Dependența de noile media: mecanisme psihologice și căi de echilibru

Folosirea frecventă a telefonului poate deveni, în timp, pentru unele persoane un mod de a evita disconfortul emoțional. Verificarea repetată a notificărilor oferă o scurtă senzație de liniștire, dar întărește tendința de a reveni la ecran. Când timpul petrecut online scapă de sub control și apar stări de iritare sau neliniște în absența internetului, este util să privim comportamentul cu înțelegere și să introducem treptat limite clare și alternative care ajută la gestionarea emoțiilor.

Răspândirea tehnologiilor digitale a condus treptat la folosirea exagerată a acestora, astfel încât s-a ajuns la utilizarea lor pentru a uita de problemele vieții zilnice, uneori chiar până la dependență. Excesul utilizării platformelor precum Facebook, Instagram sau TikTok poate deveni o strategie de evitare a emoțiilor neplăcute, de a reduce disconfortul emoțional imediat, ceea ce duce la întărirea negativă a comportamentului. Psihologii asociază dependența cu o serie de vulnerabilități, precum intoleranță la plictiseală, anxietate socială sau stimă de sine scăzută. Pierderea controlului asupra duratei de utilizare a rețelelor de socializare, preocuparea persistentă pentru activitatea online și neliniștea în absența internetului indică faptul că persoana respectivă a devenit dependentă de mediul online. Identificăm cu ușurință asemenea situații la ado­lescenții la care se observă reducerea progresivă a interacțiunilor directe cu colegii și scăderea performanței școlare, aceștia petrecând 6-8 ore zilnic în jocuri online sau pe rețele sociale, manifestând anxietate atunci când conexiunea este întreruptă.

În lucrarea „Captivi în Internet”, autorul Jean-Claude Larchet analizează fenomenul de dependență de mediile digitale despre care spune că produce tulburări psihice grave, căci pentru numeroase persoane utilizarea acestora devine o nevoie irepresibilă, comparabilă ca intensitate cu dependența de droguri.

„Vorbind de dependență, trebuie să facem distincție între «cyberadicție» și adicțiile «cyberasistate». Cyberadicția este o adicție față de mijloacele de comunicare, în special față de internet și rețelele de socializare. În adicțiile cyberasistate, persoanele sunt dependente nu de noile media ca atare, ci de realitățile la care acestea oferă un acces rapid, facil și nelimitat, cum sunt jocurile online, sexul, cumpărăturile compulsive ș.a.m.d. Dar lucrul acesta nu înseamnă că responsabilitatea noilor media ar fi mai mică în acest caz, pentru că ele constituie deopotrivă incitări permanente, suporturi necesare și factori de facilitare, și prin însăși natura lor părți componente ale adicției. Cei care suferă de adicție se arată a fi dependenți de televizorul lor, de consola lor de jocuri, de calculatorul sau de telefonul lor inteligent, fără să le pese prea mult de conținutul lor, de vreme ce pot fi folosite la fel de bine pentru satisfacerea unei nevoi care s-a creat la nivelul psihismului”, notează Jean-Claude Larchet.

Recompensa intermitentă

Dependența de platformele digitale se formează adesea printr-un mecanism de întărire intermitentă declanșat prin notificări sonore, vibrația telefonului sau un indicator vizual. Fiecare semnal activează un mic val de anticipație și sistemul dopaminergic implicat în mecanismul recompensei este activat. De exemplu, o persoană care își verifică telefonul la fiecare 10-15 minute nu caută neapărat informație importantă, ci senzația scurtă de „poate e ceva pentru mine”. În timp, gestul devine automat: mâna se duce spre telefon în timp ce așteaptă autobuzul, lucrează la un proiect sau în timpul unei conversații. Repetarea frecventă duce la o rutină semiconștientă, iar când aceasta nu se poate îndeplini, persoana respectivă simte neliniște, respiră mai rapid și are impulsul puternic de a verifica ecranul.

