Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos

Duminica a opta după Paşti (a Rusaliilor) Ioan 7, 37-53; 8,12

"În ziua cea de pe urmă - ziua cea mare a praznicului - a şezut Iisus între ei şi a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să vină la Mine şi să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce cred într-Însul. Pentru că până atunci Duhul nu fusese dat, căci Iisus încă nu se preamărise. Deci mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: cu adevărat Acesta este proorocul. Alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: oare din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos are să vină din neamul lui David şi din oraşul Betleem, de unde a fost David? Şi astfel s-a făcut dezbinare în popor pentru El; iar unii dintr-înşii voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe Dânsul. Deci servitorii templului au venit înapoi la căpeteniile preoţilor şi la farisei. Aceştia i-au întrebat: de ce nu l-aţi adus? Dar servitorii au răspuns: niciodată nu a grăit vreun om, ca Omul Acesta. Atunci fariseii le-au zis: nu cumva şi voi aţi fost amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu ştie legea, este blestemată! Atunci Nicodim, cel care venise noaptea la Iisus şi care era unul dintre ei, le-a zis: oare, legea noastră osândeşte pe om fără să-l asculte mai întâi şi fără să ştie ce a făcut? Dar ei au răspuns şi i-au zis: nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că prooroc din Galileea nu s-a ridicat. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit lor Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii."

Atât Apostolul cât şi Evanghelia care se citesc la această sărbătoare ne arată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni-L prezintă pe Duhul Sfânt în chip de limbi de foc. Evanghelia ne arată, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, că Duhul Sfânt este apa cea vie.

Duhul Sfânt nu anulează personalitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte

Apostolul zilei este o lectură din cartea Faptele Apostolilor, care descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se aflau adunaţi laolaltă în Ierusalim. În Faptele Apostolilor vedem că Duhul Sfânt vine ca un vuiet de vânt. În limba ebraică ruah înseamnă deodată duh şi vânt. Duhul Sfânt pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt şi se împarte deasupra capului fiecăruia dintre ucenici în chip de limbi de foc. Duhul Sfânt coboară peste ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos adunaţi laolaltă, întrucât El sfinţeşte pe fiecare om în parte şi pe toţi laolaltă, adică sfinţeşte persoane în comuniune sau pentru comuniune. El sfinţeşte persoane distincte şi le cheamă la conlucrare. Duhul Sfânt nu anulează personalitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte, astfel încât fiecare persoană umană, prin lucrarea Duhului Sfânt, se pune într-o legătură tainică şi veşnică de viaţă sfântă cu Persoanele Preasfintei Treimi şi cu persoanele umane care au aceeaşi credinţă, formând astfel Biserica lui Hristos, plină de harul Preasfintei Treimi. Acest adevăr îl vedem mai ales la Botez când o persoană umană se botează în apă şi în Duh Sfânt, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Deci, fiecare persoană umană nou botezată începe astfel o relaţie nouă, de viaţă eternă, cu Persoanele Preasfintei Treimi şi cu Biserica lui Hristos.

Duhul Sfânt Se pogoară sub formă de limbi de foc şi pentru a arăta că "focul" harului este curăţitor de păcate, după cum focul fizic este curăţitor de rugină. Când metalele sunt ţinute mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăţă, iar ele devin incandescente ori transparente, luminoase, sau din rigide devin flexibile, pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte. Deci, Duhul Sfânt, asemenea focului material pe care îl cunoaştem noi, curăţeşte duhovniceşte pe om de rugina sau zgura păcatului, de toată necurăţia sufletului şi a trupului. În acelaşi timp, Sfântul Duh transformă pe omul întunecat şi opac, din cauza păcatului, în om luminat. De aceea, Botezul în apă şi în Duh Sfânt mai este numit şi Sfânta luminare. Dar Duhul Sfânt, ca şi focul, nu doar curăţeşte sufletul de necurăţie, ci şi încălzeşte sufletul rece, iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinţei. Sfinţii Bisericii spun că semne clare ale prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia şi pocăinţa, iar lacrimile pocăinţei arată că Duhul Sfânt curăţeşte pe om de păcat şi în acelaşi timp face roditoare credinţa în el asemenea apei care udă un pământ uscat şi-l face roditor (Sfântul Efrem Sirul). În lacrimile pocăinţei se vede convergenţa sau unitatea dintre Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind "apa cea vie", şi scrierile Sfântului Evanghelist Luca, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind "foc" curăţitor, încălzitor şi luminător. În lacrimile pocăinţei "focul" regretului pentru păcatele săvârşite şi întristarea că am supărat pe Dumnezeu se transformă în "apa cea vie", adică apa cea curăţitoare de păcate a pocăinţei, care devine şi apa cea cultivatoare de virtuţi sfinte sau de fapte bune.

