Cum trec sfinții la cele veșnice
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 365-366
„Acest preacuvios părinte (Cuviosul Pimen de la Cernica - duhovnicul Sf. Ier. Calinic) a avut un sfârșit tot atât de minunat precum i-a fost și viața. După mărturia Sfântului Ierarh Calinic, moartea Cuviosului Pimen a fost așa:
În anul 1831, de ziua Sfântului Proroc Iezechiel, a slujit Liturghia și, fiind foarte ostenit, a stat pe un scaun să se odihnească și a adormit puțin. Și i s-a arătat în vedenie că era într-un câmp frumos și acolo, într-acel câmp, era o împărăteasă strălucind ca soarele, șezând pe un scaun. Alături, lângă dânsa, doi bătrâni foarte luminoși care păreau că sunt Sfântul Nicolae și starețul Gheorghe șezând amândoi pe două scaune. Deci s-a sculat starețul și i-a zis:
– Fiule Pimen, vino aproape de mine! Și, apropiindu-se, i-a pus o cruce pe piept și, dându-i o hârtie în mână, i-a zis: Până la 40 de zile vei veni la noi, împreună cu cei ce sunt scriși aici în această hârtie. Desfăcând acea hârtie, a citit-o și, la urma tuturor, a văzut că era și starețul Calinic. Cum l-a văzut și a înțeles că are să moară, Cuviosul Pimen a îngenuncheat înaintea Împărătesei și a zis:
– Împărăteasa îngerilor și a lumii, mă rog să mai rămână acesta acum, fiindcă are să facă ceva bun, iar în locul lui ia pe altul! Și așa s-a scris altul, anume Nectarie schimonahul.
După aceasta s-a deșteptat și, înțelegând că au să moară toți cei ce erau scriși în acea hârtie, Cuviosul Pimen numaidecât și-a luat pe ucenicul său Damaschin, a mers aproape de biserică și a început să-și sape mormântul. Apoi, în toate nopțile mergea de-și făcea canonul lângă mormânt.
Când s-au împlinit 40 de zile, în seara de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, fiind slujba la canoane, l-au apucat niște călduri și, venind la chilie, a trimis pe Părintele Damaschin să cheme pe Părintele stareț Calinic. Venind starețul, l-a găsit șezând pe un scaun și i-a zis:
– Fiule Calinic, acum să nu te scârbești că eu am să mă duc la Ierusalim și rugăciunile starețului nostru Gheorghe vor fi cu tine. Eu, deși mă voi despărți cu trupul, cu duhul voi fi cu tine, iar rugăciunile starețului Gheorghe te vor întări în supărările ce te vor întâmpina. Te rog, iubite fiule, după ducerea mea de aici, să pui trupul în mormântul cel săpat de mine și mântuiește-te în Domnul.
Cum vorbeau ei între dânșii, l-a văzut că a plecat capul pe scaunul ce ședea și și-a dat duhul. Era anul 1831, august 29. Deci, adunându-se părinții, au făcut gătire de îngropare și l-au pus în mormântul cel săpat de dânsul.
A doua zi, după adormirea Cuviosului Pimen, Sfântul Calinic a scris aceste rânduri în condica Mănăstirii Cernica:
1831, august 30. A răposat Părintele Pimen, ieroschimonah, duhovnic, om cuvios, de vârstă ca la 55 de ani sau 60, de patruzeci de ani în obște, cu neamul pământean, la statul trupului de mijloc, cam oacheș, barba înspicată, mai mult albă și scurtă.
Sfârșitul i-a fost foarte minunat...”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)