Despre copiii hiperactivi cu deficit de atenţie

Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD) este o tulburare de comportament a copilului, care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini. Această afecţiune este frecvent întâlnită, debutează în copilărie, dar poate persista şi la vârsta adultă. Dacă nu este depistată şi tratată corespunzător, poate perturba semnificativ activitatea socială, şcolară sau profesională.

În perioada preşcolară, cele trei simptome caracteristice ale sindromului hiperkinetic cu deficit de atenţie (neatenţia, hiperactivitatea şi impulsivitatea) fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este dificil de diferenţiat ADHD de comportamentul normal specific vârstei. Simptomele devin evidente sau sunt accentuate, odată cu începerea activităţii şcolare, deoarece mediul social şi cerinţele prevăzute de programa şcolară solicită tocmai acele abilităţi care, în cazul copiilor cu ADHD, nu sunt deloc punctele lor tari. În perioada adolescenţei, între 13-18 ani, tulburarea este relativ stabilă. În schimb, dacă nu se intervine terapeutic, problemele pot să persiste sau să se agraveze. Astfel, în adolescenţă vor avea perfomanţe şcolare slabe, care devin evidente mai ales la schimbarea şcolii sau la trecerea în gimnaziu sau liceu. Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori în dificultate. Părinţii trebuie să urmărească atent comportamentul copilului şi trebuie să înveţe să răspundă adecvat. Există numeroase dovezi care evidenţiază că ADHD se asociază frecvent cu una sau mai multe tulburări mentale, precum dislexia, tulburarea de opoziţionism provocator, tulburarea de conduită, tulburările afective (depresia) şi tulburările anxioase. Tratamentul hiperactivităţii va contribui la controlul simptomelor, permiţând o creştere şi dezvoltare normală. Este recomandat ca părinţii să solicite sfatul medicului în următoarele situaţii: - când sesizează simptomele de ADHD (neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate) la un copil cu vârsta mai mică de 7 ani; - când simptomele de ADHD produc dificultăţi la şcoală, acasă şi în relaţiile interpersonale. Aceste probleme sunt sesizate de către părinţi şi profesori, odată cu intrarea în clasa întâi primară; - când copilul prezintă semnele unor tulburări mentale, precum depresia şi anxietatea, care durează de câteva săptămâni sau simptomele s-au înrăutăţit în ultima perioadă; - când copilul prezintă eşec şcolar şi probleme de comportament. Specialiştii care pot diagnostica şi aplica tratamentul ADHD sunt: medicul de familie, medicul pediatru, medicul psihiatru de copii, neurologul de copii. Un tratament eficient presupune un diagnostic corect şi o evaluare exactă a abilităţilor şi problemelor copilului.