Cuviosul Grigore Uriţescu de la Schitul Trivale

Născut în 1888 într-o familie de oameni simpli din Ţara Loviştei, încă de la vârsta de 12 ani, tânărul Gheorghe Uriţescu intra ca frate pe poarta Mănăstirii Stânişoara, în vremea în care femeile nu puteau ajunge, ca şi la Frăsinei.

De la această vârstă a cunoscut modele duhovniceşti, pe cei 50 de monahi şi schimnici care se nevoiau. Mulţi ani a fost mâna dreaptă a preotului pictor Victor Damian, care picta biserica mare a mănăstirii. A fost remarcat de episcopul Gherasim Timuş al Argeşului, care, în 1905, l-a călugărit cu numele de Grigore. Acelaşi episcop l-a trimis să înveţe la Seminarul de la Râmnicu-Vâlcea, apoi la Teologia din Bucureşti. Până în 1919, tânărul ierodiacon Grigore a slujit la Catedrala Argeşului, apoi s-a mutat în comunitatea Mănăstirii Antim. După 1940, părintele cuvios Grigore a ocupat mai multe funcţii în Eparhia Argeşului, de exarh şi vicar, până în 1959, când a început prigoana comunistă împotriva monahilor. Pentru că avea studiile teologice a rămas în monahism, dar s-a retras la Schitul Trivale de lângă Piteşti. Aici a slujit, a mărturisit, a sfătuit pe cei care îl cercetau şi tot aici şi-a găsit sfârşitul pământesc.