Dumitru Dan, românul care a înconjurat lumea în opinci

Pe căldurile acestea aproape insuportabile, când îţi simţi paşii mai grei, numai gândul de a înconjura lumea pe jos îţi dă fiori parcă. Şi totuşi, au existat destui oameni care să facă acest lucru temerar. Între ei se află şi globtrotterul Dumitru Dan.

S-a născut pe 14 iulie, în anul morţii lui Eminescu, şi a trăit până în 1979, fiind cunoscut în lume pentru faptul că a înconjurat-o... pe jos. O călătorie ca o legendă, cu tovarăşi morţi prin colţurile îndepărtate ale pământului şi cu cântece populare purtate de-a latul lumii. În anul 1910, Touring Club de France oferea un premiu de 100.000 de franci omului sau echipei care ar fi reuşit să înconjoare lumea pe jos, cu mijloace financiare proprii. Studenţii români de la Sorbona Dumitru Dan, Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu s-au hotărât să participe. Neavând banii pentru un aşa drum lung, ei învaţă mii de cântece populare, urmând să-şi asigure banii necesari pe parcursul drumului din mici reprezentaţii. S-au pregătit de drum timp de doi ani, întorcându-se în ţară şi parcurgând zilnic 45 km în toate condiţiile de teren şi de anotimpuri, învăţând geografie, medicină şi limbi străine. Însoţiţi de un câine credincios Au plecat toţi patru şi câinele Harap, iar la 17 iulie 1911 au ajuns la Bombay, în India, unde rajahul îi invită la masă în palatul său. După o masă copioasă în stil indian, lui Alexandru Pascu i se face rău, este dus la spital, unde moare din cauza unei intoxicaţii cu opiu. După doi ani, ceilalţi trei români şi câinele lor credincios ajung în China, dar a fost rândul lui George Negreanu să dea tribut muntelui, căzând într-o prăpastie înfricoşătoare. A murit în câteva ore, deşi colegii au reuşit să-l transporte într-un hamac la un spital dintr-o mică localitate. În ianuarie 1915, Dumitru Dan şi Paul Pârvu ajunseseră în Statele Unite ale Americii, la Florida. După un drum extraordinar de anevoios, de mii şi mii de kilometri, prin China, Siberia, apoi prin cumplita Alaska, rănile de la picioarele lui Paul Pârvu îl opresc din drum. Este internat în spital şi când îi devine clar că timpul lui s-a scurs şi nu mai poate duce călătoria la bun sfârşit, îşi ia rămas-bun de la Dumitru printr-un soi de "testament" de suflet, spunându-i că nu trebuie să se creadă că românii n-au fost în stare să ducă încercarea până la capăt şi va trebui să facă restul drumului singur. Îl mai roagă să-i lase lui câinele, ca să nu moară singur. Într-adevăr, după puţin timp picioarele i-au fost amputate şi Pârvu s-a stins, dar Dumitru Dan a mers mai departe de unul singur. Însă Primul Război Mondial l-a silit să oprească drumul, dar visul de a reuşi în călătoria vieţii lui şi a prietenilor plecaţi între timp într-o mult mai lungă călătorie nu s-a stins. A reluat călătoria în anul 1923 şi a reuşit să o încheie cu bine, primind premiul, devalorizat între timp, de 100.000 de franci. În 1979, Dumitru Dan, singurul român care a înconjurat lumea pe jos în costum popular şi opinci, a murit şi a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău.