Dicţionar liturgic

- Gropniţa este, în vechile biserici moldovene (din secolele XVI-XVIII), o încăpere aşezată între naos şi pronaos, de obicei îngustă, menită să cuprindă mormintele ctitorilor bisericii.

Gropniţa se desparte de naos şi pronaos prin ziduri masive, transversale, cu câte o singură uşă de comunicare (ex. la Neamţ, la Humor). La alte biserici moldovene din aceeaşi epocă, pentru adăpostirea osemintelor ctitoriceşti s-au creat firide în pereţii laterali ai naosului, firide protejate de baldachine de piatră, de stil apusean (de exemplu, biserica lui Luca Arbore, din satul Arbore - Suceava) ori alinierea mormintelor de-a lungul pereţilor laterali ai naosului şi ai pronaosului (cum a procedat Ştefan cel Mare cu mormintele strămoşilor săi din Biserica Rădăuţilor ori Neagoe Basarab, în Mănăstirea Curtea de Argeş). Gropniţa poate fi şi o cameră subterană, aflată sub biserică, unde sunt ţinute osemintele ctitorilor şi ale credincioşilor, mai ales în mănăstiri. Astfel în Mănăstirea Neamţ, în cimitir, există o biserică, sub care se află o cameră tombală care adăposteşte osemintele şi craniile călugărilor adormiţi întru Domnul. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)