Grija față de suflet

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 254-256

„Dacă am vrea să fim cu mintea trează, ar fi îndestulătoare cele ce am spus astăzi, ca să se deștepte nevoi dorul de fapte virtuoase și să nu m-ai socotiți nicicând că poate sta vreo piedică în calea ce duce la virtute. (...) Spuneți-mi, nu suntem, oare, alcătuiți din două părți, din suflet și din trup? Pentru ce nu avem tot atâta grijă de amândouă, ci de trup ne străduim să-i dăm tot felul de îngrijiri, dăm bani la doctori, îl căutăm cu multă grijă, îl îmbrăcăm cu haine luxoase, îl hrănim mai mult decât îi trebuie, vrem să fie mereu odihnit și să nu fie supărat de nici o boală, iar de se întâmplă să sufere puțin, facem totul ca să-l însănătoșim? (...) Când ai, deci, de trup atâta grijă, pentru care pricină disprețuiești atât de mult grija pe care trebuie s-o ai de suflet? Pentru ce nu-i dai hrana potrivită, adică învățătura Dumne­­zeieștilor Scripturi?
(...) Sufletul nu cere atâta cheltuială; ci, dacă vrei, după cum trupului îi dai hrană în fiecare zi cheltuind bani, dă-i și sufletului! Nu-l lăsa să piară de foame, dă-i și lui hrana potrivită: citirea Scripturilor și auzirea cuvântărilor duhovni­cești. Nu numai cu pâine va trăi omul, spune Hristos, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Făcând așa, vei face o împărțire minunată și vei gândi cum se cuvine de partea cea mai apropiată nouă. După cum trupului îi dai felurite haine și ții seamă de vreme în felul îmbrăcămintei, tot așa și sufletul! Nu-l lăsa să umble gol de fapte bune, ci îmbracă-l cu hainele ce i se cuvin. Făcând așa, îndată îi vei da curaj și-l vei readuce la sănătatea lui firească.
– Care sunt hainele lui?
– Milostenia și dărnicia cu săracii. Aceasta-i cea mai frumoasă haină a sufletului; aceasta-i haina lui strălucitoare. Iar dacă vrei să-i dai nu numai haine, ci vrei să-l împodobești cum îți împodobești trupul, adaugă-i și ajutorul rugăciunilor, mărturisirea păcatelor și nu conteni a-i curăța fața cu lacrimi necontenite.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XV, 32-35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 164

„Să presupunem că există un palat impunător, că acesta se pus­tiește și se umple de morți și de mult miros urât; la fel este și inima, palatul lui Hristos: geme de mare necurățire și de mulțimea duhurilor necurate. Se cuvine, deci, ca acesta să fie reconstruit și reînnoit, iar cămările sale pregătite. Pentru că Împăratul Hristos vine acolo, împreună cu îngerii și cu duhurile cele sfinte, să Se odihnească, să locuiască, să umble și să așeze Împărăția Sa.

Să presupunem, de asemenea, o corabie cu multă rânduială: acolo căpitanul pe toți îi conduce și rânduiește, pe unii dojenindu-i, iar pe alții învățându-i. Tot așa este și inima, care are (drept) căpitan mintea, conștiința care cenzurează cugetele care se acuză sau se apără. Pentru că zice (Apostolul): Cugetele se acuză sau se apără între ele (Romani 2, 15).

Vezi că conștiința nu aprobă acele gânduri care se supun păcatului, ci numaidecât le mustră. Ea nu minte, pentru că ce ar spune în ziua judecății?, ci dă mărturie (despre adevăr) ca una care totdeauna mustră. (...)

Că de când a călcat Adam porunca, șarpele a intrat și s-a făcut stăpân al casei, și este pe lângă sufletul (propriu-zis) ca un al doilea suflet. Pentru că zice Domnul: Oricine nu se leapădă de sine și nu-și urăște sufletul său nu este ucenicul Meu (Luca 14, 26). Cel ce-și iubește sufletul său îl va pierde (Ioan 12, 25). Pentru că păcatul, intrând în suflet, s-a făcut mădularul lui, s-a lipit de omul cel trupesc și (de aceea) se nasc în inimă multe cugete necurate. Deci, cel ce face voia sufletului său, voia inimii o face, pentru că sufletul se împle­teș­te și se amestecă (cu ea).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)