De ce și cum postim

Am intrat în Postul Mare. Este cea mai lungă perioadă de post din creștinism, 7 săptămâni, pregătind credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Durata face trimitere la cele 40 de zile de post ale lui Iisus Hristos și implică nu doar renunțarea la alimente de origine animală, ci și la celelalte plăceri trupești, dar mai ales intensificarea rugăciunii și a faptelor bune.

Nu este, așadar, doar o dietă. În definitiv, există oameni care, ocazional, ciclic sau permanent, elimină produsele animaliere din regimul lor, fără nici o legătură cu religia. Dar posturile creștine, printre care acesta, care precede Paștile, urmăresc curățirea sufletului prin rugăciune, milostenie și iubirea aproapelui.

În general, postul - oricare dintre ele, inclusiv cele de o zi - este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci un mijloc de mântuire. Dar este în același timp și un act de cult, adică un mod de cinstire a lui Dumnezeu, o renunțare de bunăvoie la plăceri care în restul timpului ne sunt îngăduite.

Plăceri care, desigur, nu se rezumă doar la cele alimentare. Dacă ești dreptcredincios și dacă înțelegi, simți și trăiești semnificațiile acestei perioade și ale Învierii care se află la sfârșitul ei, ar fi total nefiresc să benchetuiești în post, ca să dau un singur exemplu, ferindu-mă să fac o listă, pentru că, până la urmă, privind lucrurile în mod realist, fiecare ține postul după cum îl țin puterile - sufletești și fizice.

Nimeni nu știe ce va fi întrebat la Judecata de Apoi, dar avem destule indicii ca să putem presupune că nu vom fi întrebați câte zile am postit și cât de riguroase ne-au fost posturile, ci cât de mult ne-am iubit semenii, câtă milă am avut față de ei și ce-am făcut pentru a-i ajuta.

Iată câteva dintre indicii: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor” (Isaia 58, 6).

„Postiţi post sfânt, strângeţi obşte de prăznuire, adunaţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării în temp­lul Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul rugându-L” (Ioil 1, 14).

De asemenea, esențial este în ce măsură am contribuit la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu: „Deci, du-te tu şi cuvintele Domnului din gura mea scrise de tine în sul citeşte-le în templul Domnului, în ziua postului, în auzul poporului; citeşte-le de asemenea şi în auzul tuturor acelora din Iuda, care sunt veniţi de prin toate cetăţile” (Ieremia 36, 6).

Sfânta Scriptură are și un cuvânt greu de spus despre cei care postesc doar cu numele: „Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus” (Isaia 58, 4).

O observație fundamentală găsim în Sfânta Evanghelie după Matei: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să le arate oamenilor că postesc” (6, 16). Cu alte cuvinte, postul trebuie trăit cu bucurie, pentru că e o mărturisire a credinței noastre și un pas pe calea mântuirii - și nu cu tristețe sau încrâncenare, ca un lucru care ne-a fost impus și pe care-l executăm pentru că nu avem de ales. Întotdeauna avem de ales, pentru că Dumnezeu ne-a dăruit liberul arbitru. Dacă nu faci un gest - postul, un act de milostenie, o vorbă bună - cu bucurie în suflet, degeaba îl mai faci.