„Cyberadicțiile și adicțiile asistate sunt legate între ele prin intermediul internetului care, fiind obiectul unei cyberadicții, e cel mai adesea ușa prin care pătrund adicțiile cyberasistate. Formele grave de adicție se caracterizează prin abandonarea celorlalte datorii și a relațiilor care constituie o viață socială normală, pentru mai multă vreme de-a lungul zilei. (...) Subiectul dependent nu trăiește decât pentru obiectul dependenței sale, toate celelalte fiind excluse. Întreaga sa viață, toate preocupările sale, întreaga sa energie sunt centrate pe el. Restul este total secundar și încetul cu încetul este abandonat”, explică Jean-Claude Larchet.

La nivelul relațiilor sociale, răspândirea internetului a condus printre altele la modificarea structurii interacțiunilor umane, la amplificarea fenomenului de comparație socială și la formarea unor standarde idealizate cu privire la înfăți­șarea ființei umane. Tot mai des, evaluarea propriei persoane se face prin raportare la ceilalți, mediile digitale multiplicând oportunitățile de comparație. În acest mediu, ceea ce cunoaștem în mod firesc ca fiind comuniune și apropiere este modificat, deoarece mesajele rapide de pe WhatsApp sau reacțiile transmise prin emoji înlocuiesc treptat conversațiile față către față. De asemenea, psihologii au observat scăderea capacității de a tolera liniștea și de a rămâne prezent într-o interacțiune mai lungă de câteva minute.

„Adicția, sub toate formele sale, se caracterizează printr-o dependență în grade variabile. Ea este instituită printr-o atracție mai mult sau mai puțin irepresibilă, care vădește o nevoie mai mult sau mai puțin importantă, a cărei satisfacere procură o plăcere mai mult sau mai puțin conștientă, și a cărei nesatisfacere produce o frustrare resimțită ca o lipsă și constituie o formă de suferință psihică, mai mult sau mai puțin intensă. În afară de această măsură interioară, ponderea adicției poate fi evaluată după gradul de perturbare pe care îl produce în adaptarea și prezența în mediul social - mai întâi familial, apoi școlar și profesional, și relațional în general”, precizează Jean-Claude Larchet.

Stabilirea unor limite

Pentru a depăși dependența de noile media este necesară stabilirea unor limite în folosirea tehnologiei. Primul pas nu este interdicția bruscă, ci fixarea și respectarea unor repere de timp. De exemplu, telefonul poate fi lăsat fizic într-un sertar în timpul meselor și scos doar la ore stabilite. Activarea modului „fără notificări” reduce stimulii auditivi care declanșează reflexul de verificare. Psihologic, acest gest rupe asocierea automată dintre disconfort și ecran și permite creierului să tolereze câteva minute de plictiseală fără a căuta recompensă imediată. Din perspectivă creștin-ortodoxă, acest tip de rânduială seamănă cu practica postului: nu eliminarea totală a hranei, ci învățarea măsurii. Așa cum postul alimentar disciplinează trupul, „postul digital” disciplinează atenția. Astfel, stabilirea unei zile pe săptămână fără rețele sociale poate fi trăită ca o zi de reculegere, în care timpul este orientat spre familie, lectură și rugăciune.

Dependența nu dispare prin simpla inter­dicție, deoarece ea acoperă nevoi de calmare, apar­tenență și evitare a singurătății. De aceea, comportamentul nu trebuie suprimat, ci înlocuit cu unul benefic. De pildă, dacă impulsul apare seara, se poate introduce o rutină nouă precum o plimbare de 20 de minute, citirea unui psalm sau a unui capitol din Noul Testament, scrierea într-un jurnal a trei gânduri din ziua respectivă. Din perspectivă psihologică, această substituție creează o nouă asociere între disconfort și o activitate care reglează emoțional fără suprastimulare vizuală. În tradiția ortodoxă, rugăciunea lui Iisus are un efect de stabilizare a respirației și a ritmului interior, astfel încât repetarea liniștită, cu atenție susținută, poate reduce agitația care altfel ar duce la deschiderea automată a aplicațiilor.