Brâncovenii, odraslă sfântă a neamului românesc

La 15 august 1714 erau martirizaţi la Istanbul Sfinţii Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache. Ei sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă Română în data de 16 august. Alături de ei, tot în ziua de 16 august începând cu anul acesta, o sărbătorim şi pe Sfânta Maria Brâncoveanu (†1729), Doamna Marelui Voievod Constantin Brâncoveanu.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654. După tată era din neamul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar după mamă era nepot de soră al domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688). Tatăl lui a fost postelnicul Papa Brâncoveanu, care va muri în anul 1655, ucis de ostaşii răsculaţi împotriva domnitorului Constantin Şerban Basarab. Rămas orfan, a fost crescut de mama sa, Stanca. Unchiul său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, se va ocupa personal de educaţia lui.

Logofătul Constantin Brâncoveanu este ridicat în scaunul domnesc de către boieri, după moartea domnitorului Şerban Cantacuzino. Noul domn, prin diplomaţie, a ştiut să întreţină legături bune cu toţi, pentru ca ţara să fie ferită de jafuri din partea unor oştiri străine.

O perioadă importantă în plan cultural şi artistic

Cei 25 de ani de domnie ai Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu reprezintă o perioadă importantă în plan cultural şi artistic pentru Ţara Românească. În aceşti ani s-a definit stilul brâncovenesc.

În timpul domniei sale s-au zidit biserici şi mănăstiri, s-au deschis şcoli, s-au tipărit cărţi în diferite limbi, au fost sprijiniţi oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor aşezăminte bisericeşti ortodoxe căzute sub stăpânire otomană. Domnitorul a arătat o grijă deosebită românilor din Transilvania, ctitorind şi acolo mănăstiri şi biserici.

În timpul războiului ruso-turc din 1711 a fost acuzat că unul dintre boierii săi a trecut de partea ruşilor. Turcii l-au bănuit de „necredinţă” faţă de ei şi au hotărât să-l înlăture din scaunul domnesc. A fost dus la Istanbul împreună cu membrii familiei sale în anul 1714, fiind ridicaţi de ostaşii otomani în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului din acel an. Au fost încarceraţi la închisoarea Şapte Turnuri (Edicule) din Istanbul. În timpul detenţiei li s-a promis că vor scăpa cu viaţă dacă vor trece la islam, propunere ce a fost respinsă de evlaviosul voievod.

Bărbaţii familiei Brâncoveanu au fost martirizaţi în ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când domnitorul împlinea 60 de ani. Înainte de aceasta i s-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, sfetnicul domnitorului, după care au fost decapitaţi cei patru fii ai voievodului: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. La final a fost tăiat şi capul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.

Capetele Sfinţilor Martiri au fost purtate de turci prin Istanbul în vârful suliţelor, iar trupurile aruncate a doua zi în Bosfor. Nişte pescari creştini le-au găsit pe mare şi le-au îngropat în Mănăstirea Maicii Domnului din insula Halki.

A îngropat trupurile în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti

În anul 1720, doamna Maria, soţia domnitorului martir, a reuşit să aducă în ascuns moaştele Sfântului Voievod şi le-a îngropat în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 19 iunie 1992, i-a trecut în rândul sfinţilor pe Sfinţii Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul Ianache.

Alături de ei, la 16 august, o sărbătorim şi pe Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu. Despre ea, din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, aflăm că s-a născut în a doua jumătate a veacului al XVII-lea în familia boierească a postelnicului Neagu din Negoieşti. Ea era nepoata domnitorului Ţării Româneşti Antonie Vodă din Popeşti.

În anul 1674 s-a căsătorit cu Constantin Brâncoveanu, care în 1688 va ajunge domnitor al Ţării Româneşti. Au avut 11 copii: 4 băieţi şi 7 fete. „Doamna Maria a fost pildă de înţelepciune, de blândeţe şi de statornicie în credinţă pentru fiii şi fiicele sale”.

Maria Brâncoveanu a ctitorit multe lăcaşuri de cult

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu a ctitorit mai multe lăcaşuri sfinte: bolniţa Mănăstirii Hurezi, Mănăstirea Surpatele, Biserica „Sfântul Nicolae”-Dintr-o zi, Mănăstirea Viforâta şi Mănăstirea Berivoii Mari, din judeţul Braşov. Alături de soţul ei a ctitorit şi înzestrat mănăstiri din Ţara Românească, Ardeal, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi Muntele Athos.

În anul 1714, din răutatea şi invidia duşmanilor s-au abătut vremuri grele peste casa Brâncovenilor, „după cum i se descoperise fiicei celei mari a Mariei, Stanca Brâncoveanu, înainte de a trece la Domnul. Astfel, în Săptămâna Pătimirilor Domnului din anul 1714, din porunca sultanului Ahmed al III-lea, Voievodul a fost prins şi dus la Înalta Poartă, împreună cu soţia, cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache Văcărescu. Acolo, pentru că nu au vrut să lepede credinţa creştină ortodoxă, au fost chinuiţi şi apoi au primit moarte mucenicească. Sfânta Maria Brâncoveanu a îndurat închisoarea, dispreţul, foamea şi lipsurile, dar nu a căzut în deznădejde, ci s-a întărit prin rugăciune şi nădejde în Dumnezeu. Răscumpărată cu aur mult de rudeniile ei credincioase, a fost eliberată, dar, la scurt timp, în urma intrigilor unor boieri Cantacuzini, a fost exilată în Anatolia”.

Abia în anul 1716, după îndepărtarea de la domnie a lui Ştefan Cantacuzino şi omorârea lui de către sultan alături de tatăl său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Doamna Maria s-a putut întoarce în Ţara Românească, ajutată de domnitorul Ioan Mavrocordat. Ea a adus în taină „moaştele Sfinţilor Brâncoveni din insula Halki” şi le-a aşezat în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti. S-a preocupat de căsătoria fiicelor rămase în viaţă şi de creşterea nepoţilor.

În ultimii ani de viaţă s-a retras la Mănăstirea Surpatele, ctitoria sa. De aici mergea adesea la Mănăstirea Dintr-un lemn, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În luna decembrie a anului 1729 s-a mutat la viaţa veşnică, fiind îngropată tot în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti.