Darurile Sfântului Nicolae revărsate la Fântânele, Sibiu

În cel mai mic sat al Mărginimii Sibiului, ­Fântânele, unde locuiesc puțin peste 230 de oameni, binecuvântarea lui Dumnezeu și ­darurile Sfântului Nicolae, ocrotitorul bisericii din localitate, au făcut din această așezare de la poale de munte un mic paradis, un loc unde descoperi istoria unei vechi comunități de oieri, tradițiile și spiritualitatea românească.

Satul este mai puțin cunoscut turiștilor care aleg să viziteze Mărginimea Sibiului, chiar dacă este foarte aproape de Sibiel, localitate atât de căutată de turiști din întreaga lume pentru muzeul de icoane pe sticlă de aici. Fântânele nu este, însă, cu nimic mai prejos nici în privința frumuseții peisajelor naturale și nici a patrimoniului cultural și spiritual. Satul este ocrotit de minunate livezi de pe dealurile care duc spre versantul nordic al Muntelui Cindrel, considerate de unii specialiști a fi unice în țară prin așezarea lor la 1.200 de metri altitudine. Cei care vor să guste din fructele acestor livezi pot veni la cunoscutul Târg de Mere de la Fântânele și Sibiel, organizat la sfârșitul lunii octombrie din fiecare an. Din sat se pot admira și frumoasele grădini și fânețe ale oamenilor, dar și păduri de foioase sau de conifere din împrejurimi.

Casele înșiruite în formă de potcoavă alcătuiesc o așezare pitorească, ferită de vreme extremă, un loc aparte, nu ușor accesibil din cauza drumului care urcă de-o parte și de cealaltă a râului Vale. Efortul de a urca prin satul Fântânele este răsplătit din plin atunci când descoperi casele vechi, de unică frumusețe, biserica monument istoric așezată pe cel mai înalt loc din localitate, muzeul tradițional și bisericesc, troițele, monumentele și, bineînțeles, oamenii care trăiesc aici.

Aflăm din monografia parohială că satul se numea odinioară Kakowa, așa cum este men­ționat chiar la 1265. Această dată ne arată vechimea satului. De altfel, se consideră a fi unul dintre cele mai vechi cinci sate ale Mărginimii Sibiului. Numele vechi al satului are origini slave și înseamnă „satul de după pădure” sau „satul din locurile rele de peste pădure”. Satul mai este menționat în trecut și cu alte nume consemnate în documente: Villa Oachallis Gripzbach (1383), Kripssyffen (1492), Kripsziphen (1495), Kripewffien (1497) și Kribssyffen (1509).

Tot din monografie aflăm că aici s-au descoperit un topor de piatră de la începutul bronzului și două vârfuri de lănci din fier din perioada 450-1140 î.Hr. care demonstrează că locuitorii vechiului sat erau militari daci. Toate aceste vestigii se păstrează în prezent la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Mai aflăm că satul a cunoscut în perioada interbelică o adevărată înflorire. Pe lângă creșterea demografică, satul era comună de sine stătătoare, avea 23 de meseriași, cinci magazine, moară, șapte puncte de exploatare a lemnului și o baie comunală.

Din nefericire, la fel ca multe alte sate românești, Fântânele este afectat în prezent de fenomenul migrației și, în consecință, populația este îmbătrânită. „Este un sat de 230 de persoane. Mulți au plecat, în special tinerii din familii, iar satul este îmbătrânit. Locul este pitoresc, se păstrează fațadele caselor vechi și chiar dacă se renovează, nu se schimbă forma, aspectul. Sunt multe case de vacanță construite, dar satul s-a păstrat așa cum era odată”, ne-a spus preotul paroh Nicușor Popa.

