Cuviosul Sofian Boghiu, rugătorul şi pictorul
S-a născut în 1912 în Coconeştii Vechi din ţinutul Hotinului. Până la pierderea Basarabiei, Sofian Boghiu a fost legat de locurile natale, în 1926 intrând ca frate la Schitul Rughi, apoi urmând şcoala de cântăreţi de la Mănăstirea Dobruşa. În 1940 a absolvit Seminarul Monahal de la Cernica, an în care Basarabia lui scumpă cădea sub ocupaţia bolşevică. În perioada 1940-1946, tânărul monah a urmat cursurile Facultăţii de Teologie şi Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, formându-se ca teolog şi pictor de biserici. Tot în această perioadă a fost misionar în ţinutul Transnistriei eliberate de jugul ateist.
După 1945, părintele Sofian a fost închinoviat la Mănăstirea Antim din inima Bucureştiului, fiind unul dintre apropiaţii mitropolitului cărturar Tit Simedrea, cel care îl hirotonise ca ierodiacon în Catedrala din Bălţi şi care îl cooptase în grupul Rugului Aprins. După 1950 a fost stareţ al acestei mănăstiri care găzduia întâlnirile dintre teologi şi intelectualii dornici de cunoaşterea misticismului ortodox. În calitate de stareţ şi bun cunoscător al picturii bisericeşti, între 1954 şi 1958, a stăreţit Mănăstirea Plumbuita. De aici a fost reţinut de Securitate, apoi anchetat, umilit, condamnat şi deţinut în universul concentraţionar românesc pentru culpa de a fi participat la întâlnirile Rugului Aprins. În 1964 a fost eliberat, părintele întorcându-se în Mănăstirea Antim. Până la trecerea la cele veşnice, la Înălţarea Sfintei Cruci a anului 2002, părintele Sofian a zugrăvit biserici şi a îndreptat sufletele care îl cercetau permanent.