Dicţionar liturgic

mitra este acoperământul capului, folosit de arhierei (mitra arhierească) în timpul serviciului divin. Mitra are formă de coroană împărătească, rotundă şi înaltă, împodobită de jur-împrejur cu iconiţe şi cruciuliţă deasupra, precum şi în mijloc (mitra bizantină).

În ce priveşte originea mitrei arhiereşti, ea înlocuieşte cununa sau chidariul purtat de către arhiereii Legii Vechi în serviciile religioase de la Cortul Mărturiei şi de la Templu (Ieşire 28, 4, 37 şi 39; 39, 28), ca semn al arhieriei. Alte păreri susţin că mitra bizantină (din Bisericile Ortodoxe) îşi are originea în coroana regilor bizantini. Istoric, mitra este existentă din secolul al IV-lea, folosirea ei generalizându-se în secolul al XV-lea, când a fost preluată de patriarhii Constantinopolului, socotiţi drept un fel de succesori ai împăraţilor bizantini, dispăruţi după căderea Constantinopolului sub turci. Mitra simbolizează cununa de spini de pe capul Mântuitorului sau sudariul (mahrama) cu care I-a fost acoperit capul când L-au pus în mormânt. Ea este semnul demnităţii împărăteşti a Mântuitorului şi, în acelaşi timp, semnul vredniciei primite de arhierei de la Mântuitorul, arhiereul fiind săvârşitorul principal al Sfintelor Taine şi păstrătorul credinţei drepte.