Lăcaş de cult din secolul al 18-lea

Biserica din Fântânele este așezată pe un deal, înconjurată de cimitir și veghează întregul sat. Lăcaşul închinat Sfântului Ierarh Nicolae este un monument istoric de o valoare inestimabilă și continuă vechea tradiție bisericească ortodoxă din sat. Din datele monografice aflăm că prima biserică a satului a fost ridicată în locul numit acum „Crucea Dosului” sau „Schitul de la Călugări”. Acest lăcaş ar fi existat în perioada 1200-1400 și nu se știe dacă până în secolul al 18-lea a mai existat o biserică în acea parte a satului. În schimb, sunt dovezi că ar fi existat o biserică din lemn de stejar în „Progadie”, un loc spre satul Vale, după cum aflăm din datele monografice ale parohiei. Actualul lăcaş de rugăciune din Fântânele a fost ridicat în perioada 1771-1774 pe dealul „Laz”. Pentru că nu aveau autorizație de la autoritățile imperiale din acea vreme, biserica a fost ridicată fără turn. „Sătenii din acea vreme au construit această biserică la 1771. Ciobanii de atunci mergeau în transhumanță prin Rusia și și-au dorit să facă o biserică în Fântânele ca pe acolo. Au reușit să strângă bani și în perioada 1771-1774 au zidit acest lăcaș. Interiorul este în stil moldovenesc, avem câteva icoane rusești aduse de ciobani. Este în formă de navă, cu absidă la altar și este construit din piatră și cărămidă. Turnul-clopotniță a fost făcut în 1794, cu binecuvântarea Episcopului Gherasim Adamovici, care păstorea românii ortodocși din Ardeal la acea vreme”, ne-a mai spus părintele paroh.

Pictată de zugravi din Rășinari

Lăcaşul de cult a fost pictat atât la interior, cât și la exterior, în etape. Pictura a fost făcută în frescă de pictorul Stan Zugravul din Rășinari, împreună cu doi ucenici. Ei au realizat prima parte a picturii, iar mai apoi a continuat Vasile Zugravul, tot din Rășinari. Pictura exterioară de pe partea stângă a lăcaşului a fost făcută când s-a ridicat biserica, iar cea de pe partea dreaptă s-a făcut la 1795. La icoana Sfintei Treimi se păstrează o inscripție cu mențiunea: „Ioan zugrav şi Anita, Vasile zugrav şi Maria, 1795, 22 a IX-a”. Pictura este de o valoare inestimabilă, un monument de artă bisericească, rod al școlii de zugravi bisericești de la Rășinari. „În 1968 a fost spălată această pictură. S-au făcut și alte lucrări de-a lungul timpului: s-au schimbat geamurile, ușile de la intrare, s-a zugrăvit exteriorul. La exterior avem doar o mostră a picturii originale, pentru că s-au acoperit, iar cele de acum sunt de dată mai târzie. Când am venit aici, primul meu gând a fost să restaurăm pictura, dar trebuie să vedem cum obținem fonduri pentru o lucrare atât de costisitoare. La anul dorim să schimbăm acoperișul bisericii. Am primit o promisiune de la Ambulanța Monumentelor că vin în luna mai la noi. Este afectată țigla mai ales pe partea din­spre cimitir, unde este umbră și umezeală. Când am venit aici paroh am făcut o curățenie generală în biserică. S-a scuturat, s-a spălat, s-a șters, s-au lăcuit ușile împărătești. Am împrejmuit cimitirul cu plasă de sârmă, s-a curățat gardul pentru că erau brazi și multă vegetație. Capela s-a zugrăvit la interior și s-a lăcuit la exterior, accesul în incinta bisericii, «Căsuța Crâsnicului», se renovează acum. Am făcut la interior o igienizare, s-a făcut curățenie în turnul bisericii, s-a scos tot ce era depozitat acolo de zeci de ani. Ne-a ajutat primăria orașului Săliște cu fonduri pentru tot ce s-a făcut anul acesta”, ne-a mai spus preotul paroh.

Pe lângă lucrările din 1968, sunt consemnate și alte lucrări de reparații. Astfel, istoricul Nicolae Stoicescu amintește în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania” (Editura „Andreiana”, Sibiu, 2012) reparațiile făcute în 1978, 1993, 2007 și 2010, dar și de resfințirea lăcaşului săvârșită de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Lucian Făgărășanul.

