Cuvântul ierarhului: Troiţă de cuvioşi: Paisie, Cleopa şi Ioanichie

PS Calinic BotoŞĂneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

 

 

 

Spiritualitatea ortodoxă este, în general, o spiritualitate a modelelor realizate. Modelele, de cele mai multe ori, ţin loc de Regulă. Ele sunt tradiţie vie, veche şi nouă, adaptată, contemporaneizată.

 

 

Părinţii cei mari de la Sihăstria - Paisie, Cleopa şi Ioanichie -, strămutaţi la cele veşnice, în aceeaşi ordine, cu 19, 11 şi respectiv 2 ani în urmă, şi pomeniţi în fiecare an la praznicul Sfântului Sava, sunt astfel de modele.

 

 

Virtuţile care le-au adumbrit viaţa au fost: statornicia în viaţa monahală; smerenia, expresie a trăirii lor în Hristos; bunătatea şi blândeţea, rezultante a permanentei lor legături cu Dumnezeu.

 

 

Părinţii Paisie, Cleopa şi Ioanichie au fost trei cuvioşi prin excelenţă, demni, verticali şi morali, împăciuitori, plini de bunătate şi neispitiţi de orgolii deşarte.

 

 

Misiunea şi trăirea lor le-au definit un comportament similar Sfinţilor Părinţi sau chiar, de ce nu, Sfinţilor Apostoli. Şi-au trăit şi experiat viaţa monahală în autenticitatea ei. Este interesant faptul că asceza nu era pentru ei un deziderat sau o regulă impusă, ci un mod de viaţă. Făcea parte integrantă din viaţa lor. Era modul lor de a fi. Cei trei îşi înţelegeau vocaţia ca pe o chemare sfântă la a trăi în Hristos. De altfel, toate le puteau doar în Hristos.

 

 

Exemplele oamenilor sfinţi şi sfinţii deopotrivă le-au însoţit drumul vocaţional până la strămutarea lor la cele veşnice. Tăifăsuiau adesea cu Sfinţii prin scrierile lor şi se întâlneau zilnic cu ei liturgic. De altfel, vorbeau despre ei cu o intimitate plină de sfială, ca despre nişte prieteni ai lor apropiaţi.

 

 

În viaţă, părinţii Paisie, Cleopa şi Ioanichie s-au bucurat şi de Taboruri, dar şi de Golgote. Le-au urcat pe amândouă deopotrivă. Încercările şi ispitele cauzate de Decretul 410/1959 şi nu numai i-au întărit. Dumnezeu i-a ajutat pentru că avea nevoie, mai ales în acele vremuri, de oameni ca ei. Da, Dumnezeu avea nevoie de oameni care să îşi îndeplinească cu conştiinciozitate şi sfinţenie îndatoririle faţă de Biserică şi neam. În momentele de cumpănă, sfinţiile lor au stat jertfă, îndemn şi certitudine. Nu au abdicat de la principii. Pentru credincioşi au fost izvor de apă vie. Împărţeau cu dărnicie, ca merinde pentru sufletul fiecăruia, cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lor avea miez şi forţă. Au fost adevărate trâmbiţe ale lui Dumnezeu.

 

 

Părinţii Paisie, Cleopa şi Ioanichie au fost daruri duhovniceşti pentru viaţa monahală; au fost pilde nemuritoare de fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de voturile monahale, cărora le-au dat sens. Fiecare în parte a murit împăcat cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu. De fapt, părinţii Paisie, Cleopa şi Ioanichie, chiar dacă au murit, ei sunt mereu prezenţi la Mănăstirea Sihăstria.

 

 

Suntem convinşi că cei trei părinţi au primit la Judecata particulară un loc printre sfinţi. Spun aceasta îndreptăţit fiind de promisiunile lui Dumnezeu făcute prin gura profetului Isaia: „Le voi da în casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume nepieritor“ (Isaia 56, 5).

 

 

Mireasma sfinţeniei cuvioşilor Paisie, Cleopa şi Ioanichie va izbucni, ca să parafrazez un mare teolog contemporan, „precum irupe mireasma florilor de tei din copacul ce stă dezgolit de frigul iernii“.