Din bucuriile urmașilor lui Ștefan...

Dragii mei oșteni, mai știți ce povestioare minunate ne-au încântat sufletul, anul trecut, în perioada de pregătire a hramului? Vă mai amintiți că v-am promis și alte povești? Dacă anul trecut am adunat cu dragoste momente de legendă și de istorie din viața domnitorului Ștefan cel Mare, acum vă voi prezenta o piesă de teatru, împletind două povestioare din copilăria lui Ștefăniță Vodă. Povestea de început redă prima întâlnire a viitorului domn cu Daniil Sihastrul, iar a doua este legenda „Stejarului din Borzești”.

Un an de zile a împletit mămăița noastră personajele de poveste pentru piesele de teatru și iată-ne, acum, în preajma sărbătorii Sfântului Ștefan cel Mare, adunați în mica noastră oștire, pentru a asculta legende, pentru a-i aduce dar de cântec și de poezie domnitorului nostru sfânt și pentru a privi nerăbdători și curioși piesa de teatru, amintindu-ne de vremuri demult apuse.

Dragii mei, când era doar un copil, lui Ștefan Vodă îi plăcea mult să umble singur prin păduri. Într-o zi, s-a afundat atât de tare în desișul pădurii, încât s-a rătăcit și nu a mai găsit drumul spre casă. Se întunecase, iar copilului începuse să-i fie teamă de animalele pădurii și de sunetele înfiorătoare scoase de păsările de noapte. A rătăcit el cât a rătăcit prin întuneric, dar iată că a zărit deodată o luminiță în interiorul unei chilii. Fericit că a găsit un loc în care să se adăpostească, a bătut la ușa chiliei, dar de acolo a auzit o voce care i-a spus: Stai, așteaptă, încă nu intra!

Se spune că în chilie era pustnicul Daniil Sihastrul, care l-a ținut pe Ștefăniță afară, până și-a terminat rugăciunea. Apoi, a deschis ușa chiliei și, văzând un copil, l-a întrebat: Ce-i cu tine aici? Ștefăniță i-a explicat sihastrului că s-a rătăcit prin pădure și că s-a bucurat să afle un suflet de om și un adăpost. I-a mărturisit, apoi, că-i era foame, sete și că se temea de întunericul nopții. Pustnicul l-a chemat să mănânce o coajă de pâine și să se odihnească, apoi să se roage împreună și să îngrijească de chilie.

Legenda spune că Daniil Sihastrul și Ștefăniță Vodă au petrecut o bună vreme împreună. De fiecare dată când copilul pregătea masa de seară, pustnicul venea foarte târziu în chilie. Pleca de dimineață, dar nu ajungea nici la prânz, nici la amiază, ci târziu, în noapte. Ștefăniță Vodă se întreba unde se duce călugărul, de vine atât de târziu, și s-a hotărât să-l urmărească. Într-o zi, când Daniil a ieșit din chilie și a plecat, copilul l-a urmat. Călugărul a ajuns într-un schit așezat în adâncul pădurii. Ștefăniță s-a uitat pe ferestruica schitului și l-a văzut pe pustnic stând de vorbă cu un înger. S-a întors, apoi, în chilie și, aranjând masa, a pus două linguri în loc de una. Când sfântul s-a întors seara, târziu, și a văzut că erau două linguri pe masă, așa cum nu mai pregătise niciodată copilul, l-a întrebat de ce a aranjat astfel masa. Ștefăniță i-a spus: Te-am urmărit și l-am văzut pe însoțitorul tău în rugăciune, acolo, și m-am gândit că vii cu el la masă! Pustnicul s-a uitat în ochii luminoși și înțelepți ai copilului și i-a spus: Tu trebuie să mergi acasă! Ai stat suficient de mult cu mine. Locul tău nu e aici. Tu vei deveni domnitorul Moldovei și să ții minte că, oricât de grele vor fi bătăliile, le vei câștiga, dar să nu uiți de nădejdea în Dumnezeu, de credință și de rugăciune, și de le vei avea pe toate acestea, vei câștiga. Și a plecat Ștefăniță Vodă, iar mai târziu a devenit domnitorul Moldovei, cel pe care îl slăvim și căruia ne închinăm noi astăzi.

Stejarul din Borzești

Dar aceasta, dragii mei, nu este singura întâmplare din copilăria domnitorului, păstrată și transmisă din generație în generație de oamenii din popor. O altă istorioară pe care doresc să v-o povestesc este legată de un loc pe care, în călătoriile voastre prin Moldova, îl puteți vizita împreună cu cei dragi, Stejarul din Borzești.

 Povestea istorisește despre jocurile din vremea copilăriei lui Ștefăniță Vodă. Dacă acum, voi, copiii, aveți jucării atât de sofisticate, să știți că bunicile și bunicii voștri își confecționau păpușele din pănuși de porumb și mașinuțe din sârme. Ia priviți-le! Vedeți ce ingenioase erau? Din păcate, jucăria pe care mulți copii o folosesc astăzi este telefonul, care creează dependență și nu ne mai ajută să socializăm, să comunicăm și să ne dezvoltăm imaginația.

