Dicţionar liturgic

- ilitonul ( - eilio = a înveli) este pânza care acoperă sfântul antimis pe care se săvârşeşte Sf. Liturghie. În vechime, ilitonul era pânza care se aşternea peste vechile altare creştine (fixe sau mobile, făcute din lemn, metal sau piatră), pânză cu care, la nevoie, se înveleau Sf. Daruri când trebuia să fie transportate într-alt loc.

Ilitonul s-a păstrat până azi şi serveşte ca învelitoare pentru sf. antimis, de care se deosebeşte însă prin faptul că ilitonul nu conţine sfinte moaşte. Antimisul stă totdeauna pe sfânta masă, împăturit şi învelit în hiton, iar deasupra lui se aşează Sf. Evanghelie, sau când Evanghelia este pusă spre venerare în mijlocul bisericii - o sfântă cruce. În timpul Liturghiei catehumenilor, ilitonul şi antimisul se desfac şi se deschid pe sf. masă şi pe ele se aşază discul şi potirul cu cinstitele Daruri, ce urmează a fi sfinţite. Ilitonul semnifică giulgiul, sau mahrama, sau sudariul cu care a fost înfăşurat Capul Mântuitorului. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)