Dicţionar liturgic

Potirul (gr. potirion, kalix; lat. calix â cupă) - este un vas liturgic, de forma unei cupe cu picior, de mărimi diferite, făcut din metal preţios (aur sau argint aurit); este un obiect sfânt, în care se pune vinul şi apa pregătite la proscomidie şi sfinţite în timpul Sfintei Liturghii, pentru împărtăşirea clericilor şi a poporului credincios. Sfântul potir, împreună cu sfântul disc sunt sfinţite în Biserică şi afierosite, consacrate definitiv pentru uzul liturgic.

În trecut, denumirea „potirion“ se referea mai mult la conţinut, adică la vinul euharistic sau la Sfântul Sânge vărsat de Iisus pe cruce, la Răstignirea Sa (I Corinteni 10, 16); pentru vasul în sine se foloseau şi alţi termeni: - calix, - chipellon ş.a. Calix e termenul consacrat în latina bisericească pentru potirul liturgic şi s-a transmis în diverse forme în limba popoarelor de creştinism roman (fr. calice, spaniol caliz, englez chalice, rom. caliciu), dar potir, potirion (termenul grecesc folosit de Sfinţii Evanghelişti, care se referea la potirul folosit de Iisus la Cina cea de Taină), s-a impus în vocabularul liturgic din Biserica Ortodoxă. Pentru sfinţenia conţinutului său, după prefacerea Darurilor la Sfânta Liturghie, Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti au dat potirului cele mai alese atribute: mistic, duhovnicesc, împărătesc (basilicon), mântuitor (sotirion) ş.a. În vechime, când numărul credincioşilor care se împărtăşeau era foarte mare, se întrebuinţau mai multe potire, dar treptat, în Răsărit, s-a stabilit un singur potir la Liturghie, pentru a se sublinia, prin împărtăşirea tuturor credincioşilor dintr-un singur potir, unitatea şi comuniunea spirituală a celor care se împărtăşeau. La unele biserici se întrebuinţează însă şi azi unele pahare mai mici, de forma potirului, ca „potire de serviciu“, pentru împărtăşirea bolnavilor şi a bătrânilor care nu se pot deplasa la biserică, precum şi pentru împărtăşirea simbolică a mirilor la slujba Cununiei.