Muzeul etnografic și de artă bisericească

Icoanele foarte vechi ale bisericii, cărțile de cult de secolul al 18-lea, veșminte preoțești și sfinte vase, portul popular autentic, vase de ceramică unice, obiecte de uz casnic, fotografii vechi și multe alte obiecte de valoare sunt păstrate în muzeul etnografic și de artă bisericească al parohiei. Cei care ajung aici află multe despre trecutul acestui sat, dar și al Mărginimii Sibiului. Despre muzeu ne-a vorbit soția preotului paroh, presbitera Mihaela Popa. „Muzeul nostru s-a înființat în 1995. Poartă numele «Episcop-general dr. Ioan Stroia» de la un fiu al satului care a fost episcop general al Armatei Române. În muzeul nostru se găsesc atât obiecte de uz gospodăresc, cât și obiecte de patrimoniu din biserică. Cele mai multe obiecte au fost în biserică și, fiind vechi, au fost înlocuite și aduse în muzeu. Avem portul tradițional românesc. Icoanele pe sticlă, cele mai multe, sunt făcute în tabăra din 1995, atunci când s-a înființat muzeul, de copii și de profesorii acestora. Avem și câteva icoane aduse de ciobani din Rusia. Toate sunt din sat, au fost donate de oamenii satului și așa s-a înființat muzeul. Farfuriile pe care le vedeți sunt unice, nu au fost comercializate pentru a putea fi făcute în mai multe exemplare, deci modelele sunt unice. Sunt făcute manual și pictate de oameni. Ei au moștenit acele ustensile și pentru ei sunt de o mare importanță. Când erau mai mulți tineri în sat ieșeau cu căluții și udau fetele, cântau pricesne, colinde, se țineau mai mult de tradiții în trecut, acum s-au pierdut din cauza emigrării”, ne-a spus Mihaela Popa.

Muzeul este vizitat în fiecare an de turiștii care ajung la Fântânele, așa cum și biserica este căutată de vizitatorii interesați de istoria și spiritualitatea acestor locuri. Chiar dacă drumul este ceva mai greu accesibil, efortul de a urca până la muzeu și până la biserică este răsplătit din plin atunci când vezi obiectele vechi expuse, icoanele vechi și celelalte podoabe ale patrimoniului local din Fântânele.

Doar șapte copii în sat

Fotografiile vechi și obiectele expuse în muzeul parohial ne arată că satul Fântânele a fost bogat în tradiții și obiceiuri, dar în zilele noastre se mai păstrează o parte din ele, mai ales că tinerii au plecat de aici în căutarea lor spre o viață mai bună din punct de vedere material. Datele istorice ne mai arată că, odată cu ridicarea bisericii actuale, s-a înființat la 1720 și o școală elementară, dar și o școală pentru cântăreții bisericești. În 1893, marele filantrop ortodox originar din Fântânele, Alexandru Lebu, își punea la dispoziție casa pentru a fi școală pentru copiii de aici. Din nefericire, acum nu mai există școală în sat. „Mai sunt șapte copii în sat și sunt duși la școală sau la grădiniță la Săliște sau la Orlat. Cu acești copii organizăm la hramul bisericii, de Sfântul Nicolae, un moment de colinde și poezii. La Crăciun, de asemenea, copiii ne colindă la biserică, iar noi ne bucurăm de fiecare sărbătoare și le oferim daruri, după posibilități. Încercăm să-i bucurăm și pe ei cu ceea ce putem, iar noi să ne bucurăm împreună cu ei. Încercăm să mai păstrăm tradițiile satului, chiar dacă oamenii au îmbătrânit. Facem pomenirea eroilor la monumentul închinat lor în sat și alte manifestări duhovnicești și culturale”, ne-a mai spus preotul Nicușor Popa.

Comunitatea din Fântânele trăiește acum cu speranța că, în viitorul apropiat, satul va renaște, mai ales că drumurile sunt acum în reparație, iar celelalte facilități ale vieții moderne există deja. Mândri de patrimoniul lor unic, sătenii așteaptă vizitatorii să descopere biserica din sat, muzeul atât de frumos, monumentele și troițele, frumusețile naturii și evenimentele culturale și tradiționale.