Dar citiţi-l pe Eminescu!
Cum mai este receptat astăzi Mihai Eminescu? Aşa cum spunea într-un interviu criticul literar Felix Nicolau, Eminescu este respectat şi amintit doar de zilele naşterii şi morţii sale, dar mai rău decât atât este faptul că în ultimii ani s-a pus accentul pe omul Eminescu mai mult decât pe opera sa. Ce mai ştie generaţia de azi despre cel numit şablonard "poetul nepereche al literaturii române" şi "poetul naţional al românilor"? Citeam recent nişte păreri ale unor tineri prin unele spaţii virtuale de dezbatere - deloc de neluat în seamă - potrivit cărora Eminescu ar fi mult mai preţuit ca scriitor dacă nu li s-ar băga "pe gâtul elevilor" prin programa şcolară. Dacă ar fi să luăm de bun faptul că tot ceea ce este obligatoriu este automat şi rău, probabil ar trebui să trecem tot ce este de învăţat în şcoală la capitolul "facultative", că doar la ce bun atâta efort! Nu părerile acestea sunt motiv de îngrijorare, ci rolul dascălilor. Cât de fără vocaţie trebuie să fie nişte profesori de limba şi literatura română pentru ca Eminescu să le devină indezirabil şi nesuferit elevilor? Când astfel de profesori nu au ştiinţa de a provoca dragostea de lectură la cei tineri, chiar în condiţiile ispitind la a nu citi din lumea de azi, ar fi de preferat ca din mâinile lor să iasă nişte elevi care să vorbească şi să scrie corect în limba română. Dar ştim că nu e chiar aşa. De aceea, trecând peste orice vină de o parte ori de alta a catedrei, este important ca Eminescu să fie citit, pentru că are meritul mai presus de orice de a fi turnat în cele mai frumoase forme limba noastră.
Altfel, s-ar cădea să ne amintim de Eminescu nu doar festivist, de ziua lui, ci recitindu-i o poezie pentru a ne da seama de ce este un geniu. Iar dacă, de bine, de rău, opera sa poetică încă este cunoscută, în schimb, articolele de ziar îi sunt ştiute mai mult de specialişti, de criticii literari şi de o mână de oameni pasionaţi. Interesant ar fi să mai facem un salt: de la cunoaşterea doar a "Luceafărului" şi a "Scrisorii III" la articolele lui de presă. Poate ne va fi mai greu să facem acest lucru, publicistica sa fiind strânsă în volume uriaşe pe care nu le are oricine în casă, dar cu siguranţă le-am găsi în orice bibliotecă, iar efortul ne-ar fi răsplătit de însăşi lectura textului.
Prezentându-şi ideile polemic, ca expresie a unui spirit dinamic, Eminescu arată o cuprinzătoare privire de ansamblu asupra lumii, fiind mereu preocupat de evoluţia societăţii moderne româneşti. Printre tezele fundamentale ale gândirii eminesciene cu privire la naţiunea română, exprimate în articole de ziar, se află chestiunea unirii, situaţia păturilor sociale în procesul de trecere la o societate modernă, dar şi evoluţia noastră istorică privită în raport cu aşezarea străinilor în teritoriile româneşti.
Eminescu a iubit România şi, ca orice romantic, totdeauna trecutul i-a părut mai frumos, mai plin de oameni mari, de figuri aureolate de vitejie şi eroism. De aceea, vorbind despre poporul român se vede în textele lui totdeauna o undă de durere când se raportează la prezent şi o înflăcărare când îşi aminteşte de marii bărbaţi ai istoriei noastre: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul.
Uimit de vastitatea unei minţi atât de sclipitoare, Nicolae Iorga scria în 1934: "Eminescu stăpânea cu desăvârşire cunoştinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală, nimeni din generaţia lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei, la nimeni până la el nu s-a prefăcut într-un element permanent şi determinant al întregii lui judecăţi".
Unii au afirmat că a fost xenofob, dar citit pe de-a-ntregul şi raportat la situaţia politică internă şi internaţională din vremea sa, înţepăturile lui Eminescu la adresa unora sau altora de alt neam nu sunt decât reacţiile unui naţionalist de bună factură. Este rău să-ţi iubeşti ţara? Dar mai bine citiţi-l pe Eminescu! Este cel mai frumos dar pe care vi-l puteţi face de ziua lui.