Dicţionar medical

Data: 24 Aprilie 2009

- toxiinfecţie: stare infecţioasă provocată de o toxină microbiană (substanţă toxică elaborată de un microorganism). O toxiinfecţie este o stare infecţioasă gravă care se traduce, în principal, printr-o alterare a stării generale, semne nervoase şi cardiovasculare (colaps);

- toxiinfecţie alimentară: infecţie digestivă contractată prin ingestia de alimente contaminate cu diferite bacterii şi cu toxinele lor. Toxiinfecţiile alimentare survin, de cele mai multe ori, în colectivitate. Alimentul în cauză este în principal oul sau un preparat care conţine ouă (produse de patiserie, îngheţată) sau produsele lactate făcute din lapte crud sau insuficient fiert, mezelurile şi moluştele. De cele mai multe ori, germenii responsabili sunt salmonellele zise minore (Salmonella enteritidis), mai rar shigellele, Campylobacter, Clostridium perfringens şi Yersinia. Se poate întâmpla ca infecţia să fie provocată de alimente contaminate cu enterotoxina (toxina care acţionează asupra intestinului) unui stafilococ, de cele mai multe ori plecând de la o leziune cutanată a mâinii (panariţiu) bucătarului; - toxină: substanţă toxică elaborată de către un microorganism şi responsabilă de capacitatea acestuia de a provoca o boală; - toxină botulinică: substanţă care conţine toxina botulinică (o toxină produsă de o bacterie numită Clostridium botulinum) şi care este utilizată în scop terapeutic, în tratamentul unor afecţiuni neurologice însoţite de contractura musculară (torticolis) sau în scop cosmetic, pentru tratamentul ridurilor de expresie. Botoxul acţionează prin paralizia musculaturii, ceea ce determină o relaxare musculară şi dispariţia cutelor cutanate secundare contracturii musculare. Efectul este însă temporar. Sinonim: botox; - toxocaroză: este o boală parazitară provocată de infestarea cu larve de ascaris ale câinilor şi ale pisicilor. Larva de ascaris, după eclozarea ouălor în intestin, migrează în ficat, plămâni, uneori în creier sau în ochii omului şi trăieşte între 18 luni şi 2 ani. Acestea ating, de cele mai multe ori, copilul şi provoacă febră, oboseală, tuse, astm, urticarie, diaree, un ficat care creşte în volum. Tratamentul fiind puţin eficace, bolnavii sunt, de cele mai multe ori, supravegheaţi cu regularitate timp de 2 ani sau mai mult (pot apărea, de fapt, probleme şi după moartea larvelor) şi sunt supuşi unor examene: numărătoare sangvină şi controlul ochilor îndeosebi. Tratamentul se face în spital; - toxoplasmoză: boală parazitară cauzată de infestarea cu un protozoar (parazit unicelular), toxoplasmă ori Toxoplasma gondii, parazit al intestinului pisicii şi al altor specii animale; - TPHA: test serologic de laborator care permite punerea în evidenţă a unei infecţii cu Treponema pallidum, agentul sifilisului. Abreviere a locuţiunii engleze Treponema Pallidum Haemagglutination Assay, test de hemaglutinare a Treponemei pallidum.