Doar 7 cazuri de gripă au fost confirmate de la începutul sezonului rece
Potrivit raportului Centrului Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, până la data de 3 ianuarie, pe teritoriul României au fost confirmate în laborator doar 7 cazuri de gripa sezonieră (AH3N2). În ceea ce priveşte incidenţa virozelor respiratorii, numărul total al persoanelor afectate este de 53.606. Din cele 53.606 persoane, peste 11.429 au fost înregistrate cu pneumonii, iar 42.141 cu viroze respiratorii. Ministerul Sănătăţii continuă Campania de vaccinare gratuită antigripală, în cadrul căreia până acum au fost vaccinate antigripal 479.589 de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.