin exemple foarte clare că şi unii dintre sfinți au greşit, dar n-au decăzut din dreptatea lor, ce altceva trebuie să credem decât că a fost sfânt acel preafericit şi deosebit între apostoli Petru, mai ales în acel timp în care i se spunea de către Domnul: «Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Şi îți voi da cheile Împărăției cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri». Ce este mai strălucit decât această laudă a Domnului, ce poate fi mai măreț decât această putere şi fericire? Şi totuşi, după puțin timp, necunoscând taina patimii, fiindcă se împotrivea, fără să ştie, unui atât de mare folos al nea­mului omenesc zicând: «Fie-ți milă de Tine, Doamne; să nu-ți fie ție aceasta», el merită să audă: «Mergi înapoia Mea, Satano! Sminteală îmi eşti, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor». Oare este de crezut că, în vreme ce însăşi dreptatea l-a înfundat cu aceste cuvinte, fie că n-a căzut, fie că n-a rămas în sfințenie şi dreptate? De ce nu trebuie să recunoaştem că a suferit o adevărată cădere în timpul în care, de teama prigonitorilor, a fost împins să-L tăgăduiască de trei ori pe Domnul? Dar pe dată a urmat pocăința şi a spălat cu multe lacrimi pata unei crime atât de mari, astfel că nu şi-a pierdut meritele sfințeniei şi ale dreptății. Aşadar, despre El Însuşi şi despre sfinții asemenea Lui trebuie să înțelegem ceea ce cântă David: «De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte. Când cel drept va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui». Cel ai cărui paşi sunt întăriți de Domnul cum poate fi altfel decât drept?”