Așteptând întâlnirea cu Hristos

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 494‑495

„(Sf. Cuv. Irodion de la Lainici) a fost unul dintre marii stareți ai monahismului românesc care a strălucit în mănăstirile Olteniei în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Era de loc din București. Intrând de mic în nevoința călugărească la Mănăstirea Cernica, în puțină vreme a deprins bine meșteșugul luptei duhovnicești, încât pe mulți întrecea cu rugăciunea, cu smerenia și ascultarea.

(...) Așa a trăit Sfântul Irodion, totdeauna arzând pentru dragostea lui Hristos, ca o făclie în sfeșnic, mângâind, vindecând și folosind duhovnicește atât pe mireni, cât și pe călugări. Și a fost duhovnic și egumen vestit la Schitul Lainici peste 35 de ani, adunând în jurul său cam la 30 de ucenici.

Deci, ajungând în vârstă de 79 de ani și simțindu‑și aproape sfârșitul, a chemat la sine pe toți și le‑a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicând:

– Fiii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu. Voi, însă, îngropați lângă altar trupul meu și nu uitați făgăduințele călugărești ce le‑ați dat lui Hristos!

– Apoi s‑a mutat la cele veșnice în primăvara anului 1900, pentru a lua plata ostenelilor sale.

În toamna anului 1916 s‑a împlinit prezicerea Cuviosului Irodion, căci, fiind lupte grele pe Valea Jiului, Schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse, odoarele jefuite, iar biserica transformată în grajd pentru cai. Abia în anul 1929 Schitul Lainici a luat din nou ființă prin grija protosinghelului Visarion Toia.

Noul stareț, auzind de viața și faptele Cuviosului Irodion Ionescu, l‑a dezgropat în toamna aceluiași an și a găsit trupul său întreg și nevătămat ca al unui adevărat sfânt. Dar, luând poruncă de la Episcopul Râmnicului, l‑a îngropat din nou în mormântul său. În anul 2009, moaștele sale au fost descoperite și așezate spre închinare, iar în anul următor Biserica Ortodoxă Română l‑a trecut în rândul sfinților cu zi de prăznuire 3 mai.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)