Dicţionar liturgic

- Filocalia ( - filokalia = iubire de frumos): este denumirea generic dată unei colecţii de scrieri bisericeşti, cu caracter ascetic şi mistic, alcătuită de Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti în sec. IV-XIV. Ea a fost numită şi ştiinţa rugăciunii, pentru că arată în ce fel poate omul să se sfinţească prin rugăciune şi dăruire lui Dumnezeu.

Începuturile Filocaliei sunt făcute de Sf. Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz, în mănăstirea înfiinţată de Sfântul Vasile în Pont, pe malul râului Ikis. Aici se îmbinau rugăciunea cu munca. Aici a scris Sf. Vasile „Regulile vieţii monahale“ („Reguli mari şi mici“), care stau la baza Filocaliei. Filocalia se adresează în primul rând monahilor, dar este accesibilă tuturor creştinilor credincioşi, dornici să se desăvârşească în viaţa spirituală. Sub titlul „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii“ a fost tradusă, din limba greacă în limba română, o mare parte din aceste scrieri, de către părintele profesor Dumitru Stăniloae, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti (începând din anul 1946 şi până în 1990 a tradus şi a publicat 12 volume). Toţi scriitorii cuprinşi în această colecţie de experienţă şi trăire mistică în Hristos pun în centrul vieţii lor duhovniceşti „Rugăciunea lui Iisus“ sau „Rugăciunea inimii“ („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“), care, rostită repetat şi ritmic, devine o respiraţie spirituală a fiinţei în Duhul Sfânt. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)