„Divina Armonie“ de la „Sfântul Gheorghe Nou“

În bisericile ortodoxe din România se practică două moduri de interpretare a cântărilor religioase. Modul psaltic, ce e caracteristic mănăstirilor, dar nu numai, şi cel coral. Marea majoritate a corurilor de biserică se găsesc în marile oraşe ale ţării. Primul cor bisericesc care este finanţat întru totul de o persoană particulară poartă denumirea „Divina Armonie“. Cântă în fiecare duminică şi sărbătoare la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Bucureşti.

Se spune că îngerii, în ceruri, cântă imne de slavă neîncetat lui Dumnezeu. Glasurile lor inundă tot Paradisul, îndemnând ca toată făptura să Îl laude pe El prin cânt. Şi noi pe pământ încercăm să aducem ceva din frumuseţea cântărilor îngereşti, la slujbele bisericeşti. Cântările bisericeşti, compuse de părinţii Bisericii, au rolul de a împărtăşi celor prezenţi la sfintele slujbe o părticică din armonia muzicii edenice. Această muzică, ce ne apropie de divin, este cântată în bisericile ortodoxe atât coral, cât şi psaltic. Majoritatea bisericilor din marile oraşe ale României, şi în special din Bucureşti, au coruri formate din 25-40 de persoane care cântă duminică de duminică la Sfânta Liturghie. Dacă intri într-una dintre aceste biserici, vezi imediat diferenţa. Auzul îţi este inundat de o multitudine de sunete armonioase, uneori chiar reuşind să te cutremure cu puterea glasurilor lor. „Nihil Sine Deo“ Sentimentul acesta l-am avut când am auzit pentru prima oară corul „Divina Armonie“. L-am găsit în Biserica „Sfântul Gherorghe“ - Nou de la kilometrul 0 al României, în Capitală, într-o zi de duminică. Cum am intrat în biserică, m-a izbit forţa glasurilor. Multitudinea acestor voci formau un singur sunet, care te ademenea, te chema, dându-ţi o stare de fericire şi de împlinire. Am urmat calea armoniilor divine şi am ajuns în mijlocul bisericii. La majoritatea bisericilor, corul stă sus, în cafas, deasupra tuturor. Aici, corul „Divina Armonie“ stă grupat pe două rânduri, în strana dreaptă. Nu are cum să nu te fascineze atunci când îi vezi. Toţi sunt îmbrăcaţi în robe albe, cu semnul Sfintei Cruci pe umeri, sub care stă scris îndemnul scris „Nihil Sine Deo“ („Nimic fără Dumnezeu“). Vezi o mare albă de oameni care, la primul semn al dirijorului, vor să te ridice de pe pământ, apropiindu-te mai mult de Dumnezeu şi de îngeri. Doamna Paula şi coşul cu mâncare Alături de ei vine în fiecare duminică, şi „sufletul“ sau „mama“ acestui cor, cum este numită doamna Paula Ciuclea. Stă pe un scaun, aproape de ei, făcând, parcă, legătura între cor şi ceilalţi credincioşi din biserică. Totdeauna are coşul plin cu mâncare atât pentru „copiii“ ei, cât şi pentru cei săraci. Datorită dânsei şi a soţului ei, domnul Ilie Ionel Ciuclea, acest cor a luat fiinţă şi încântă îi pe cei care îl ascultă. După terminarea slujbei, toţi se adună în jurul ei, aşa cum puii se adună sub aripile ocrotitoare ale cloştii. Are timp pentru toţi, ţine la toţi la fel de mult. În aceeaşi poziţie, cu doamna Ciuclea în mijloc, i-am reîntâlnit seara, la repetiţie. Coşul cu mâncare nu lipsea nici de data asta. După ce şi-au spus fiecare ofurile, s-au retras în cafasul bisericii pentru a începe repetiţiile. Timp de trei ore nu s-au oprit din cântat. De la muzică bisericească treceau foarte repede la cea laică şi invers. Atunci când greşeau, erau opriţi imediat de domnul Marius Firca, dirijorul. Când reuşeau, tot el era cel care îi lăuda. Dar niciodată nu le-a vorbit dojenitor, ci politicos, fiecăruia explicându-i ce a făcut bine sau ce a greşit. După terminarea repetiţiilor, s-au adunat din nou în jurul doamnei Paula, care i-a sărutat pe fiecare în parte şi i-a trimis la casele şi familiile lor. „Doamne, inspiră-mă, spune-mi un nume, o denumire!“ Am rămas numai cu doamna Paula Ciuclea, care mi-a spus povestea acestui cor. „Divina Armonie“ s-a înfiinţat în 1997 ca un cor de biserică, în cadrul fundaţiei „Cavalerii Daciei“, la îndemnul şi cu susţinerea soţului, Ionel Ciuclea. Denumirea corului, îşi aminteşte doamna Paula, a hotărât-o noaptea, „mă rugam la Dumnezeu şi ziceam «Doamne, inspiră-mă, spune-mi un nume, o denumire!». M-am gândit la câteva denumiri, însă «Divina Armonie» mi-a răsunat cel mai mult în minte“. De la început, structura corului a fost profesionistă, susţine doamna Ciuclea. Au fost 12 membri, apoi 16, şi tot a crescut. Acum face parte din cluburile UNESCO şi Asociaţia Naţională Corală din România „Voicu Enăchescu“. Este primul cor particular din România. Fiind susţinut de fundaţia sus-amintită, toţii membrii corului primesc un salariu. Chiar mai mult, Paula Ciuclea considerându-i pe membri ca pe copiii ei, are grijă de fiecare în parte. Le-a facilitat locuri de cazare mai ieftine, merge cu ei în excursii, le face cadouri, iar coşul cu mâncare nu lipseşte de la nici o repeţie, îi răsfaţă aşa cum ştie ea mai bine. „Am fost de mică crescută în biserică“ S-a apropiat foarte mult de corul acesta. A crescut pe parcursul anilor şi a ajuns la aproape 40 de oameni. „N-a fost deloc uşor. Ne-am instalat aici, la biserică, unde ne-a primit cu braţele deschise părintele Gelu Bogdan. Eu veneam din 1992 la biserica asta şi aici mi-am dorit să cântăm. Corul care l-am găsit aici era îmbătrânit“, îşi aminteşte doamna Paula. Şi continuă: „Am fost de mică crescută în biserică, am iubit de atunci corurile de biserică. M-am născut în noaptea de Crăciun, şi probabil asta este şi explicaţia pentru care sunt aşa de atrasă de Biserică. Dacă trec prin faţa unei biserici, tremur. Când aveam vreo zece anişori, vecina mea, Lola Gălăşeanu, o foarte mare cântăreaţă, cânta în corul Filarmonicii, dar şi în biserică. M-a luat şi m-a dus la slujba Învierii la Biserica Popa Lazăr din Obor. Aşa impresionată am fost, nu am uitat niciodată acele clipe. În capul meu mi-a rămas masa imensă care era pusă pentru corişti. Nu pentru că îmi era foame, dar m-a mişcat. Rămânându-mi în minte asta, mi-am zis că trebuie să îi onorez pe aceşti copii, înafară de salarii, să primească şi de mâncare, pentru că e o pomană pentru suflet, o răsplată pentru osteneala lor“. Glasurile lor au încântat peste tot Au avut multe turnee, în ţară, dar şi în străinătate, unde au primit diferite premii. „Prima apariţie la televizor am avut-o la nici o lună de zile de la înfiinţare, în seara Ajunului de Crăciun, cu colinde. În august 1998, am cântat în cadrul programului «Pace este cuvântul lui Dumnezeu», o mare festivitate religioasă organizată de comunitatea Sant Egidio din Roma, în colaborare cu Patriarhia Română. Scena a fost aşezată chiar în faţa bisericii de aici“, rememorează primii ani de existenţă ai corului cea care l-a înfiinţat. Concertele de operă au fost şi ele lucrate de cor. Printre ele „Traviata“, „Stabat Mater“ de Rossini şi „Requiemul“ de Mozart. „Am făcut multe CD-uri, am dat foarte multe concerte. În ţară mi-a plăcut foarte mult la monumentul eroilor de la Mărăşeşti, dar şi la Piteşti, la Curtea de Argeş, la Constanţa. Atunci când mergem la un concert, cântăm şi la biserică, la Sfânta Liturghie. Am cântat şi la Atheneu, Sala Dalles, Ministerul de Interne, Sala Palatului, în iarnă am fost la Parlament. Acum, pe 18 septembrie, suntem invitaţi la «Cina cu rugăciune», care se ţine la Parlament. Mergem acolo de trei ani“, spune din programul de viitor doamna Paula. Au luat premiul I în Turcia În afară ţării au cântat în Sicilia în 1999, în Grecia au fost de mai multe ori, chiar în 2006 au participat la un festival religios în Tesalonic. Şi la Chişinău şi Varna au mai concertat. „La Concursul Internaţional de coruri din Turcia am luat, în 2005, premiul I. Erau câteva coruri foarte bune, mai ales cel al ruşilor, dar am câştigat şi ne-am bucurat foarte mult“, ne împărtăşeşte bucuriile trăite alături de cor, doamna Ciuclea. „Ceea ce am realizat eu acum, cu acest cor, este o împlinire a pasiunii mele de o viaţă pentru muzica şi armonia corală. Ca studentă, am cântat în corul Universităţii, repetiţiile erau lungi, obositoare, dar niciodată nu m-am plictisit, stăteam până la 12 noaptea. Noi nu eram profesionişti, nu