Documentele care ne vorbesc despre Sfântul Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este, probabil, cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Bisericii noastre, şi nu numai. Popularitatea de care el se bucură se datorează în primul rând generozităţii sale faţă de cei săraci şi nevoiaşi. El este ocrotitorul prin excelenţă al marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţi la judecată. Tot el este protectorul celor care fac comerţ pe mare, motiv pentru care, de exemplu, chipul său a fost aşezat pe stema Camerei de Comerţ din Bari.

Redactarea unei „Vieţi“ a Sfântului Ierarh Nicolae, în sensul pe care astăzi îl are cuvântul biografie, este aproape imposibilă. Acest lucru este cauzat în primul rând de faptul că unica „Viaţă“ a Sfântului, alcătuită în secolul al IV-lea sau al V-lea, şi despre care aminteşte preotul Eustratie din Constantinopol (cca 580), s-a pierdut. Din această operă s-au salvat doar două relatări: prima, în care se aminteşte de eliberarea miraculoasă a trei locuitori nevinovaţi din Mira, iar a doua, în care se vorbeşte despre eliberarea a trei comandanţi din armata lui Constantin, condamnaţi la moarte pe nedrept. Aceste două relatări vor constitui ceea ce istoricii au numit „Praxis de stratelatis“.

Participarea Sfântului Ierarh Nicolae la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, menţionată de Teodor Anagnostul (anagnost - citeţ - în Biserica „Sfânta Sofia“ de la Constantinopol), autor al „Istoriei Tripartite“, pare a fi singurul indiciu sigur privind istoricitatea Sfântului Ierarh Nicolae, de vreme ce documentele de care Teodor Anagnostul s-a folosit proveneau ori direct de la acest sinod, ori de la persoane care participaseră la el. Mare parte dintre informaţiile referitoare la viaţa Sfântului Ierarh Nicolae provin însă din texte separate, ca de exemplu: Encomionul (Cuvântare de laudă) Sfântului Andrei Criteanul († 740), redactat spre sfârşitul sec. al VII-lea, în care este menţionată încercarea Sfântului Ierarh Nicolae de a-l convinge pe Teognid (episcop în Niceea la 325, simpatizant al arienilor) să treacă de partea ortodocşilor. O altă sursă importantă o reprezintă o biografie a Sfântului, scrisă de un anume Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea), în care sunt amintite mai multe episoade din viaţa sa, ca de exemplu: întâmplarea cu cele trei fete care urmau să se căsătorească, alegerea sa ca episcop în Mira, deşi era numai un laic, ajutorul dat celor din Mira pe timpul foametei (este vorba, probabil, de foametea din perioada 311-313 sau 333-334) şi distrugerea templului zeiţei Diana. Din păcate, aceste relatări proveneau dintr-o tradiţie orală din Mira, consemnată de arhimandritul Mihail abia după 400 de ani.

În concluzie, „Viaţa“ Sfântului Ierarh Nicolae nu este decât o înlănţuire de episoade importante din viaţa sa, care scot în evidenţă în chip magistral personalitatea lui.

Mutarea sfintelor moaşte de la Mira Lichiei la Bari

Mutarea sfintelor moaşte de la Mira la Bari, în anul 1087, reprezintă în viziunea istoricilor momentul crucial al dezvoltării cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lume. Totuşi, aducerea sfintelor moaşte la Bari nu este, după cum s-a crezut şi se crede astăzi, un fapt care urmărea, mai întâi de toate, răspândirea cultului Sfântului Nicolae în Occident, în condiţiile în care cei 62 de marinari din Bari le-au luat din Mira tocmai pentru a ridica prestigiul religios şi comercial al oraşului lor, dat fiind faptul că Sfântul Nicolae era unul dintre sfinţii care se bucurau de cea mai mare cinste în Occident în secolul al XI-lea. Cu toate acestea, aducerea sfintelor moaşte la Bari (fapt care s-a răspândit ca vântul) va influenţa foarte mult răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în Occident. Evenimentul din 9 mai 1087 (ziua în care au sosit sfintele moaşte la Bari), menţionat de toate cronicile şi analele timpului, va fi consemnat în mod detaliat de către Nichifor din Bari şi de diaconul Ioan (între 1087-1088), iar în următorii zece ani vor mai apărea alte două redactări: una în franceză şi una în rusă. Potrivit relatărilor timpului, sfintele moaşte au fost aşezate acolo unde s-a oprit carul cu boi care le transporta.

25 de biserici cu hramul Sfântului Nicolae, în Constantinopolul veacului al IV-lea

Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae îşi are originea în Asia Mică, începând cu secolul al VI-lea. Documentele vremii menţioneză faptul că, la Constantinopol, în această perioadă existau deja 25 de biserici închinate lui. Tot în această perioadă sunt consemnate pelerinaje la mormântul Sfântului, care se afla în afara oraşului Mira Lichiei. Cinstirea de care se va bucura Sfântul Ierarh Nicolae se va datora în primul rând numeroaselor scrieri redactate în limba greacă şi latină şi dedicate acestuia, ca de exemplu Encomioanele (Cântări de laudă): Encomionul Sfântului Nicolae, atribuit lui Proclu (sau Pseudo-Proclu), patriarhul Costantinopolului († 446), datat între secolele V şi VII, şi care conţine referinţe din „Praxis de stratelatis“; Encomionul Sfântului Andrei Criteanul († 740); Encomionul Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului († 847), consemnat în codicele Vaticano Greco 824; Encomionul lui George Hartofilax (sec. al XIII-lea); Encomionul lui Nichita din Paflagonia; Encomionul împăratului Leon al VI-lea cel Înţelept († 912) şi Encomionul lui Neofit.

Printre scrierile care au ajutat la răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lumea creştină, se numără şi: „Praxis de tributo“, „Praxis de stratelatis“, Sinaxarul constantinopolitan, dar şi textele liturgice. Despre Sfântul Ierarh Nicolae fac referiri şi numeroşi autori, precum: Eustratie din Constantinopol (cca 580); Procopie din Cezareea († cca 565); Sfântul Teodor Studitul († 826); Metodie din Siracuza şi Sfântul Iosif Imnograful († 886). Cele mai importante texte rămân însă Vieţile Sfântului Ierarh Nicolae, ca de exemplu: „Vita Nicolai Sionitae“ (datată în sec. al VI-lea); o „Viaţă“ a Sfântului Nicolae redactată de Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea) şi „Viaţa Sfântului Nicolae“, alcătuită de diaconul Ioan din Napoli (cca 890). Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae se va extinde din Imperiul Bizantin (de la Constantinopol şi din Grecia) atât în lumea slavă (începând cu Bulgaria, aşa cum precizează Sfântul Clement de Ohrida), cât şi în Occident (începând de la Roma şi Italia Meridională).

În America (la New York), cultul Sfântului Ierarh Nicolae se va răspândi odată cu venirea coloniştilor olandezi; de altfel, Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul oraşului Amsterdam, cunoscut sub numele de „Sinterklass“.

Anul morţii ierarhului din Mira Lichiei

Până în secolul al X-lea, data morţii Sfântul Ierarh Nicolae nu a interesat pe nimeni. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, lipsei datelor precise privind anul morţii Sfântului, dar şi faptului că hagiografii au fost mai puţin preocupaţi de redarea exactă a unor evenimente din viaţa Sfântului. Aceştia au căutat, mai întâi de toate, să se adreseze inimii şi apoi minţii. Primul dintre cei care vor propune o dată a morţii Sfântului Ierarh Nicolae este Ioan Diaconul (cca 880), care va redacta şi o Viaţă a Sfântului. În general, ca dată a morţii Sfântului Nicolae a fost recunoscută ziua de 6 decembrie 334, ca urmare a faptului că această dată a morţii Sfântului este indicată de cea mai răspândită lucrare a Evului Mediu, şi anume „Legenda Aurea“ („Legenda Sanctorum“) a lui Jacoppo da Voragine († 1298). Iată şi alte câteva indicaţii privind data morţii Sfântului Ierah Nicolae: († 312) - Nichifor din Bari, care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 775 de ani de la moartea Sfântului); († 325) - Ioan Arhidiaconul (Diaconul), care spune că ar fi murit la scurtă vreme după Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325); († 333) - „Konungsannall“ (Analele islandeze); († 334) - „Vita Nicolai Sionite“ indică ca an al morţii pe cel de-al XXVIII-lea al domniei Sfântului Constantin cel Mare; († 341) - Michel Le Quien (1661-1733), care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 746 de ani de la mortea Sfântului; († 342) - Sigeberto Gemblacense menţionează mutarea moaştelor (1087) după 745 de ani de la mortea Sfântului; († 343) - „Legenda Aurea“; († 345) - „Analele din Vendôme“; († 351) - Giacomo Filippo din Bergamo (sec. al XVI-lea); († 365) - Goffredo din Bussero (aprox. sec. al XIII-lea), care indică ca an al morţii Sfântului Nicolae pe cel de-al X-lea al păstoririi Sfântului Ambrozie al Milanului.