Degradare

Apariţia, recentă, în discursul public, a sintagmei "coada vacii" ne provoacă să urmărim, pentru cititorii noştri, degradarea succesivă, semantică şi stilistică, suferită de o expresie care, la origine, numea o calitate: a fi de la coada vacii însemna "a fi localnic, băştinaş autentic".

Zilele trecute, presa a consemnat caracterizarea, violent depreciativă, prin "coada vacii", a unui important personaj din viaţa publică, venită din partea unui nu mai puţin important personaj din acelaşi mediu. Fireşte, spaţiul de faţă nu este unul de colportare a bârfelor sau a conflictelor generatoare sau purtătoare de astfel de manifestări, dar ne-a uimit faptul că persoane din zone ale culturii ajung să se întoarcă la expresia unei mai vechi caracterizări a diferenţelor dintre sat şi oraş, dar care, de fapt, reprezenta deja o deformare de sens. Expresia "moldovean get-beget coada vacii" a fost explicată de N. Iorga printr-un obicei înregistrat de Marco Bandini, ce a vizitat Moldova pe vremea lui Vasile Lupu. Aşadar, după ce notează faptul că în această ţară oamenii jură prin "blesteme", "prin invocarea bărbii şi a ochilor" (aşadar pierderea bărbii sau a luminii ochilor reprezenta pedepse aplicate de colectivitate, după norme de drept cutumiar!), acest misionar de la Congregaţia "De Propaganda Fide" scria: "Apoi dacă cineva şi-a pierdut un bou sau o vacă şi o regăseşte, trebuie să jure că este a sa ţinând cu mâna coada ei" (vezi Călători străini despre Ţările Române, V, 1973, p. 343). Nu este vorba numai de Moldova; în secolul al XIX-lea, Ion Ghica foloseşte încă enunţul cu sens pozitiv, asociat cu formula get-beget (un împrumut din turcă: ged bi ged "din strămoşi în strămoşi"); de remarcat faptul că scriitorul muntean explicitează chiar sensul izolării: "Noi ăştia get-beget coada vacii, născuţi şi îmbătrâniţi în ţara asta". Aşadar, la fel se afirma calitatea de "localnic", de "băştinaş" şi în Muntenia, dar motivaţia gestului de la baza acestei "formule juridice", cum o consideră Iorgu Iordan (Stilistica, 277), nu a fost încă lămurită. Ne-am putea însă imagina că numai membrii unei anumite colectivităţi sau categorii sociale aveau obiceiul (sau dreptul?) să-şi întărească astfel cuvintele în situaţia când îşi susţineau dreptul de proprietate asupra unei vite. După ce numărul locuitorilor din târguri şi oraşe a însemnat o alternativă demografică ce şi-a revendicat şi un statut sociocultural aparte (superior!), de la coada vacii a ajuns la înţelesul de "ţăran", "necioplit". Deci, marcă a unui mediu în care nu numai creşterea vitelor este o ocupaţie de bază, dar şi asocierea celor două substantive (sau a unor sinonime parţiale) are, frecvent, semnificaţii peiorative: coadă de vită (spre deosebire de raportarea la capete de vite "şeptel") înseamnă "vită slabă" şi acelaşi sens are şi constatarea "vaca stă în coadă". Căci, altfel, în ciuda formulei depreciative coadă de câine ("om de nimic"), substantivul coadă a fost deosebit de solicitat în formarea unui mare număr de nume de plante: coada-boului, cocoşului, mielului, şoarecelui, şi chiar coada-vacii, pornind de la referente mai mult sau mai puţin relevante. Iată însă că revenirea imaginară a orăşenilor la mediul rural conduce, iremediabil, către un simplist dispreţ; selectăm enunţuri de pe internet: "După ce, în urmă cu câtva timp, a povestit cum a copilărit la coada vacii, protagonista telenovelei xxx, A.P., a trecut la volanul unui Mercedes - Benz Clasa A"; sau una din replicile din dialogul personajelor care au relansat recent sintagma în discursul public: "Tu, în domeniul tău, te socoteşti cumva un tip de duzină? (cum ar fi "de la coada vacii")".