Educația creștină în viziunea Patriarhului Miron Cristea

Trăim într-o lume grăbită, în care succesul se măsoară în acumularea de bogății materiale, iar educația este adesea redusă la un simplu transfer de informații, la o goană după performanță, uitându-se dimensiunea spirituală a omului. În acest sens, cuvintele Patriarhului Miron Cristea (1868- 1939), primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, sunt mai actuale ca oricând: „Nu cine știe scrie și ceti are să ridice la înăl­țime țara aceasta și să-i asigure viitorul. Din contra, cunoștințele multe fără noblețe de suflet, fără cultura inimii, devin o primejdie socială”. Aceste cuvinte au fost rostite în 1924, în Senat, într-o perioadă în care România Mare căuta să-și unifice instituțiile și să găsească echilibrul între tra­diție și modernitate.

Astăzi avem elevi și stu­denți care pot naviga cu ușurință în oceanul in­formației digitale, dar care se simt pierduți atunci când trebuie să răspundă la întrebări fundamentale despre viață, sens, responsabilitate sau altruism.

De la informare la formare

Patriarhul Miron Cristea trăgea un semnal de alarmă asupra faptului că școala nu trebuie să se limiteze doar la pregătirea de mese­riași sau funcționari, ci are datoria să formeze oameni cu suflet mare, oameni de omenie. Nu diplomele, nu titlurile și nici funcțiile nu definesc un om, ci capacitatea lui de a trăi frumos și responsabil. Pentru a ilustra acest adevăr, Patriarhul evocă o poezie a lui Octavian Goga în care un preot, întrebat pe cine îngroapă, răspunde simplu: „Pe un om de omenie”. Ce altă definiție mai profundă a succesului educațio­nal ar putea exista?

Omul de omenie este cel care trăiește cu conștiința trează, care știe să se bucure de viață, dar și să o dăruiască altora. Această idee răsună din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” (Matei 22, 39) și „Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35). Edu­ca­ția autentică este, așadar, mai mult decât informare, este formare. Nu doar acumulare de date, ci trans­formare a inimii și a caracterului.

Religia - izvorul educației

Patriarhul Miron Cristea subliniază cu fermitate că nu există mijloc mai puternic de educare a tineretului decât religia creștină: „Greșeala fundamentală a școlii moderne […] este că dă instrucție fără sau cu prea puțină educație, adică dă cunoștințe fără a le face să fie pătrunse de scopul înalt pe care îl au pentru viață [...]. Religia trebuie să ocupe loc de frunte în instrucția și educația școlară” (Pastorale, Predici și Cuvântări, vol. VI, Tipografia Cărților Biseri­cești, București, 1939, p. 135).

Ce înseamnă aceasta pentru noi? Într-o epocă a rețelelor sociale și a influenței virtuale, copiii și tinerii au nevoie de un reper stabil. Religia creștină nu le oferă doar noțiuni teologice, ci le propune un mod de a fi: milostiv, iertător, altruist, capabil de jertfă și comuniune.

Numai prin religie poate fi echilibrată cultura individualismului feroce și a „eu-lui” exacerbat. Religia cultivă altruismul evanghelic, învățându-i pe copii că adevărata libertate nu se găsește în a face tot ce vrei, ci în a iubi și a te dărui, modelul suprem fiind Domnul Iisus Hristos: „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45).

Imaginea Mântuitorului Iisus Hristos care Se face tuturor toate - pâine pentru cel flămând, medicament pentru cel rănit, prieten pentru cel însingurat - devine fundamentul unei educații creștine ce nu urmă­rește cariere, ci caractere! Miron Cristea exprimă esențialul într-o metaforă luminoasă: „Iubirea este pentru educația socială ceea ce căldura soarelui este pentru holdele noastre”. O școală fără iubire este ca o recoltă fără soare: rece, sterilă și condamnată la uscăciune.

Educația fără suflet - riscul prezentului

Privind la realitatea actuală, se ridică o întrebare incomodă: câți dintre tinerii noștri, deși abundă în informații, reușesc să fie cu adevărat fericiți și buni? Avem profesioniști în diverse domenii, dar care se simt tot mai singuri. Avem tineri talen­tați, dar copleșiți de anxietate și de­presie. Toate acestea arată că instruirea tehnică, oricât ar fi de va­loroasă, nu este suficientă fără fun­damentul unei educații sufle­tești. O societate nu se sprijină pe in­for­mații, ci pe caractere. Și carac­terele se formează prin iubire, prin cre­dință, prin responsabilitate.

Un drum pentru viitor

Apelul Patriarhului Miron Cristea este limpede și actual: educația trebuie să fie ancorată în religia creștină nu ca o doctrină impusă, ci ca un drum al formării inimii. Religia nu îndoctrinează, ci luminează; nu închide, ci deschide; nu uniformizează, ci eliberează prin iubire. Un sistem educațional fără Dumnezeu riscă să producă tehnicieni perfecți, dar oameni incompleți. De aceea, religia trebuie să rămână vie în școală, în familie și în societate.

Astăzi, când accentul cade pe performanță, competiție și carieră, să ne întrebăm: ce folos să pregătim generații de specialiști, dacă ei nu știu să trăiască în iubire, să dăruiască, să se jertfească pentru aproapele? În final, cuvintele Patriarhului Miron Cristea rămân o promisiune și o responsabilitate: „În măsura în care vom izbuti să dăm îndrumare bună tinerelor noastre generații, în măsura aceea, noi cei mai bătrâni vom putea închide liniștiți ochii, căci viitorul țării [...] va fi depus în mâini bune, care vor înțelege să o conducă pe temelii românești și creștinești pentru vecii vecilor” (Pastorale, Predici și Cuvântări, vol. VII, p. 55).