Cum fac sfinții misiune?

Sfânta Parascheva a stat în multe locuri, dar la Iași a poposit cel mai mult. Nădăjduim să rămână la noi pentru totdeauna, cu voia lui Dumnezeu. Sfânta face parte din cultura spirituală a capitalei Moldovei. Prezența ei se împletește de sute de ani cu existența credincioșilor ieșeni, prin rugăciunile ei, prin prietenia ei, prin ajutorul oferit celor în nevoie. Dar, chiar dacă sfânta este la Iași, nu a încetat niciodată să se roage pentru credincioșii din toată România, din Serbia și Bulgaria, care au găzduit-o cu secole în urmă, dar și pentru toți cei care vin la racla ei.

Nu ne putem imagina orașul Iași fără Cuvioasa Parascheva. Sfânta este într-un continuu dialog cu bolnavii din spitale, cu elevii și studenții care sunt în examene, cu cei care au nevoie de un răspuns bun la tribunal, cu cei care sunt în căutarea unui loc de muncă. Cineva spunea că a rămas aici pentru că aici a fost cea mai mare nevoie de ea. Omul sfânt nu-și încheie misiunea odată cu viața aceasta, ci el continuă, mai intens, după trecerea la Ceruri.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este misionarul cel mai important al Moldovei. Face misiune fără să predice, fără să scrie tratate teologice, fără să purceadă în călătorii misionare. Îi invită pe oameni către Hristos, în tăcere, fără cuvinte. În fiecare zi se întâlnește cu 2.000-3.000 de credincioși care vin în Catedrala Mitropolitană pentru sfat, pentru încurajare și pentru a prinde putere.

Cu ani în urmă, un părinte tânăr încerca să dea de înțeles că oamenii vin la catedrală pentru el și că meritele lui nu-i sunt îndeajuns recunoscute. Părintele eclesiarh l-a mustrat. „Ce, crezi că noi îi aducem pe credincioși la biserică, prin cuvântările noastre inteligente sau prin rugăciunile noastre?! Nu! Sfânta Parascheva îi invită pe oameni să vină la biserică și să se apropie de Dumnezeu.” 

Misiunea se poate face cu fapta, cu cuvântul, cu rugăciunea, dar și cu exemplul vieții personale

Sfinții sunt generoși; dăruiesc lumii rugăciunea lor, iubirea lor, compasiunea lor, dar și modelul lor de viețuire care-i inspiră pe cei care doresc să fie asemenea lor. Sfinții sunt disponibili. Nu se grăbesc și își acordă tot timpul oamenilor care le cer ajutorul. Nu păstrează nimic pentru ei.

Întâlnirea cu Sfânta Parascheva stârnește întrebări. Cum de a avut curajul și puterea de a renunța, adolescentă fiind, la familie, la un viitor plin de experiențe tentante? Ce rost are toată osteneala pe care o fac pentru a obține bani și bunuri materiale? Aș putea oare să fac și eu ce a făcut ea? Să părăsesc tulburarea lumii și să îmbrățișez o viață dedicată în întregime lui Dumnezeu, liniștii și vindecării sufletești?

Din întâlnirea cu sfinții învățăm că putem trăi o viață fericită, în simplitate

Omul își sufocă viața aglomerând-o cu lucruri materiale și, implicit, cu multe griji. Avem, dar ne dorim să avem și mai mult, să schimbăm mașina, mobila, casa…

Scopul vieții nu mai este căutarea lui Dumnezeu, înnoirea duhovnicească, ci înnoirea materială; schimbarea hainelor, a coafurii, a look-ului. Timpul trece, iar noi, cu sufletul neîngrijit și apăsat, ne apropiem de moarte. Fără Dumnezeu, ne adâncim în confuzie. Am cunoscut oameni înstăriți, care se bucură de condiții materiale excelente și care sunt nemulțumiți de viață, blazați, oameni care au pierdut și sensul și bucuria de a trăi. Căutăm să știm cât mai multe și să ne informăm, dar infor­mația care nu ni-L descoperă pe Hristos și nu ne duce spre El de la o vreme o simțim inutilă și ne devine povară. Sfinții sunt cei care ne îndeamnă și ne încurajează să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.

Sfinții sunt cei care ne arată că se poate, că avem cu toții posibilitatea, dacă ne dorim, să trăim curat, să trăim frumos și să dobândim sfințenia.

