Dicţionar medical

- rinofibroscopie: examen al foselor nazale, faringelui şi laringelui cu ajutorul unui fibroscop. Rinofibroscopia este indicată în unele afecţiuni ale foselor nazale atunci când nu sunt permise alte metode pentru stabilirea unui diagnostic. Este realizată atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, în cadrul unei consultaţii ambulatorii;

- rinofimă: afecţiune dermatologică a nasului, caracteristică pentru rozacee (acnee care se traduce prin dilatarea micilor vase cutanate şi formarea de papulopustule pe faţă); - rinolalie deschisă: modificarea vocii prin obţinerea unei rezonanţe exagerate în producerea sunetelor. Rinolalia deschisă este provocată de exagerarea permeabilităţii nazale. Se observă, în principal, în cursul paraliziilor vălului palatin, consecutive unor afecţiuni neurologice (accident vascular cerebral), unor traumatisme (perforarea boltei sau vălului palatin) sau unor tumori ale capului sau gâtului. Sinonim: nazalizare; - rinolalie închisă: modificarea vocii prin obţinerea unei rezonanţe exagerate în producerea sunetelor. Rinolalia închisă este provocată de suprimarea permeabilităţii nazale. Se observă atunci când fosele nazale sunt astupate. Această obstrucţie este consecutivă unei inflamaţii sau unei tumori. Sinonim: nazalizare; - rinologie: studiul bolilor nasului; - rinoplastie: operaţie chirurgicală constând în modificarea formei nasului. O rinoplastie se poate face în acelaşi timp cu o septoplastie (operaţie a septului nazal) sau cu o genioplastie (remodelarea bărbiei). Asocierea unei genioplastii cu o rinoplastie constituie o profiloplastie; - rinopoieză: operaţie de chirurgie reparatorie, care constă în refacerea în totalitate a nasului. O rinopoieză se practică, de cele mai multe ori, în urma unui traumatism, a unei arsuri, a unei muşcături, a unei degerături sau a unei mutilări, atunci când nasul este distrus, amputat parţial sau total; - rinoree: se deosebesc două tipuri de rinoree: rinoreea anterioară şi rinoreea posterioară. Rinoreea anterioară se caracterizează printr-o scurgere spre nări, făcând necesară suflarea nasului. Rinoreea posterioară se recunoaşte printr-o scurgere care merge în spatele foselor nazale. În acest caz, lichidul este fie înghiţit, fie expectorat; - rinoscopie: examen al foselor nazale şi al faringelui, realizat cu ajutorul instrumentelor. Rinoscopia se practică în cursul unei atingeri a foselor nazale şi a sinusurilor (rinită, sinuzită, polipoză nazosinusiană) după două metode: rinoscopia anterioară şi rinoscopia posterioară. Dacă rezultatele obţinute prin aceste două examene se dovedesc insuficiente, medicul poate să le completeze cu o rinofibroscopie.