Cum s-a ridicat ansamblul parohial de la Roşu

Preotul este verigă între pământ şi cer. Taină a schimbului minunat între om și Creator. Recent, am vizitat parohia părintelui Ion Ciucă, din localitatea Roșu, comuna Chiajna, județul Ilfov, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Sfinția sa a împlinit 40 de ani de slujire. Un timp încărcat cu multe realizări, dar și cu neîmpliniri personale, pe care le recunoaște franc și încearcă să le depășească. O slujire sinceră, necosmetizată, a aproapelui, în toate dimensiunile ei. Biserica din Roşu este ca o corabie trecută prin furtună, ajunsă la țărm neatinsă, pregătită să înfrunte din nou valurile vremurilor.

Într-un timp îndoit de incertitudini, abandonuri de tot felul, rătăciri și indiferențe, Parohia „Izvorul Tămăduirii”, din localitatea Roșu, Protopopiatul Ilfov Sud, Arhiepiscopia Bucu­reștilor, se așază în răscrucea acestui prezent ca o izbândă a credinței și rodnicei slujiri. Iar ansamblul parohial, asemănat cu cel al unei mănăstiri, poartă în frumusețea și utilitatea lui social-duhovnicească și chipul Arcei lui Noe, salvată de Dumnezeu din potop, loc preschimbat în gură de rai, dătător de liniște, pace, bună instruire pentru cei mici și ajutor pentru cei aflați în necazuri.

Ar fi trebuit să ne rezumăm a prezenta multiplele realizări în domeniul social-filantropic al parohiei, dar franchețea și deschiderea cu care ne-a vorbit părintele paroh Ion Ciucă despre felul în care slujește aici de 23 de ani, alăturați celorlalți până la 40 în alte parohii, ne-a determinat să relatăm despre acest lucru. Pentru că, indiferent de încercări și ispite, astăzi, parohia își trăiește prezentul împlinit ca rezultat al unei dăruiri aparte a părintelui paroh.

În toți acești ani de slujire, fără a putea enumera toate realizările sfinției sale, părintele paroh Ciucă a ridicat o nouă biserică pe scheletul celei vechi, altarul de vară, clopotnița, capela, cantina și centrul social, casa parohială, cancelaria, mai multe troiţe cu mozaicuri, toate formând un ansamblu asemănat de mulți cu o veritabilă mănăstire.

„Am mai ridicat o clopotniță nouă, cu sistem electronic cu cinci clopote și 178 de melodii, precum și paraclisul din subsolul altarului de vară. Am zidit, de asemenea, și o capelă nouă în cimitirul parohial, câteva troițe și am contribuit la zidirea și altor biserici din București și nu numai. Dacă din punct de vedere material mă simt împlinit, ca preot, și ca slujitor al Bisericii, mă simt însă un pic corigent la capitolul suflet. Ocupându-mă atâția ani de realizarea acestor obiective materiale, am cam neglijat uneori propriul suflet. Dar acum pun mai mult accent pe lucrarea în această direcție”, ne mărturi­sește părintele paroh.

La începutul slujirii sfinției sale aici, starea materială a parohiei era modestă. Cu timpul, enoria s-a mărit prin mutarea multor cetățeni în zonă, dar cei care frecventează biserica sunt tot așa-zișii „băștinași”. Adică vechii locuitori ai parohiei. Astăzi, în comună mai sunt construite încă două biserici, iar parohia păstorită de părintele Ciucă numără în jur de 1.400 de familii.

Cantina și centrul social

În centrul social, ridicat în ­curtea bisericii, de-a lungul ­timpului, au fost găzduite mai multe persoane, oameni care au trecut prin necazuri.

„Acum avem un fost arhitect, care locuiește în centru de câteva luni, și un medic din Basarabia. Am mai avut un băiat din sat, pe care l-am găzduit șapte ani la noi, care în prezent se află la muncă în afara țării. De asemenea, am îngrijit copilul unei enoriașe plecate la muncă în străinătate. Când l-a revăzut, a spus că la plecare ne-a lăsat un copil și la întoarcere a găsit un bărbat! În prezent, oferim, zilnic, un prânz cald pentru cel puțin 10 persoane, dar sâmbăta, când sunt parastase, vin și servesc masa aici chiar și 25 sau 30 de persoane. La praznicele mari, oferim hrană pentru toți cei care participă la slujbă, adică pentru peste 100-150 de persoane”, ne mărturisește părintele Ciucă.