Duhul Sfânt confirmă şi cultivă viaţa ca fiind comuniune de iubire

Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime, nu are chip. El nu Se arată sub formă de om, ci El este prezentat fie ca foc luminător, încălzitor şi curăţitor, fie ca apă vie care dă viaţă, care face să crească viaţa şi care împlineşte viaţa în starea de comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu semenii. De ce Duhul Sfânt Se prezintă astfel şi nu are chip de persoană umană cum are Fiul? Pentru că Duhul Sfânt nu concurează pe Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devenit Om. El nu concurează pe Fiul şi nici nu-L completează pe Fiul, ci-L confirmă pe Fiul şi-L comunică oamenilor pe Fiul, ca El să locuiască în ei, să devină viaţa lor adevărată, prin împărtăşirea lor cu Hristos în Sfintele Taine ale Bisericii. Duhul Sfânt este cea mai tainică Persoană a Sfintei Treimi. Duhul Sfânt cercetează adâncurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2, 10). Lucrarea Sfântului Duh este una de interioritate, de intimitate, de modelare a sufletului. El nu Se arată în faţa persoanei umane, ci locuieşte în interiorul sufletului omului, în inima omului, îl inspiră, fără să-l oblige, ca acesta să gândească şi să trăiască asemenea lui Hristos. Deci, Duhul Sfânt lucrează tainic în om, respectând libertatea omului de a se întoarce sau nu spre Dumnezeu Tatăl şi de a împlini voia Fiului lui Dumnezeu arătată în Sfânta Sa Evanghelie. Aşadar, Duhul Sfânt este Duhul libertăţii, după cum ne spune şi Sfântul Apostol Pavel, când zice: este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Corinteni 3, 17). Duhul Sfânt nu apare în faţa noastră, ca să nu facă presiune asupra noastră, ci vine tainic în sufletul omului şi-l inspiră, îl luminează şi îl îndeamnă să săvârşească fapta cea bună, să spună cuvântul folositor, să cultive prin rugăciune o legătură duhovnicească sfântă cu Dumnezeu şi să ajute pe oamenii din jur. Duhul Sfânt este în acelaşi timp Duhul libertăţii şi al comuniunii sau al unităţii. Noi putem asculta glasul Lui tainic sau putem să-L ignorăm. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: "nu stingeţi Duhul" (I Tesaloniceni 5, 19). Desigur, omul poate stinge lucrarea Duhului în el prin necredinţă, nepăsare şi nelucrare. Duhul Sfânt este şi Duhul comuniunii, întrucât adună pe cei înstrăinaţi sau diferiţi unul de altul. Duhul Sfânt cheamă la unitate sau comuniune şi diversitatea darurilor, tot ceea ce este diferit. El distribuie sau împarte darurile lui Dumnezeu pentru ca oamenii să le cultive şi apoi să le adune laolaltă ca pe o ofrandă de recunoştinţă faţă de Dumnezeu-Dăruitorul. Duhul Sfânt nu Se arată în chip de om, dar doreşte să facă din fiecare om credincios un chip al lui Hristos. Iar cea mai frumoasă rodire a acestei lucrări a Duhului Sfânt în oameni sunt sfinţii Bisericii. De aceea, în Ortodoxie prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este Duminica Tuturor Sfinţilor în care a lucrat El, Duhul Sfânt, ca ei să devină chip şi asemănare sfântă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

"Arhitectul Bisericii" şi "Plugarul firii omeneşti"

Prin harul Sfântului Botez, care a urmat după Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duhul Sfânt adună laolaltă în iubirea Preasfintei Treimi persoane şi popoare diferite. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt "Arhitectul Bisericii", adică El este Cel ce zideşte din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică sălăşluirea Preasfintei Treimi în Biserică. Ca sfinţitor al vieţii creştinului, Duhul Sfânt a fost numit şi "Plugarul firii omeneşti" (Sfântul Ioan Gură de Aur). El arde spinii păcatului sau curăţeşte de păcate prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinţei, dar şi cultivă virtuţile sfinte în viaţa creştină. De aceea cântăm: Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază şi întru curăţie se înalţă (Antifonul I, glasul 4). Duhul Sfânt ridică pe cei căzuţi, luminează pe cei întunecaţi de păcate şi eliberează pe cei robiţi de patimi. Duhul Sfânt înnoieşte şi sfinţeşte viaţa omului. Roadele Sale în viaţa oamenilor sunt: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" (Galateni 5, 22-23). Duhul Sfânt ne luminează mintea să înţelegem Scripturile şi ne încălzeşte inima să ne rugăm mai fierbinte. Dacă nu ştim să ne rugăm cum trebuie, Duhul Se roagă în noi cu suspine negrăite şi zice Avva, adică Părinte (Romani 8, 26), ca să iubim mai mult pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Iar întrucât suntem botezaţi în Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, îndrăznim să-L numim pe Dumnezeu Cel din ceruri Tatăl nostru, mărturisind astfel că suntem înfiaţi prin harul Sfântului Duh în Dumnezeu-Fiul, în Iisus Hristos. Duhul Sfânt este apa cea vie, ne spune Evanghelia, pentru că El ne înviază din moartea păcatului şi din stricăciune. Duhul Sfânt, în general, dăruieşte viaţă la toată făptura. El dăruieşte viaţă vegetală şi viaţă animală: "Trimi-te-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce"(Psalmul 103, 30-31). Însă oamenilor creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu Duhul Sfânt le dăruieşte nu numai existenţa biologică sau viaţa pământească trecătoare, ci şi viaţa spirituală, viaţa cerească netrecătoare.

