Curs de radiologie la Gura Humorului
Oraşul sucevean Gura Humorului găzduieşte în aceste zile "Al Doilea Curs de Iarnă al Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România", manifestare organizată de Societatea Română de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională. Potrivit organizatorilor, la curs participă peste o sută de medici rezidenţi de an terminal, medici specialişti şi medici primari în specialităţile radiologie, neurologie, neurochirurgie, anestezie terapie intensivă, ginecologie, chirurgie vasculară, medicină de familie din întreaga ţară. Printre lectorii acestui curs se numără specialişti în domeniu de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, UMF "Carol Davila" Bucureşti, Spitalul Universitar Fundeni Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, UMF Târgu Mureş, Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti, Delta Hospital & Centrul Hemodinamic, Spitalul Universitar de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni".