Diferența între psiholog și psihiatru
Adeseori se face confuzia între psiholog și psihiatru, fie în mediul online, fie în media, de către diferite persoane mai mult sau mai puțin publice sau avizate. Întrucât este esențial să cunoaștem zona de delimitare a celor două domenii științifice, vom arăta punctual ceea ce le diferențiază.
Psihologia ca știință se ocupă cu studierea psihicului și a comportamentului uman. Scopul psihologiei este determinarea factorilor cauzali în anumite afecțiuni și creșterea calității vieții. Psihologul este specialistul în sănătate mentală, indiferent că vorbim de prevenția sau ameliorarea afecțiunilor psihice. Funcțiile sale se referă la activitățile pe care acesta le poate întreprinde și care este domeniul lui de expertiză.
În primul rând, psihologul are rolul de a diagnostica și evalua starea mentală a subiectului. Aici intervin diferite instrumente care se ocupă de evaluarea sănătății psihice: evaluarea cognitivă și neuropsihologică, evaluarea emoțiilor, evaluarea gradului de discernământ, evaluarea dezvoltării psihologice și evaluarea comportamentului.
În al doilea rând, psihologul are rolul de a realiza consilierea psihologică și actul psihoterapeutic. Psihoterapia poate fi făcută doar de către cel care a făcut formarea într-o manieră de psihoterapie acreditată. Aici rolul psihologului este de a consilia diferite persoane aflate în situații de criză sau angajarea într-un proces psihoterapeutic în vederea optimizării calității vieții, prin aplicarea diferitelor tehnici și proceduri.
În al treilea rând, psihologul are rolul de a se implica în cercetare. Aspect care cuprinde inițierea unor studii, cercetarea anumitor proceduri pe diferite populații și afecțiuni. Practic, domeniul cercetării este infinit.
Sferele de acțiune ale unui psiholog sunt: clinic, educațional, securitate națională și organizațional. Fiecare dintre acestea are particularitățile sale, venind la pachet cu o serie de sarcini și responsabilități specifice.
Psihiatria începe cu definiția eminentului profesor de la Timișoara, Eduard Pamfil. El afirma: „Psihiatria constituie un document autentic al curajului, generozității și responsabilității de a înfrunta, descifra și asista una dintre cele mai cumplite și, în același timp, misterioase tragedii ale ființei umane, numit generic boală psihică”. Psihiatrul este medicul care diagnostichează boala mentală și prescrie medicația necesară. Când vorbim despre boală mentală, ne referim la schizofrenie și alte tulburări psihotice, depresia severă și morbidă și tulburările psihice la copii. Urmează apoi cele de intensitate mai scăzută: atacurile de panică, tulburările de anxietate, tulburările de alimentație, tulburările de dispoziție, tulburările de personalitate, tulburările sexuale. Toate acestea pot fi tratate combinat medicație-psihoterapie.
Este important de reținut diferența dintre un psiholog și un psihiatru, dar poate cel mai important aspect este să nu fim dintre cei care îi judecă și ostracizează pe cei cu afecțiuni mentale sau, mai rău, să-i catalogăm nebuni și, astfel, să-i desconsiderăm.