Prin lucrarea Duhului Sfânt se constituie Biserica instituită de Hristos

Când coboară la Cincizecime peste Sfinţii Apostoli ai lui Hristos, Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos, care se extinde prin Botezul persoanelor din neamuri diferite. Cum constituie Duhul Sfânt Biserica lui Hristos? Desigur, Hristos este Capul şi temelia Bisericii, dar Hristos, Dumnezeu-Omul, uneşte în El firea divină cu firea umană prin lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, noi spunem că Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Prin lucrarea Duhului Sfânt s-a realizat întruparea lui Hristos, adică înomenirea lui Dumnezeu-Fiul, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască prin har. Deci, Hristos Dumnezeu-Omul Se arată în lume ca Om prin lucrarea Duhului Sfânt asupra Fecioarei Maria. Viaţa lui Hristos, dumnezeiască şi omenească, smerită şi preaslăvită, este împărtăşită oamenilor prin Duhul Sfânt la Rusalii. Viaţa divino - umană care există în Cel Unul Sfânt, în Hristos, Capul-Bisericii, întemeiată de El prin întrupare, prin chemarea Apostolilor şi prin toată lucrarea Sa mântuitoare şi sfinţitoare a firii omeneşti, se împărtăşeşte, se comunică sau se extinde acum în cei mulţi care cred în Hristos şi astfel se constituie Biserica. Aceasta este taina Bisericii: viaţa lui Hristos Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la ceruri, în slava Sfintei Treimi, este acum dăruită oamenilor, ca oamenii să participe la viaţa eternă din Împărăţia cerurilor. Taina Bisericii ca legătură vie, prin har, a Preasfintei Treimi cu oamenii şi ca împărtăşire a vieţii lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat oamenilor este arătată nouă la Rusalii prin lucrarea Duhului Sfânt. Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe nu încep cu rugăciunea Tatăl nostru, ci cu o rugăciune adresată Sfântului Duh: "Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre". Îndată după această rugăciune adresată Duhului Sfânt, spunem Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. Iar apoi rostim rugăciunea Preasfântă Treime. Aceasta înseamnă că numai când avem pe Duhul Sfânt prezent în noi prin invocare, ne putem uni cu Preasfânta Treime. El ne luminează şi ne face părtaşi la viaţa veşnică şi fericită a Preasfintei Treimi. Iar după ce am rostit rugăciunea Preasfântă Treime, rostim rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că fiind înfiaţi de Duhul Sfânt prin Botez întru Hristos, adică în Dumnezeu-Fiul, mulţumim lui Dumnezeu-Tatăl, pentru darurile revărsate asupra noastră. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Pogorârea Duhului Sfânt urmează după Înălţarea întru slavă a lui Hristos la ceruri, pentru că Hristos Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl. El a înălţat în Sfânta Treime, pe tronul împărătesc al Preasfintei Treimi, firea umană înnoită şi sfinţită prin Răstignire şi Înviere, ca să ne dăruiască apoi viaţa Sa cerească şi preaslăvită. Deci, Duhul Sfânt Mângâietorul şi Sfinţitorul vine în lume ca să sfinţească pe cei care cred în Hristos şi-L iubesc pe El şi să-i facă părtaşi ai vieţii Lui preaslăvite. Astăzi, odată cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, serbăm şi taina întemeierii sau constituirii Bisericii lui Hristos, cea "plină de Sfânta Treime", cum spun scriitorii bisericeşti din primele veacuri.

Să mulţumim lui Dumnezeu-Tatăl pentru iubirea Sa revărsată asupra oamenilor prin harul Domnului nostru Iisus Hristos şi prin împărtăşirea Duhului Sfânt în Biserică! În această zi de Rusalii se aduc în biserică pentru binecuvântare frunze de tei sau de nuc, pe care îngenunchează preoţii la Vecernie, când citesc cele opt rugăciuni rânduite de Biserică. Ele sunt simbol al limbilor ca de foc despre care ne vorbeşte cartea "Faptele Apostolilor". Prin prezenţa acestor frunze la Rusalii trebuie să cerem ca Dumnezeu să binecuvânteze cu harul Său întreaga natură. De aceea sfinţim noi casele, holdele, activităţile noastre şi orice spaţiu în care dorim să simţim binecuvântarea lui Dumnezeu. Astfel, "omul sfinţeşte locul", dacă el însuşi se sfinţeşte mai întâi pe sine în legătură de credinţă şi iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, prin rugăciune şi fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre dobândirea vieţii veşnice. Amin!

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române