Din minunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 81-82

„Două surori, Aspra și Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaștele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruță, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc și și-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie.

Altădată un monah cu numele de Lavrentie, închinându-se, a rupt o părticică din mâna sfântului și a fost pedepsit pe loc, rămânând cu gura căscată și pierzându-și graiul. Numai după multe rugăciuni cu lacrimi a fost iertat și vindecat.

Un episcop evlavios, paralizat, numit Ioanichie, a fost adus la Basarabov și așezat lângă racla cuviosului. După săvârșirea Sfintei Liturghii și a mai multor rugăciuni de sănătate, Episcopul Ioanichie s-a sculat desăvârșit sănătos și a dat laudă binefăcătorului său.

În timpul Războiului de Independență din anul 1877, un colonel bătrân din Bucu­rești avea șapte feciori care au fost duși pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaș­tele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viață din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor și a așezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toți cei șapte feciori s-au întors sănătoși la casele lor.

În timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, câțiva bulgari cu o mașină au furat moaștele Sfântului Dimitrie din Catedrala Mitropoliei din Bucu­rești, cu scopul să le ducă peste Dunăre, în țara lor. Dar sfântul n-a voit să părăsească România. De aceea toată noaptea bulgarii au înconjurat străzile Capitalei, dar, prin minune, n-au nimerit șoseaua care duce la Giurgiu, ca să treacă Dunărea. Dimineață au fost prinși, iar sfintele moaște au fost aduse în catedrală.

(...) În vreme de secetă, la cererea credincioșilor se scoteau moaștele cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârșea Sfântul Maslu pe câmp, sărutau cu toții sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toții pe iarbă și porneau în procesiune spre satele vecine. (...) După terminarea slujbei de ploaie, alteori în timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternică și adăpa brazdele pământului lovit de secetă pentru păcatele noastre.

Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)