cântam după note, ci după ureche. Şi dirijorul, îmi amintesc, săracul, îşi scotea hainele, le rupea, ţipa, ne făcea în toate felurile. Am fost şi în cor de copii, tot la fel, dirijoarea ne mânca de vii. Dar mi-a plăcut, e o pasiune“. „Investiţiile în artă nu sunt cu profit“ Despre viitorul culturii, doamna Paula Ciuclea susţine că e sumbru. „Cultura este nefinanţată, oamenii de artă şi cultură nu sunt apreciaţi. La ora actuală, cultura este într-un haos. Investiţiile în artă nu sunt cu profit, cel puţin la noi, nu ştiu în alte părţi. Eu nu câştig nici un ban de pe urma corului, în fondurile fundaţiei nu intră nimic de pe seama corului «Divina Armonie». Când am fost în Grecia, m-au întrebat cât câştig pe lună de pe urma corului. Le-am spus că nu am profit, pentru că e un cor de biserică şi eu nu iau bani Bisericii. «Nu se poate, ne minţi!», aşa mi-au răspuns. Corul însă trăieşte deoarece Îi cântăm lui Dumnezeu. Soţul meu finanţează corul prin cadrul Fundaţiei «Cavalerii Daciei». Eu sunt sufletul, spiritul corului, iar el reprezintă materia“. În loc de încheiere, vă lăsăm în compania doamnei Paula Ciuclea: „Dumnezeu face parte din sufletul meu. Am crescut în mediul religios, contează foarte mult ce porţi în suflet. Amprenta mea genetică a fost credinţa. Eu gândesc numai prin prisma creştină. În momentul în care te rogi, te transpui în ceruri. Aş sta în biserică de dimineaţa până seara, numai la slujbe cântate de corul meu. Este o comuniune în sufletul meu cu Dumnezeu. Prin acest cor încercăm să înălţăm din nou spiritual oamenii, să îi readucă la credinţă, la Dumnezeu. Muzica corală pe care o promovăm noi te înalţă la Dumnezeu, îţi înalţă sufletul pe aripile cântului acestor copii cu voci minunate“. ▲ „Suntem o familie“ Domnule Marius Firca, cum e să fiţi dirijorul primului cor particular din România? Nu am fost de la început dirijor, primii doi ani de zile i-am petrecut în cor ca tenor. După doi ani de zile, prin voia Domnului şi a doamnei Paula Ciuclea şi cu ajutorul colegilor, am ajuns în faţa formaţiei. Am început de la piese mici, uşoare, până la piese complexe, lucrări de factură religioasă, laică, lirico-dramatică. Nu pot să spun că este uşor, dar îmi place ceea ce fac. Relaţionarea mea cu ansamblul a dat roade, pentru că produsul muncii noastre s-a concretizat în concerte, participări la festivaluri, concursuri naţionale şi internaţionale, participări la emisiuni televizate şi imprimarea unor CD-uri de muzică religioasă şi laică. Cu ce se deosebeşte corul pe care îl conduceţi de celelalte coruri? Ceea ce particularizează „Divina Armonie“, în afara faptului că este singura formaţie privată din România, o constituie varietatea şi diversitatea membrilor. În cadrul formaţiei avem voci solistice, avem şi voci mai puţin ample, dar rodate din punct de vedere al cântului în ansambluri. Ne străduim ca împreună să parcurgem şi literatură lirico-dramatică unde este nevoie de voci specifice belcanto-ului italian, voci de operă, ale genului vocal simfonic şi lucrări destinate corului a cappella (fără instrumente - n.r.), pe nuanţe mici, unde tehnica vibrato-ului se subordonează culorilor miniaturale. Care este media de vârstă a corului? Cam 25-27 de ani. Cât durează viaţa unei voci într-un cor? Porneşte de la 20-25 de ani, atunci putem spune că avem o voce care a ajuns la un prag de maturizare, şi până când îl ajută Dumnezeu; nu este o limită superioară fixă. În ce constă succesul acestui cor vocal? În primul rând, suntem o familie, care presupune înţelegere şi relaţii de camaraderie. Acesta e cel mai important lucru. Apoi, corul crează posibilitatea afirmării pe plan solistic şi în ansamblu, atât în ţară, cât şi în relaţiile internaţionale, apărem pe marile scene ale ţării şi la televiziuni, ceea ce pentru un artist contează foarte mult, mai ales pentru studenţi care, începând din anul I, iau parte la tensiunea marilor creaţii clasice contemporane. ▲ „Primeşti de la început toată încrederea“ ▲ Arnold Mac este în vârstă de 38 de ani şi face parte din corul „Divina Armonie“ de trei ani şi jumătate ▲ Cum aţi ajuns în corul „Divina Armonie“? Ca majoritatea coriştilor, printr-o recomandare din partea unui membru al corului. La vreme respectivă, era chiar nevoie de voci grave, başi. M-am acomodat extraordinar de repede, pentru că am intrat într-o familie şi am avut un mare privilegiu de a avea o mamă extraordinară, doamna Paula Ciuclea. Alături de dânsa a fost şi domnul Ilie Ionel Ciuclea, care împreună ne-au ajutat pe fiecare. Cel puţin pentru doamna Paula, acest cor reprezintă sufletul dânsei. V-aţi dorit din totdeauna să cântaţi într-un cor? Nu numai că mi-am dorit, din clasa a II-a am început să cânt într-un cor. Activitatea corală a tot evoluat, în funcţie de oraşul în care am locuit. Actualmente, corala „Divina Armonie“ are în componenţa ei profesionişti din cadrul Operei Naţionale Române, din cadrul Operetei, cum sunt şi eu, din cadrul corului Filarmonicii, studenţi şi absolvenţi ai Conservatorului. Deci este nu numai singurul cor particular, ci şi un cor de profesionişti, nu un cor bisericesc oarecare. Dacă, iniţial, ideea a pornit de a face un cor bisericesc, lucrurile au evoluat şi, la ora actuală, a ajuns să fie profesionist. Corul nu are nici o limită, poate cânta absolut orice gen, atâta timp cât există voinţă, avem susţinerea neîngrădită a doamnei Paula şi a dirijorului, fiecare îşi aduce aportul şi ies lucruri extraordinare. Care e legătura între Operetă şi „Divina Armonie“? Chiar dacă la prima vedere sunt genuri muzicale diferite, să nu uităm că au la bază muzica, tot cântul, este tot un act artistic. Dacă într-un teatru muzical profesionist actul artistic se îndreaptă către spectatori pentru a le bucura inimile şi a le descreţi frunţile, actul artistic în Biserică este îndreptat către Dumnezeu. Noi transformăm această rugăciune într-un act artistic, dar neluând o faţă falsă. Oricum, mă ajută activitatea de la Operetă şi se completează cu ceea ce fac aici. Cum e viaţa unui cântăreţ din corul „Divina Armonie“? Este o viaţă foarte frumoasă, e un privilegiu să ajungi să cânţi în acest cor. Atunci când cineva vine pentru prima oară în cor, primeşte de la început toată încrederea. Nu trebuie să aştepţi mult ca să capeţi încrederea celorlalţi. Mai departe, depinde de fiecare. Tocmai de asta doamna Paula s-a înconjurat numai de oameni care îi seamănă sufleteşte. Noi având şi serviciu, doamna Paula ne-a înţeles pe fiecare, nefiind nici o problemă. Care e secretul menţinerii vocii? Depinde de fiziologia fiecăruia, de viaţa lui. Nu suntem la armată, nu putem spune că un cor trebuie să aibă nişte reguli foarte stricte. Atunci când porneşti pe acest drum, al unei cariere artistice muzicale, îţi alegi un mare cântăreţ ca preferat. Şi atunci te interesează ce a făcut respectivul de a ajuns acolo. Combini cu ceea ce ai auzit de la profesori, prieteni şi îţi impui un stil de viaţă. În orice caz, nu poţi să trăieşti o viaţă în desfrâu. Deci depinde de fiecare individ, de constituţia lui, de disciplina de viaţă pe care şi-a croit-o de mic copil, de educaţia primită. ▲ „Prin muncă, perseverenţă şi credinţă, s-au făcut purtători de mesaj divin“ Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gherorghe“ - Nou, are numai cuvinte de laudă pentru corul care-l secondează la fiecare slujbă: „Corul academic «Divina Armonie» se leagă indiscutabil de unica biserică din Capitală ctitorită de Sfântul Constantin Brâncoveanu, aici unde, de altfel, este şi sfântul său mormânt. Graţie eforturilor susţinute şi statornice ale sufletului acestei corale, doamna Paula Ciuclea, în sfintele duminici şi sărbători, glasurile pline de frumuseţe şi sensibilitate ale tinerilor corişti împodobesc cu armonii însoţite de rugăciune Sfânta Liturghie şi celelalte sfinte slujbe ce se săvârşesc în această biserică. Prin muncă, perseverenţă şi credinţă, s-au făcut adevăraţi purtători de mesaj divin al sfintei noastre Ortodoxii, atât în ţară, cât şi în străinătate, punând în lumina lină a sfintelor noastre cântări liturgice lumina glasurilor lor ce curg spre adâncă rugăciune“.