Daruri pentru copiii din Cluj‑Napoca

Un articol de: Darius Echim - 20 Decembrie 2024

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, la Reședința Mitropolitană din Cluj‑Napoca, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Episcop‑vicar Benedict Bistrițeanul, primesc zeci de cete de colindători.

În curtea Reședinței Mitropolitane din Piața Avram Iancu, Părintele Mitropolit Andrei a fost colindat joi, 19 decembrie, de profesorii și cei peste 300 de elevi din ciclul liceal de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, în frunte cu directorul instituției de învățământ - pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican‑Manci.

Ierarhul le‑a vorbit despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului, iar ca răsplată pentru colind le‑a oferit pachete cu dulciuri, cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2025.

Apoi, Înaltpreasfințiul Părinte Andrei s‑a întâlnit cu elevii și profesorii din ciclul primar, la sediul unității școlare, situat pe strada Avram Iancu, și cu cei din ciclul gimnazial, la sediul de pe strada Meseriilor.

Elevii l‑au întâmpinat cu bucurie și l‑au colindat pe Înaltpreasfinția Sa. După ce i‑a ascultat, ierarhul le‑a vorbit despre însemnătatea marelui praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos, i‑a binecuvântat pe fiecare în parte și le‑a oferit pachete cu dulciuri, ca răsplată pentru colind.

Anul școlar 2024‑2025 a început la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca cu un efectiv de 1.068 de elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Daruri la grădiniță

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i‑a vizitat miercuri, 18 decembrie, pe copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului. Copiii l‑au colindat pe ierarh și au prezentat un scurt program artistic. Cu acest prilej, Părintele Episcop‑vicar Benedict le‑a adresat un cuvânt duhovnicesc, i‑a binecuvântat pe fiecare în parte și le‑a oferit daruri, ca răsplată pentru colind.

Grădiniţa „Sfântul Stelian” a fost deschisă în anul 2010 şi în prezent are un efectiv de 120 de copii.