Drepturile asiguratului: Cine beneficiază de programele naţionale de sănătate

Data: 21 Decembrie 2007

Beneficiarii programelor naţionale de sănătate sunt:

- persoanele asigurate, care prezintă afecţiuni incluse în programele naţionale; - persoanele care nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse şi prezintă afecţiuni incluse în programele naţionale. Pentru persoanele asigurate cel mai important este să efectueze controlul periodic anual, în scopul depistării precoce a bolilor cronice. În cazul suspectării existenţei unei afecţiuni cronice, medicul de familie va îndruma asiguratul către un medic specialist. Acesta va confirma sau va infirma suspiciunea şi va stabili dacă pacientul îndeplineşte criteriile de includere în program şi momentul includerii acestuia în program, cu încadrarea în bugetul aprobat. Pentru unele programe există şi lista de aşteptare. Persoanele neasigurate pot beneficia, de asemenea, gratuit de programele naţionale de sănătate din momentul diagnosticării unei boli cuprinse în aceste programe. Neasiguraţii care suspectează că au o asemenea boală trebuie însă să se prezinte la un medic specialist, care va confirma sau infirma suspiciunea.