Datoriile către distribuitorii de medicamente au crescut
"De la începutul anului, când datoriile spitalelor şi farmaciilor erau de aproximativ 500 milioane de euro, acestea au ajuns la aproximativ 750 milioane de euro. Este vorba de datorii acumulate din 2007. În jumătate dintre judeţe, farmaciile nu mai eliberează medicamente compensate şi gratuite", a declarat, pentru Agerpres, dr. Viorel Vasile, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente. Acesta a adăugat că, în perioada următoare, distribuitorii nu vor mai putea livra medicamente. Potrivit dr. Vasile, a mai apărut o problemă - posibila desfiinţare a 150-200 de spitale. "Dacă acestea se vor desfiinţa, cine va plăti aceste datorii?", s-a întrebat dr. Viorel Vasile.