Dicţionar liturgic

Irmosul este prima strofă dintr-o cântare care aparţine unui canon. Vine de la verbul „a lega, a îmbina“ şi arată sensul irmosului de a lega sensul plenar al întregului canon cu cântarea respectivă. Irmosul, de multe ori, concentrează teologic conţinutul întregii cântări sau ode. Textul Irmosului Cântării a noua, închinată Maicii Domnului, este, de multe ori, la Sărbătorile împărăteşti ori mariologice şi Axionul, cântarea de slavă adresată Maicii Domnului la Liturghie, după Epicleză. Exemplu: „Taină străină văd şi preaslăvită (paradoxală), cer fiind peştera, scaun (tron) de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire (încăpere), întru care s-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L,

Îl mărim“ . În acest irmos, Sf. Cosma Melodul interpretează mistic antinomia teologică dintre limitarea spaţio-temporală a Pruncului Iisus şi infinitul veşniciei lui Dumnezeu Cuvântul, care se unesc în mod unic, definitiv şi mântuitor în Persoana lui Iisus Hristos.