Daruri pentru copii la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu
Preoții Laurențiu Broscățeanu, de la Parohia Cisnădie III, și Nicolae Vintilă de la Parohia Cisnădie I, precum și 30 de tineri din corul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Cisnădie, județul Sibiu, coordonați de prof. Ramona Broscățeanu, au colindat și au oferit daruri, miercuri, 11 decembrie, celor 40 de copii internaţi la Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu, Secția Neurologie Pediatrică. Începând cu 2015, în fiecare an, la invitația educatoarei Dorina Neagoe, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, tinerii din Cisnădie aduc bucurie copiilor internaţi în spital.