„Dumnezeu m-a chemat către El, să mă vadă mai sus puțin!”

Cel puțin de la Icar încoace, zborul a fost cel mai îndrăzneț dintre visurile umane, multă vreme fiind considerat o utopie. Dar până la urmă s-a materializat și istoria cuceririi spațiului - deopotrivă în interiorul atmosferei și dincolo de ea - este plină de remarcabile performanțe românești, începând cu primele rachete și apoi primul avion care a zburat independent, și de personalități în acest domeniu ale unor compatrioți. Astăzi vă prezentăm o doamnă fără egal, care tocmai a fost sărbătorită la împlinirea a 90 de ani, vârstă pe care și-o poartă de parcă n-ar fi.

Sibianul Hermann Oberth a fost unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii. În toamna lui 1929 a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse, asistat de studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care... Wernher von Braun. La construirea ulterioară a primei rachete de mari dimensiuni din lume, von Braun, cel care avea să fie fondatorul programului Apollo, a folosit 95 dintre invențiile și recomandările lui Oberth.

La 18 martie 1906, Traian Vuia devine primul om din lume care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, ridicat de la sol prin forța motorului propriu. Anterior, frații Wright zburaseră și ei, dar cu un aparat lansat printr-un sistem de tip praștie, iar Gustav Whitehead ar fi reușit două zboruri cu un avion proiectat de el, dar nu s-a fotografiat evenimentul și de aceea nu există o dovadă. Tot Vuia a mai brevetat și construit diferite invenții, printre care un generator de abur și două elicoptere.

În iunie 1910, Aurel Vlaicu zboară cu aparatul Vlaicu I, fără ajustări ulterioare construcției, lucru unic pentru începuturile aviației mondiale. Românul a adus numeroase îmbunătățiri aeronautice și a plătit cu viața pasiunea sa: la 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord.
Pe 16 decembrie 1910, Henri Coandă reușește primul zbor cu un avion dotat cu motor cu reacție, iar în 1934 obține un brevet de invenție francez pentru efectul care de-atunci îi poartă numele (un jet de fluid aderă la o suprafață curbă), esențial pentru construcția de aeronave și nave spațiale, bază pentru posibila construcție a unei farfurii zburătoare. Prioritatea în ceea ce privește avionul cu reacție îi este contestată, dar oricum a realizat multe alte invenții și inovații și a fost directorul tehnic al Uzinelor de aviație din Bristol, Anglia, construind avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie.

Smaranda Brăescu, prima femeie parașutistă cu brevet din România, a devenit campioană europeană în 1931 și campioană mondială în 1932, la Sacramento, în SUA, cu recordul de 7.200 m.
La 14 mai 1981, Dumitru Dorin Prunariu a devenit primul și deo­camdată singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.

Prima femeie parașutistă după al Doilea Război Mondial

Sunt doar câteva dintre numele care ar merita menţionate, la care trebuie s-o adăugăm pe Florica Ioniță, prima femeie parașutistă de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar nu numai parașutistă! A fost de asemenea planoristă, pilot de avion, instructor de zbor și controlor de trafic aerian. Culmea e că începuse cu stângul: fiică și soție de militari, s-a înscris în 1948 la Şcoala de Pilotaj pentru avioane cu motor, a absolvit cursurile teoretice cu instructorul Dumitru Domnișan, care spunea că este o „a doua Smaranda Brăescu”, dar... nu a fost admisă la zbor, pentru că aparent avea tensiunea prea mică. Ulterior, s-a dovedit că tensiometrul era stricat! Nu s-a lăsat însă și s-a înscris la Şcoala de Paraşutism Sportiv, pe care a absolvit-o în 1950 ca șefă de promoție. În același an, și-a luat și brevetul de pilot de planor și toate categoriile aferente, iar doi ani mai târziu pe cel de instructor de zbor. A absolvit apoi Școala de Zbor cu Motor și a fost admisă la Școala de Instructori de Zbor de la Giulești, reușind apoi să se angajeze în serviciul de trafic al aviației sportive. Totul în doi ani!

Cinci ani mai târziu, după ce a reușit să execute întreaga gamă de acrobații aeriene în simplă comandă, a participat la un miting de aviație, într-o formație exclusiv feminină, după care a executat singură un raid cu multe schimbări cap-compas, performanță care i-a asigurat poziția de aviatoare.

Pe malul lacului Mogoșoaia, Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB) i-a organizat doamnei Ioniță sărbătorirea pe care o merita la nouă decenii de viață, înconjurată de personalități din domeniul aviației. A fost o ceremonie emoționantă, în cadrul căreia a primit superbe buchete de flori și însemne ale prețuirii din partea primarului general, a Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), a Asociației Parașutiștilor din România, a Statului Major al Forțelor Aeriene. Au fost prezenți numeroși jurnaliști, inclusiv patru televiziuni, printre care TRINITAS TV.
Ai fi putut ușor crede că o atare desfășurare de forțe o s-o obosească pe venerabila doamnă. Nici gând! Plină de energie și de umor, depănând amintiri inclusiv de acum 80 de ani, Florica Ioniță a fost permanent activă, făcându-l pe unul dintre vechii săi prieteni să glumească: „Dacă-i dați microfonul, nu se mai oprește!”

Aflând că suntem de la „Ziarul Lumina”, a ținut să precizeze că e strănepoată de protopop din Teleorman, de neam grecesc, și că în familia dumneaei credința ortodoxă a fost întotdeauna o constantă. Am întrebat-o ce rol a jucat, în viața sa, credința în Dumnezeu. Chipul i-a înflorit într-un zâmbet și a exclamat: „Aaa! Păi, credința în Dumnezeu m-a ținut pe mine în picioare! Nu se poate fără asta! Eu sunt botezată în Mănăstirea Cotmeana și vă dați seama că părinții mei, fiind copii de țărani, aveau foarte înrădăcinată credința în Dumnezeu și nu au abandonat-o nici un pic, niciodată!” S-a gândit vreodată, când era acolo sus, în aer, că e mai aproape de Dumnezeu? „Absolut! Am zis că de aceea sunt acolo, că Dumnezeu m-a chemat către El, să mă vadă mai sus puțin! Vă spun cu cea mai mare sinceritate.”

Am întrebat-o, de asemenea, având în vedere încercările prin care a trecut, ce mesaj are pentru cei tentați să se dea bătuți în fața dificultăților. „Nu!”, aproape a strigat, „să nu se lase, să lupte! Eu am trecut prin multe situații foarte grele, am copilărit în Cadrilater, oamenii erau atacați, jefuiți, se puneau scânduri cu cuie ca să oprească autobuzele, se arunca cu grenade... N-aveam biserică în sat, trebuia să ne sculăm de cu noapte ca să ajungem la o biserică, să ne împărtășim, și gândiți-vă că eu aveam trei-patru ani...”

Doamna Ioniță povestește cu lux de amănunte despre toți oamenii pe care i-a cunoscut, cine s-a căsătorit cu cine, ce-a ajuns fiecare, întâmplări memorabile. Astăzi nu mai are pe nimeni, în afară de niște nepoți în provincie, trăiește singură, dar se descurcă, ajutată de oameni care o aprovizionează, iar de când cu pandemia a stat numai în casă, dar nu se plânge de nimic.

Pentru un asemenea om, festivitatea organizată de CSMB a fost o adevărată și meritată sărbătoare, trăită cu emoție de toți cei prezenți.