Dicţionar liturgic

Omoforul (omoforion - de la omos â umăr şi fero â a purta; lat. humerale, pallium) este o piesă vestimentară liturgică, specifică arhiereilor.

Omoforul este o fâşie lungă, care se pune pe umeri împrejurul gâtului, iar cele două capete se lasă pe piept. La mijloc, în dreptul gâtului, este brodată o iconiţă (medalion) cu chipul Mântuitorului. După lungime, omoforul este mare şi mic. Omoforul mare se pune la începutul Liturghiei până la Apostol, când se scoate şi se înlocuieşte cu omoforul mic (mai uşor de purtat) cu care rămâne tot restul slujbei. La îmbrăcarea omoforului se rosteşte de către diacon formula: „Pe umeri ai luat, Hristoase, firea noastră cea rătăcită şi, înălţându-Te ai adus-o pe ea lui Dumnezeu Tatăl“ (cf. Luca 15, 4-5) (v. Cartea de slujbă Arhieraticon). Despre originea omoforului mai mulţi cercetători cred că omoforul arhieresc este continuarea acelui veşmânt purtat de arhiereii Legii Vechi în timpul slujirii la Cortul Sfânt şi la Templu, numit efod sau umerar. În Răsărit, omoforul a fost purtat de la început de către toţi arhiereii, fiind dăruit de împăraţi şi considerat drept simbol al demnităţii episcopale (cel mai ales veşmânt, cum îl numeşte Sfântul Simeon al Tesalonicului). Culoarea omoforului a fost de la început albă, apoi la fel cu aceea a sacosului (Liturgica generală, Bucureşti, ediţia a II-a, 1993). Omoforul şi cârja arhierească sunt semnele puterii arhiereşti în Biserică.