Dicţionar medical
- seismoterapie: tratament cu ajutorul vibraţiilor mecanice;
- selenium: oligoelement indispensabil organismului, posedând proprietăţi antioxidante. Seleniul (Se) trebuie adus prin alimentaţie; aporturile zilnice recomandate sunt de aproximativ 50-70 de micrograme. Acest oligoelement se găseşte mai ales în fructele de mare şi în produse ca ficat şi rinichi. În organism, seleniul intră mai ales în compoziţia enzimelor care acţionează asupra glutationului, o substanţă care protejează celulele faţă de puterea oxidantă a radicalilor liberi; - selenoză: intoxicaţie cu seleniu. Se manifestă prin: fragilitatea fanerelor (căderea părului, friabilitatea şi exfolirea unghiilor), greaţă, iritabilitate, astenie, parestezii; - semiologie: ramură a medicinei care se ocupă cu studiul simptomelor şi a semnelor bolilor, precum şi cu tehnica cercetării utilizării lor în vederea precizării diagnosticului şi prognosticului; - semn: fenomen manifestat de organismul bolnavului, recunoscut de medic şi utilizat pentru precizarea diagnosticului şi a prognosticului bolii; - semnul Chvostek: semn folosit în examinarea clinică pentru depistarea unei tetanii; constă în percuţia uşoară a nervului facial, care are ca rezultat fasciculaţii la acest nivel (contracţii uşoare); - semnul Trousseau: semn folosit în examinarea clinică pentru depistarea unei tetanii; constă în spasmul muscular al mâinii, declanşat prin compresiunea regiunii superioare a braţului; - senescenţă: slăbire naturală a facultăţilor fizice şi psihice cauzate de înaintarea în vârstă. Este un proces continuu, prezent de la începutul existenţei, şi comun tuturor fiinţelor; - senilitate: slăbirea funcţiilor organice şi psihice, provocată de vârsta avansată. Sinonime: ramolire, decrepitudine, ramolisment; - senologie: specialitate medicală care studiază afecţiunile sânului; - sensibilitate: proprietatea unei părţi din sistemul nervos de a recepţiona, transmite sau percepe excitaţiile. După teritoriul de recepţie se deosebesc: sensibilitatea superficială sau exteroceptivă (excitanţii provin din mediul extern şi acţionează la suprafaţa organismului), sensibilitatea profundă sau proprioceptivă (excitanţii provin de la organele interne, muşchi).