Daniil Sandu Tudor de la Rarău în lupta contra ateismului comunist

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 02 Aprilie 2013

Din noiembrie 1953, ieroschimonahul Daniil, fostul monah Agathon Sandu Tudor, ajungea la Schitul sucevean Rarău, în calitate de egumen. Timp de un an vieţuise la Sihăstria Neamţului, în acea mănăstire îndrumată duhovniceşte de părintele Cleopa Ilie şi ajutat de Arsenie Papacioc. Se deprinsese cu traiul monahal după regula studită moştenită de la bătrânul Ioil Gheorghiu, dar acum ieroschimonahul Daniil căuta izolarea şi realizarea unei mai vechi idei: aceea de a ridica un aşezământ duhovnicesc în care să vieţuiască monahi intelectuali care să ţină piept marii provocări care se adresa creştinismului: ateismul comunist. Dar punerea în practică a acestei idei deranja autorităţile comuniste, mai ales că numeroşi turişti care făceau drumeţii la cabana Rarăului inevitabil vizitau schitul condus de ieroschimonahul Daniil. În acest context, informatori ai Securităţii dădeau note despre cum, nu de puţine ori, egumenul Daniil susţinea adevărate conferinţe apologetice, în special tinerilor aflaţi în pericolul îndoctrinării comuniste. Un astfel de moment este descris în februarie 1956 de un informator al Securităţii, când un grup de studenţi vizita Schitul Rarău: „Fiecare grup a fost pus în situaţia de a asculta o adevărată prelegere ţinută de stareţul schitului, prelegere care atacă în mod direct materialismul. În ziua în care am fost şi eu, stareţul schitului ne-a aşteptat şi a atacat problema originii omului. A arătat că teoria animală a omului o susţin cei care doresc a face din om un robot, cei care doresc a încătuşa libertatea omului, pentru a-l transforma într-o maşină pe care să o dirijeze spre anumite scopuri. A mai precizat că anumiţi activişti de partid, care au doar patru clase şi deci sunt nişte analfabeţi, după dânsul, se prezintă în oameni de ştiinţă, motivează convingerea lor în general pe descoperirile ştiinţei, însă când sunt luaţi mai din scurt descoperă că habar nu au despre ceea ce este ştiinţa. În general, stareţul a vorbit cât se poate de îndrăzneţ şi chiar cât se poate de periculos la adresa vremurilor noi.

În prelegerea sa a atacat şi alte probleme, care au avut mare răsunet în sufletul auditorilor. El este un om foarte bine pregătit, reuşind să convingă pe foarte mulţi de partea sa. În acea zi, unul dintre studenţii de la Facultatea de Construcţii a încercat să-l combată, dar a pierdut partida spre bucuria aproape unanimă a vizitatorilor, care n-au reuşit măcar să se abţină şi să nu râdă în gura mare, când studentul pierdea treaptă cu treaptă în această luptă, după mine destul de neegală, având în vedere pregătirea unuia şi a altuia. Prelegerea, ca şi disputa, s-a terminat cu victoria stareţului, victorie care a făcut multă plăcere excursioniştilor. Întorşi la cabană, discuţia a durat aproape în toate zilele pe tema stareţului care, după foarte mulţi, are dreptate. …În concluzie, am impresia că vizitele turiştilor la schit sunt foarte aşteptate de stareţ şi de restul călugărilor şi că primirea ca şi prelegerile ţinute de stareţ sunt bine organizate. Vizitatorii rămân mulţumiţi şi convinşi de stareţ şi se transformă imediat în apărătorii lui“.
 
Un alt informator relata în iunie 1956 despre vieţuirea egumenului de la Rarău, pe alocuri exagerat şi tendenţios: „Sandu Tudor desfăşoară o vie activitate misionară ortodoxă şi se laudă că i-a combătut pe numeroşi profesori de ştiinţe naturale, compromiţând teoriile evoluţioniste în faţa elevilor cu care acei profesori veneau în excursie. Afirmă că la schit oamenii se simt mai liberi să-şi exprime adevăratele lor concepţii şi că a avut discuţii foarte interesante cu profesori şi studenţi de la Bucureşti, discuţii din care a văzut că tineretul nu acceptă deloc îndoctrinarea cu comunismul. Mă asigură că la el, la schit, se poate discuta fără teamă despre orice, căci Securitatea nu are posibilitatea să-l supravegheze. Mă asigură că el, personal, şi-a recrutat toţi călugării şi fraţii ca să fie sigur de ei şi că pe cei dubioşi i-a îndepărtat. … Are intenţia să organizeze un cerc filosofic reacţionar la schit. În general este preocupat de atragerea intelectualilor spre monahism, dar recunoaşte că, până în prezent, nu a reuşit nimic. De aceea, îi preţuieşte mai mult pe ţărani, care au caracter, nu ca intelectualii burghezi care se prostituează. Condamnă mişcarea legionară şi metodele ei teroriste, dar îşi exprimă o admiraţie totală faţă de tineretul legionar pe care l-a cunoscut în anii de închisoare. În acest sens, are de gând să lărgească schitul, făcând o adevărată cetate mănăstirească la Rarău. Speră să lucreze în această cetate, în primul rând cu elementele legionare, pe măsură ce vor scăpa din puşcărie. Are promisiunea multora din închisoare.
 
Evident că aceste frumoase aspiraţii ale râvnitorului egumen de la Rarău nu puteau fi permise de către autorităţile comuniste, care în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958 aveau să-l aresteze în grupul Rugului Aprins şi să-l condamne la ani grei de închisoare.