Într-o lume nestatornică, sfinții ne învață statornicia

Oamenii își schimbă des locul de muncă, orașul în care locuiesc, divorțează, își schimbă și cre­dința, unii dintre monahi schimbă mănăstirea, căutând perpetuu ceva mai bun. Statornicia oferă omului șansa de a aprofunda, de a se cunoaște, de a nu greși grăbindu-se spre ceva ce pare a fi mai bun, dar care mai târziu poate aduce regrete. Sfinții ne învață răbdarea, cum să nu ne grăbim la judecarea aproapelui, ne învață să fim harnici. Sfinții ne învață că putem câștiga statornicie doar când îl avem pe Hristos în viața noastră, căci statornicia în lucrurile bune vine din comuniunea noastră cu Dumnezeu.

Întâlnirea cu Sfânta Parascheva trezește sfială. Atunci când viața noastră este umbrită de păcate, simțim rușine și mustrare a conștiinței. Prezența ei ne mustră, fără cuvinte.

Avem nevoie de modelul sfinților într-o perioadă în care trăim frică și neliniște

Este știut că frica vine din necredință. Omul necredincios este veșnic îngrijorat. „Credința neclintită nu primește bântuielile fricii” (Evagrie Ponticul). Am cunoscut părinți sporiți duhovnicește (părintele Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, părintele Teofil Pârâian, părintele Iustin Pârvu) și nu i-am văzut niciodată îngrijorați sau arătând teamă. „Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?” (Ps. 26). Avându-i ca model, de multe ori m-am întrebat: Oare ce ar fi făcut ei dacă ar fi fost în locul meu, în anumite situații?

Avem nevoie de sfinți pentru a învăța pacea. Sfinții dau viață locului unde sunt așezați, dar aduc cu ei și pace.

Un preot de la o parohie din București povestea odată despre viața unei credincioase în vârstă care venea în fiecare zi la biserica unde slujea, se ruga, iar apoi făcea curățenie în biserică, la lumânărar, apoi în curtea bisericii. „Era o femeie modestă, tăcută, dar plină de har. În zilele când se întâmpla să lipsească de la biserică, parcă locul era lipsit de viață. Atunci când revenea, își făcea treaba în liniște, aproape neobservată, dar spațiul prindea viață și se așezau o pace și o stare de siguranță. Când era la biserică ne simțeam în siguranță.”

De la întâlnirea cu sfânta plecăm mai încrezători în faptul că va fi bine, plecăm mai buni și mai iertători. Starea aceasta se transmite apoi și celor cu care ne întâlnim, familiei și prietenilor. Pelerinii devin misionari, împăr­tășind ceea ce au primit, bucurie, speranță și pace, în lume.

Lumea în care trăim este fragilă și, vedem, de multe ori dezbinată.

Sfinții sunt cei care aduc unitate 

Sfânta Cuvioasă Parascheva întărește comuniunea dintre credincioși, dar și cu credincioșii din alte neamuri. Unitatea Bisericii este dată în primul rând de sfințenia ei, exprimată mai ales prin sfinții ei. Anul acesta, Sfânta Cuvioasă Parascheva primește în ospeție pe Sfântul Paisie de la Neamț. Cei doi sfinți, născuți în țări străine, au ales să vină în Moldova, să rămână aici și acum să se întâlnească la Iași, poate și pentru a ne sugera că trebuie să fim și noi mai uniți. „… ce este bun și ce este frumos decât numai a fi frații împreună! ... că unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac” (Ps. 132).

Slujire spre sfințire

„Voluntarii Sfintei Parascheva” sunt și anul acesta alături de pelerini, slujitori atenți ai sfintei, dar și ai celor care vin de departe pentru a o întâlni pe Sfânta Parascheva. Voluntarii, cei mai mulți dintre ei studenți, exersează pentru câteva zile virtuțile ospeției încercând să-i imite pe Sfinții Avraam și Sara. Știu că sfințenia este strâns legată de slujire. „Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte” (Lc. 22, 27). Studenții încep anul universitar cu binecuvântarea Sfintei Parascheva. Cei care sunt în primul an de studii, prinși în bucuria hramului, descoperă Iașiul prin Sfânta Parascheva. Deprind dintru început obișnuința de a o cinsti, de a se închina și de a-i cere ajutorul. Mulți dintre tineri își cunosc viitoarea soție sau viitorul soț în preajma cuvioasei și mărturisesc mai târziu că soțul sau soția a fost un dar oferit de cuvioasa.

În zilele acestea de sărbătoare, pline de har, oamenii vorbesc mai mult despre cele duhov­nicești decât despre cele materiale. Este o perioadă de limpezire a minții și a sufletului, de întâlnire în același gând, de bucurie și de împăcare. Sfânta Parascheva, cel mai cunoscut misionar al Moldovei, este cea care ne întărește în credință, ne inspiră pentru o viață trăită înțelept.