Cură de slăbire la înălţime

Data: 08 Feb 2010

Potrivit unui studiu german publicat de ediţia online a revistei „Obesity“, altitudinile de peste 2.000 de metri le ajută pe persoanele supraponderale să piardă din kilogramele în exces şi să se menţină la noua greutate corporală timp de mai multe săptămâni. Cercetătorii au studiat, pe 20 de bărbaţi obezi, timp de o săptămână, efectul unei vacanţe petrecute la o altitudine de 2.650 de metri. La finalul acestei săptămâni petrecute la mare altitudine, cercetătorii au remarcat o pierdere în greutate a voluntarilor, o scădere a consumului zilnic de alimente şi o ameliorare semnificativă a nivelului tensiunii arteriale. Aceste efecte erau, încă, prezente la patru săptămâni de la revenirea voluntarilor la altitudini mai joase. Potrivit cercetătorilor, scăderea în greutate este, în principal, o consecinţă a unei creşteri a metabolismului de bază, care corespunde cheltuielilor energetice ale organismului aflat în stare de repaus, deja remarcată cu ocazia unor studii anterioare efectuate la mari altitudini, dar şi unei reduceri a cantităţii zilnice de alimente consumate. Scăderea apetitului este un simptom frecvent întâlnit în cazul „răului de munte“, însă pofta de mâncare poate fi influenţată de numeroşi alţi factori, precum dinamica de grup. Cercetătorii au constatat o creştere a concentraţiei de leptină, un hormon a cărui activare determină o scădere a apetitului. Concentraţia mai mică de oxigen de la înălţimi mari s-ar putea afla la originea acestei creşteri a concentraţiei de leptină.