Puterea rugăciunii

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 432-433

„În timpul răscoalei din anul 1821 (...), auzind turcii de mulțimea mirenilor adăpostiți în insula Cernicăi și socotind că ar fi dintre răsculați, au înconjurat mănăstirea cu tunuri. (...) Atunci Sfântul Calinic a adunat tot poporul și pe călugări în biserică, le-a ținut cuvânt de îmbărbătare și au făcut împreună priveghere de toată noaptea. Iar a doua zi a trimis un călugăr cu jalbă la mai-marele turcilor din tabăra alăturată. Și astfel, cu rugăciunile Sfântului Calinic, cu lacrimile poporului și cu mijlocirea Sfântului Nicolae, s-au liniștit turcii și s-au izbăvit cu toții de la moarte.

Terminându-se hrana în Mănăstirea Cernica, călugării și mirenii erau amenințați de cumplită foamete. Deci, căzând Sfântul Calinic la rugăciune cu multe lacrimi în fața icoanei Maicii Domnului și a Sfântului Nicolae și cerându-le grabnic ajutor, îndată a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele stareț de la rugăciune, au intrat pe poarta mănăstirii cinci care trase de câte doi boi, pline cu pesmeți, trimise de pașa, mai-marele turcilor din tabăra apropiată.

Tot în anul 1821, un alt pașă, care își avea tabăra în satul Pantelimon, a răpit o călugăriță din Mănăstirea Pasărea, drept ostatică. Dar Sfântul Calinic, nerăbdând să fie mireasa lui Hristos în mâinile păgânilor, a făcut jalbă la stăpânire și a izbăvit călugărița din mâinile turcului. Deci, supărându-se cumplit, pașa a hotărât să pornească noaptea cu armele asupra mănăstirii, ca s-o prade și să-l ucidă pe stareț.

Atunci Sfântul Calinic, auzind de răzbunarea turcului, a făcut priveghere de toată noaptea, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Și iarăși prin minune a fost izbăvit de primejdie. Căci, chiar în noaptea aceea, pe când pașa lua cafeaua, ca apoi să năvălească asupra mănăstirii, o slugă a sa a încercat să-l omoare cu arma. Dar glonțul oprindu-se în chimirul cu galbeni, turcul a scăpat cu viață. Cutremurat de această minune, a doua zi pașa a trimis acei galbeni la Mănăstirea Cernica, din care, după porunca cuviosului, s-a făcut la intrare o fântână, cunoscută până astăzi cu numele de Fântâna turcului.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)