Știți voi, dragii mei, ce spunea filosoful grec Aristotel, care a trăit cu aproape 400 de ani î.Hr.? Cartea este cea mai frumoasă jucărie. Dacă citești la timp, te vei juca toată viața. Vedeți voi, dragii mei, teatrul e ca un joc. Eu nu vă puteam dărui această piesă de teatru, dacă nu aș fi citit cărți cu povești despre Ștefan cel Mare. Citindu-le, iată, deși sunt un om mare, eu mă joc și acum, cu voi. Vedeți, copii, ce bucurie ne pot aduce ele? Să facem, deci, din cărți, cele mai frumoase jucării, pentru a ne transforma viața într-o bucurie.

Dar să revenim la Stejarul din Borzești! Într-o zi frumoasă de vară, ca aceasta în care ne-am adunat și noi aici, dar cu mai bine de 550 de ani în urmă, copiii se jucau de-a tătarii și de-a moldovenii. De ce? Pentru că, pe atunci, copiii trăiau în vremuri de războaie, iar ei încercau să-i imite, prin joc, pe vitejii lor apărători. Tătarii și turcii ne invadau ținuturile, ardeau satele, luau robi copii, batjocoreau bătrâni și femei și ucideau flăcăi voinici. Poporul nostru, dragii mei, nu a dus niciodată lupte de cucerire. Noi am stat mereu în țărișoara noastră și am luptat să ne apărăm bucățica de pământ pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu. Și El, Bunul și Milostivul, a avut grijă să ridice mereu din neamul nostru oameni viteji și destoinici, care au apărat pământul și credința noastră creștină, biruind dușmanii. De aceea, dragii mei, noi trebuie să ne iubim patria și eroii care s-au jertfit pentru ca noi să fim acum creștini, liberi și stăpâni.

Ei bine, în jocul lor, copiii din Borzești s-au împărțit în două oștiri: Ștefăniță Vodă era conducătorul moldovenilor, iar Gheorghie (sau Mitruț, potrivit altor variante) lupta în fruntea tătarilor. După ce s-au bătut cu săbii de lemn și cu săgeți din trestie, Ștefăniță l-a prins pe Gheorghie, ,,hanul tătar”, și l-a judecat aspru pentru nelegiuirile pe care le făcuse moldovenilor, atârnându-l de crengile unui stejar. Gheor­ghie, copil năzdrăvan, era impresionat de atitudinea hotărâtă a prietenului său, Ștefăniță, și râdea văzându-se cocoțat mai sus decât toți ceilalți. Deodată, însă, băiatul a zărit de departe un nor de praf. Adevărații tătari, înarmați cu săbii și cu săgeți, veneau în puhoaie, răspândind în jurul lor groază și moarte. Înspăimântați, copiii au fugit spre casele lor, uitându-l pe bietul Gheorghie atârnat de stejar. Ajuns în dreptul copacului, adevăratul han tătar, plin de ură față de puiul de moldovean, a încordat arcul și l-a ucis fără milă. Ștefăniță și-a plâns prietenul și a promis că-l va răzbuna.

Au trecut 30 de ani de la această întâmplare, dar Ștefan nu și-a uitat prietenul din copilărie, ci mereu a așteptat ceasul pedepsei. În toți acești ani, Ștefan a purtat zeci de lupte cu dușmanii săi - cu turcii și cu tătarii - și de fiecare dată Dumnezeu a avut grijă de el, așa cum îi promisese, în copilărie, Sfântul Daniil Sihastrul. Fiecare luptă era precedată de spovedanie, de post și rugăciune, iar fiecare victorie era urmată de construirea unei mănăstiri sau a unei biserici.

Ștefan a reușit să-și împlinească promisiunea. Dumnezeu, Care e bun, dar și drept, și Care ascultă lacrimile celor oropsiți și nevinovați, l-a adus pe fiul hanului tătar ucigaș în mâinile moldovenilor, care l-au judecat aspru. Astfel, stejarul din Borzești a fost martorul vărsării sângelui nevinovat, dar și martorul răzbunării. Pe locul în care a fost stejarul, există astăzi o bisericuță cu hramul „Sfântul Gheorghe”, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare, care amintește de copilul jertfit odinioară pe meleagurile Moldovei.

Recunoștință veșnică, dragii mei, celui datorită căruia suntem astăzi creștini! Dacă Dumnezeu ne îngăduie, anul viitor, ne vom întâlni cu o altă povestioară minunată, care ne va trimite într-un alt loc din Moldova lui Ștefan, la o altă bisericuță ctitorită de el, Movila lui Burcel.

Dragii mei, avem locuri minunate în țară, pe care le putem vizita și din care putem culege multe legende! Să ne iubim patria și poveștile țesute în jurul sfinților și eroilor noștri!

Micii mei oșteni, prezența voastră aici, în număr din ce în ce mai mare, în fiecare an, e o dovadă a dragostei voastre față de tot ce e sfânt, curat și încărcat de frumusețe! Să fiți binecuvântați de Sfântul nostru Voievod Ștefan cel Mare!