Cum să dobândim smerenia?

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XX-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 302

„Cum vom dobândi, dar, smerenia cea mântuitoare?
(...) Dacă în toate împrejurările vieții vom pune în practică smerenia și dacă nu vom trece cu vederea nimic din ceea ce ne-ar putea păgubi. Că sufletul ia chipul ocupa­țiilor noastre, ia înfățișarea celor ce facem și se aseamănă cu ele. Să-ți fie dar deprinse cu smerenia și înfățișarea, și haina, și mersul, și statul, și hrana, și așternutul, și casa, și toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul și vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu-mi întrebu­ința vorbe umflate și meșteșugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru și grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroșenie. Fii îndatoritor cu prietenii, blând cu slugile, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăs­tuiți, ai grijă de cei în suferință; nu privi de sus pe nimeni; vorbește cu blândețe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fii binevoitor cu toată lumea; când vorbești, nu te lăuda și nici nu pune pe alții să te laude; nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde, pe cât poți, însușirile și faptele tale bune; când păcătuiești, învinovățește-te și nu aștepta mustrările altora, ca să te asemeni omului celui drept.” 

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea a Doua, Disputa Sf. Maxim cu Pyrhus, 25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 333

„Pyrhus: Dacă cele naturale nu provin în noi din nevoință (asceză), ci din creație, iar virtutea este naturală, cum câștigăm virtuțile prin osteneală și nevoință odată ce sunt naturale?

Maxim: Nevoința și ostenelile ce urmează s-au adăugat în cei iubitori de virtute numai spre depărtarea înșelăciunii ce se introduce prin simțuri în suflet, nu pentru a introduce virtuțile ca pe ceva nou din afară. Căci ele sunt în noi, cum s-a spus, din creație. De aceea îndată ce se înlătură deplin înșelăciunea, sufletul arată strălucirea virtuții. Căci cel ce nu e fără minte e cu minte; și cel nefricos sau cutezător e bărbătesc, cel nedesfrânat e înfrânat; cel ce nu e nedrept e drept. Rațiunea cea după fire e cumin­țenia; judecata are în sine dreptatea; iuțimea are în sine bărbăția; pofta, cumpătarea. Deci, prin înlăturarea celor contrare firii se înstăpânesc și strălucesc cele conforme firii, precum prin ștergerea ruginii strălucește luciul și claritatea cea după fire a fierului.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)