Elena Ionescu și Ilie Ciupitu sunt doi credincioși dintre cei care servesc prânzul în centrul social. Ei ajută cum pot parohia și sunt foarte mulțumiți de ajutorul primit din partea Bisericii.

„Un preot trebuie să fie zi și noapte în slujba credincioșilor, dar tot la fel să se gândească că el Îl slujește pe Dumnezeu. Eu cred că a fi alături de oameni, la bine și la rău, presupune a rămâne cât mai realist, a nu te ascunde sau a părea altceva decât ceea ce ești, pentru că oamenii simt imediat lucrul acesta. Consider că mi-am făcut cât am putut de bine datoria, dar sunt convins că s-ar fi putut face lucruri mult mai multe. Mă bucur că am împărtășit din această expe­riență a slujrii și celor doi fii ai mei, preoți și ei, Anichit Orest și Ioan Alexandru. În toate zilele pe care le petrec alături de enoriașii mei le simt dragostea, dar și prezența în număr din ce în ce mai mare în jurul meu. Și acestea sunt cele mai frumoase momente din viața mea. Am avut o zi, însă, pe care nu o pot uita: într-o sâmbătă, când veneam din cimitir, în timp ce priveam ansamblul din curtea bisericii, am auzit în spatele meu pe cineva întrebându-se: «De unde a avut părintele atâția bani să facă tot ce este aici?» Părea o întrebare într-un fel răutăcioasă, dar mi-am dat seama că avea și dreptate. Și, atunci, am simțit o mulțumire sufletească deosebită față de Dumnezeu, Care m-a ajutat să realizez ceea ce se vede. Am avut și zile mai puțin faste în slujirea mea. Partea cea mai neplăcută o constituie participarea la înmormântările celor tineri. Este foarte greu de spus unei familii îndurerate ceea ce se întâmplă, pentru că nu totdeauna explicația teologică merge. Și, atunci, trebuie să te apropii altfel de cei din familie. Să găsești cuvintele omenești potrivite pentru a-i liniști, pentru a-i îmbărbăta. Nu este ușor”, ne mai spune părintele.

„Grădină zoologică” pentru copii

În jurul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” ființează o adevărată grădină zoologică, rezultat al dragostei părintelui Ciucă pentru animale și păsări, mai ales pentru cele cântătoare. De aceea, când a avut posibilitatea, a tot extins-o. „De toate acestea se bucură copiii care vin la biserică cu părinții. Preotul trebuie să conștien­ti­zeze permanent harul primit de la Dumnezeu. Chiar și atunci când vorbim de așa-zisa grădină zoologică. Ca să fii un preot apreciat de enoriași, trebuie să ai din toate cele bune câte ceva. Să fii parte din viața celor pe care îi păstorești. Adică să te implici în existența lor atât cât trebuie sau măcar să le binecuvântezi masa dacă altceva nu poți face pentru ei. Să te afli alături de familiile credin­cioșilor nu ­numai la înmormântări, ci și la evenimentele frumoase, importante din viața lor. Când voi ieși la pensie, sigur voi avea ce face, pentru că am convingerea că preotul care va fi numit în locul meu mă va lăsa să slujesc și eu alături de el. Mă rog la Dumnezeu să mă ajute să continui misiunea preoțească și în această nouă calitate, măcar un sfert din timpul cât am servit ca preot activ!”, ne mai spune părintele.
Preotul este verigă între pământ şi cer. Este taina schimbului minunat între om și Creator. Datorită părintelui Ion Ciucă parohia a împrumutat chip de corabie trecută prin furtună, ajunsă la țărm neatinsă, pregătită să înfrunte pentru mult timp de acum încolo valurile vremurilor...