Educarea copiilor - responsabilitate esențială a părinților

Una dintre temele recurente ale vieții și societății de astăzi este reprezentată de educația adecvată pentru copii și tineri. Tema rămâne inevitabil actuală, mai ales atunci când ne confruntăm cu un val imens al lipsei de edu­cație, de bun-simț elementar, care tinde să sufoce, la propriu, competențele și abilitățile dobândite cu mult efort de elevii și studenții merituoși. Însă totul pornește nu de la școală, ci de la educația dobândită în sânul propriei familii.

O  bună educație poate fi arareori dobândită exclusiv prin eforturile profesorilor și îndrumătorilor pe care îi întâlnim în parcursul nostru educațional.

Familia educată

Sunt și excepții binecuvântate ale copiilor care, deși trăiesc într-un mediu familial profund viciat, reușesc să se desprindă de exemplele rele primite și reușesc să dobândească o educație frumoasă cu ajutorul susținut al profesorilor. Există un astfel de exemplu celebru al unor frați gemeni care, fiind crescuți de părinți dependenți de alcool și stupefiante, au ajuns la rezultate diametral opuse. Primul ajunsese un avocat de succes, al doilea se confrunta cu aceleași probleme întâmpinate de propriii părinți. Fiind întrebați separat cum au ajuns la situația lor prezentă, amândoi au răspuns utilizând aceeași întrebare retorică: „aveam altă opțiune?”. Numai că primul, înțelegând că viața propriilor părinți reprezintă un drum al autodistrugerii, a ales să lupte pentru a nu repeta greșelile observate, pentru a avea o existență firească și a oferi o viață mai bună propriei sale familii. Cel de-al doilea s-a lăsat influențat de obiceiurile rele la care a fost martor în copilărie și nu s-a mai putut desprinde de ele. Cazul de față ne demonstrează că un copil are nevoie de eforturi imense pentru a putea dobândi o educație bună în condi­țiile în care acasă nu dispune de vreun sprijin în acest sens. Iar pen­tru fiecare caz fericit în care situațiile potrivnice sunt învinse de determinarea și perseverența copilului care nu se lasă biruit de ele putem găsi nenumărate alte cazuri în care șansele la o viață sau o educație mai bună au fost distruse de exemplul negativ al părinților. Sfântul Ioan Gură de Aur ne atenționează clar: „Ce se va întâmpla cu copiii noștri dacă n-au, chiar din prima vârstă, educatori? Dacă oamenii care au fost educați chiar de când s-au născut și au fost instruiți până la bătrâ­nețe nu reușesc totuși să ajungă oameni desăvârșiți, cât rău nu vor săvârși cei care de la începutul vieții lor au fost obișnuiți să audă vorbindu-li-se numai despre lucrurile pământești?” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor”, în: Despre feciorie. Apologia vieții monahale. Despre creșterea copiilor, trad. și note de Pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2007, p. 399). De aceea, pentru a asigura un mediu potrivit pentru educația și sănătatea sufletească a copiilor, familia trebuie să fie ea însăși frumos educată. Felul în care părinții își vorbesc în fața copiilor, modalitatea în care transmit cunoștin­țele și valorile lor propriilor fii și fiice, eliminarea cât mai eficientă a certurilor și violenței verbale în general, eradicarea dependențelor - toate acestea contribuie enorm la asigurarea unei educații frumoase a generației tinere.

Implicarea emoțională și atenția continuă a părinților

Multe dintre obiceiurile rele și manifestările lipsite de bun-simț sunt dobândite de copii pentru că aceștia nu sunt atenționați și învățați de propriii părinți. Sunt, fără îndoială, multe cazuri în care am observat cu toții comportamente nepotrivite ale copiilor în timp ce părinții dădeau dovadă de o indiferență totală, fără a încerca să le explice în vreun fel de ce nu este frumos să acționeze astfel. Din contră, unii părinți încurajează violența verbală și fizică de care dau dovadă propriii lor copii, considerând că, astfel, aceștia sunt pregătiți să înfrunte viața. În acest mod, însă, copiii respectivi înfruntă violent regulile elementare ale bunului-simț, distrug armonia societății din care fac parte și por­nesc pe un drum al autodistrugerii lor sufletești. Mai târziu, această violență fizică și verbală încurajată în copilărie îi poate determina să devină foarte agresivi cu propria familie - fie cu soțul sau soția, fie cu propriii copii. Aici ne confruntăm, așadar, cu o lipsă de educație emoțională, prin care copilul este încurajat să-și manifeste necontenit pornirile agresive. Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisea: „Nici nu trebuie să tăiem complet din tânăr mânia, dar nici nu trebuie să-i îngăduim să o folosească totdeauna. Din prima vârstă să-i învățăm pe copii să rabde chiar când ei înșiși sunt nedreptățiți; iar dacă ar vedea pe cineva că este nedreptățit, să pășească curajos și să ia apărarea celui năpăstuit cu măsura cuvenită” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor”, p. 418). O altă eroare gravă pentru viitorul educa­țional și emoțional al copilului o putem regăsi în indiferența cu care unii părinți ajung să-și trateze fiii sau fiicele. Le oferă foarte puține îndrumări, fiind permanent angre­nați în alte activități care nu au legătură cu viața propriilor copii. Evident, nu există suferință mai mare în copilărie ca aceea de a des­coperi răceala emoțională a propriilor părinți. Într-o astfel de situație, copilul se simte abandonat, neimportant în comparație cu cariera sau activitățile de care părintele este atras peste măsură. Lipsit de atenția părinților, poate aluneca rapid în dependența de tehnologie, în participarea la un anturaj nepotrivit, într-o stare sufletească depresivă. Educația șco­lară poate oferi multe posibi­lități de dezvoltare, dar nu poate niciodată să înlocuiască atenția iubitoare și implicarea emoțională a părinților. În concluzie, fără pre­zența responsabilă a părinților, copiii nu pot dobândi decât cu mari eforturi o educație bună. Filozoful Epictet spunea: „O viață frumoasă este condiționată de moderație, de împăcarea sufletului cu sine în­suși, de educație, bună-cuviință și de mulțumirea cu puțin, pe când traiul excesiv este determinat de lipsa de control, de îmbuibare, de abaterea de la rânduială, de necumpătare” (Epictet, Manualul, trad. D. Burtea, București, Ed. Minerva, 1977, p. 42). Și care părinte nu își dorește o viață frumoasă pentru propriul copil? Însă aceasta este cu neputință în lipsa unei educații adecvate.