Educația în familia creștină şi cultivarea culturii autentice

Educația în familia creș­tină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit prin cuvânt și exemplu valori precum adevărul, cinstea, responsabilitatea și respectul pentru aproapele. În contextul actual, școala şi societatea în general se confruntă cu relativism moral și presiunea performanței cu orice preț. Familia creștină poate corecta această derivă prin cultivarea conștiinței și a lucrului săvârşit în duhul smereniei și al slujirii aproapelui. Când educația familială și cea de şcoală conlucrează, rezultatul este un elev, student capabil nu doar să cunoască, ci și să trăiască adevărul. Astfel, familia devine factor esențial pentru însănătoșirea mediului social şi academic și în mântuirea lumii prin formarea de persoane autentice.

În teologia ortodoxă, persoana umană este chemată la îndumnezeire prin relație și comuniune.¹ Familia nu este doar o instituție socială, ci un spațiu eclesial în miniatură. Textele din Efeseni 6,4: „Creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” și Pilde 22,6: „Învață pe tânăr calea pe care trebuie să meargă” - fundamentează responsabilitatea părintească ca lucrare duhovnicească.

Sfântul Ioan Gură de Aur dezvoltă această idee în Omilii la creșterea copiilor. Pentru el, educa­ția este o lucrare ascetică: părintele este „meșter care modelează sufletul copilului prin cuvânt, pildă și rugăciune”². Scopul nu este acumularea de informații, ci formarea unei dispoziții lăuntrice spre bine.

În familie, copilul învață să asculte înainte de a răspunde, să ceară argumente, să recunoască autoritatea competenței. Această dispozi­ție este premisa dezbaterii oneste și a evaluării colegiale corecte.

Pe urmele gânditorilor antici, înţelegem că educația morală are o importanță fundamentală în construcția personalității. Educa­ția intelectuală fără valori morale înseamnă un caracter incomplet și îndoielnic. Nu putem vorbi de caractere bune fără educație morală adecvată, care trebuie desfășurată pe parcursul întregii vieţi.

Nu devii o autoritate morală întrucât i-ai citit pe Aristotel, pe Spinoza sau pe Kant. Erudiția etică - nedublată de vocație etică - este una din cele mai ridicole forme de erudiție. Competența morală nu se dobândește prin lectură și prin hermeneutică istorică.

Promovarea principiilor de integritate și performanță are ca scop formarea unor comportamente și atitudini corecte, pe care tinerii să le adopte în viața de zi cu zi.

Efectele sociale ale lipsei unor valori autentice se pot materializa, în mod concret, printr-o serie de urmări: deprecierea calității edu­caţiei; instalarea unor percepții negative la nivelul societății despre ceea ce reprezintă învăță­mântul; subaprecierea studiilor. Atunci când instituțiile ce activea­ză în sectorul educațional, dar și personalul din cadrul acestora, adoptă și aplică în mod responsabil standarde de integritate, se poate afirma că atât sistemul de învăță­mânt, cât și societatea beneficiază de baza fundamentală pentru cetățeni responsabili și pentru o societate bazată pe valori autentice³.

Am ilustrat anterior faptul că există o convergență de sens, logică și ontologică, între valorile familiale creștine și valorile etice educaţionale. Dar, concomitent, există și tensiuni în întâlnirea dintre familie și şcoală, generate de un anumit pluralism axiologic. Şcoala postmodernă operează adesea cu un pluralism axiologic care relativizează ideea de adevăr obiectiv.⁴ Familia creștină pleacă de la adevărul revelat ca orizont ultim. Tensiunea se rezolvă prin discernământ. Credința ortodoxă nu se opune rațiunii, ci o deschide spre sens și responsabilitate.⁵ Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre rațiunea luminată de har, care nu anulează cercetarea, ci o orientează. Familia şi școala îm­preu­nă vizează formarea persoanei responsabile. Şcoala solicită corectitudine, onestitate intelec­tuală și integritate ştiinţi­fică, iar familia creștină formează conștiin­ța care face aceste exigențe dezirabile. Școala duminicală, duhovnicia și comunitatea parohială funcționează ca mediatori între cele două sfere, oferind limbajul și practicile care traduc valorile familiale în limbajul academic.⁶

Direcții practice

Valorile trăite acasă trebuie să se regăsească în atitudinea față de studiu. Practic, aceasta înseamnă ca părinții să discute cu copiii despre cum se aplică onestitatea în teme, proiecte, examene.

Modelul viu este cel mai puternic factor de formare a caracterului. Un părinte care recunoaște o greșeală profesională și o repară transmite mai mult decât o conferință despre etică.

Parteneriatele dintre școală, familie și parohie pentru programe de educație moral-civică și pentru prevenirea lipsei de onestitate sunt esențiale. Patriarhia Română a inițiat în anul 2019 un document care încurajează această colaborare.

Profesorii pot recunoaște rolul familiei și pot construi politici de prevenție: explicarea clară a normelor, proiectarea de sarcini care descurajează furtul intelectual de orice fel.

Familia creștină, înțeleasă ca spațiu teologic și pedagogic, este mediul privilegiat al acestei cultivări. Atunci când transmite valorile adevărului, responsabilității și respectului, ea produce habitusul care face posibilă integritatea de orice fel. Fără această formare prealabilă codurile etice universitare, academice, de şcoală rămân normative externe cu eficacitate limitată. Astfel, articularea coerentă dintre familia creștină și școală este esențială pentru cultivarea unei culturi autentice și pentru formarea persoanei responsabile.

 

Pr. dr. Sebastian Gabor este lector asociat la Facultatea de Ma­nagement din cadrul ASE și cadru didactic asociat la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

 

 

Note:

1. C.Yannaras, Persoană și Eros, Anastasia, 2000, pp. 145-160.

2. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la creșterea copiilor, trad. Pr. dr. Fecioru, EIBMBOR, 2004.

3. Ghid privind standardele de integritate aplicabile în sectorul educațional, 2013, realizat prin proiectul Prevenirea corupției în educație, prin informare, formare și responsabilizare, cofinanțat din FSE, prin Programul operațional Dezvoltarea capacității administrative.

4. Z. Bauman, Etica postmodernă, Timișoara, Amarcord, 2000.

5. D. Stăniloae, Rugăciune și sfințenie, Sibiu, Deisis, 1996.

6. Patriarhia Română, Documentul privind educația creștină în familie și școală, 2019.