Despre consecinţele grave ale automedicaţiei

▲ Zilele trecute am primit pe e-mail o scrisoare trimisă din alt capăt de ţară, din partea unei persoane răvăşite de pierderea unei rude foarte apropiate ▲ Mai precis, doamna care mi-a scris şi-a pierdut sora, după ce aceasta a fost internată succesiv, câteva luni de zile, în mai multe spitale din Craiova şi Bucureşti ▲

Ceea ce la început părea doar o durere de spate, pe care bolnava a tratat-o prin automedicaţie, s-a complicat din ce în ce mai mult, afectând plămânii, ficatul şi, în ultimă instanţă, determinând distrugerea măduvei oaselor, care „fabrică“ globulele sângelui. Autoarea scrisorii încerca să afle de la mine care ar putea fi medicamentul incriminat pentru distrugerea măduvei generatoare de sânge, aceasta fiind şi elementul principal care a condus la deces. Parcurgând cu atenţie rândurile trimise, am constatat că este extrem de dificil să discern ce ţine de boală, faţă de ce ar putea fi cauzat de terapie. Doamna menţionează doar vreo şapte-opt medicamente, care i-au fost prescrise surorii sale, dar mărturiseşte că, pe lângă acestea, „multe dintre analgezicele pe care şi le-a luat singură nu le ştiu“. Din această cauză, îmi vine extrem de greu să emit o părere autorizată, cu atât mai mult cu cât se ştie că unele analgezice banale (de exemplu, metamizolul) pot determina agranulocitoză cu sfârşit letal (e drept, în rare cazuri). Din mesajul trimis rezultă că, pe lângă durerea de spate menţionată, cauzată de o hernie de disc, pacienta a fost diagnostigată şi cu bronhopneumonie (posibil de natură tuberculoasă), o hepatită B, precum şi o suspiciune de cancer ovarian. În aceste condiţii, cu un ficat insuficient şi cu medicamente, care, chiar dacă au fost prescrise într-o doză corectă pentru boala tratată, erau inactivate cu dificultate şi se puteau acumula la concentraţii apropiate de doza toxică, este posibil orice. Din lipsa unor date strict necesare, nu am putut să răspund precis la întrebarea surorii deznădăjduite, dar am considerat necesar să atrag atenţia tuturor asupra pericolului unei automedicaţii cu medicamente care se pot procura fără reţetă şi care, asociate cu cele prescrise de medic, pot interacţiona, mai ales dacă ficatul nu funcţionează la parametri normali, determinând efecte catastrofale. Un caz ca acesta ne demonstrează atât limitele medicinei, cât şi necesitatea unei educaţii continue în relaţia medic-pacient, pentru a evita, pe cât posibil, situaţii de acest fel.