Dicționar medical

Data: 04 Iulie 2008

- grefă: transferul, pe un bolnav primitor, al unui grefon constituit din celule, dintr-un ţesut, de o parte a unui organ sau dintr-un organ în întregime. Grefa de celule sau de ţesut este simplă din punct de vedere tehnic: injectarea intravenoasă a celulelor (grefa de măduvă osoasă) sau aplicarea locală a unui ţesut (grefa de piele, de ţesut osos, de cornee). Dacă grefa priveşte un organ (inimă, ficat, plămân, pancreas, rinichi), trebuie să se restabilească circulaţia sangvină, punând cap la cap, chirurgical, vasele (arterele şi venele) primitorului cu cele ale grefonului. Atunci se vorbeşte despre un transplant de organ;

- greutate corporală: sumă a greutăţilor diferitelor elemente ale organismului: masă grasă sau ţesutul adipos, masă slabă (ţesut conjunctiv, muşchi), scheletul şi apa; - gripă: boală infecţioasă foarte contagioasă, cauzată de virusurile ARN. Gripa este transmisă pe cale respiratorie la distanţă scurtă. Se manifestă pe toată suprafaţa Globului şi este responsabilă de epidemii anuale, în general iarna. La fiecare 10 sau 15 ani survine o epidemie mult mai gravă şi mai întinsă, ca cea din anul 1919, care a dus la decesul a 20 de milioane de oameni în Europa; - grup sangvin: ansamblu de proprietăţi antigenice ale sângelui, ce permite clasificarea indivizilor şi asigură compatibilitatea transfuziei sangvine între donatori şi primitori. Aceste proprietăţi antigenice caracterizează mai multe celule ale sângelui (globule roşii, plachete, granulocite), ceea ce permite să se deosebească diferitele tipuri de grupuri sangvine. Grupul sangvin (ABO, HLA etc.) este unul dintre elementele care determină identitatea fiecărui individ; - gurii (cancer al...): cancer care poate afecta buzele, limba, planşeul bucal, peretele intern al gingiilor şi, mai rar, palatul, sub forma unui carcinom. Cancerul de gură este destul de frecvent: el reprezintă aproximativ 8% dintre cancere. Bărbaţii sunt mult mai des afectaţi decât femeile, mai ales după 50 de ani. Factorii favorizanţi sunt tutunul (65% dintre bolnavi sunt fumători), alcoolul, o proastă igienă bucală şi aparate dentare prost adaptate, care provoacă frecări cu mucoasa. Orice anomalie, leziune sau înmugurire care nu dispar în aproximativ zece zile necesită o consultaţie medicală. La debutul ei, o boală este foarte puţin marcată: senzaţii de arsură, mici sângerări. Tumora se dezvoltă sub forma unei ulceraţii a mucoasei sau a unei înmuguriri însoţită de sângerări. Atunci când se află pe limbă, îngreunează deglutiţia şi vorbirea. În sfârşit, într-un stadiu mai avansat al cancerului, durerea devine importantă; - guşă: creştere în volum, adesea vizibilă, a glandei tiroide; - gută: boală provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea articulaţiilor şi manifestată prin reacţia inflamatorie a articulaţiilor, însoţită de dureri violente. Aceste depuneri se fac sub forma unor cristale. Iniţial, articulaţiile se umflă, se înroşesc şi devin foarte dureroase, apoi boala cuprinde toate articulaţiile, iar sub piele apar depozite de uraţi de sodiu şi de calciu, care se pot ulcera. Cauzele principale favorizante ale bolii sunt obezitatea, consumul exagerat de alcool şi cafea şi bolile renale.